Adevărul care se joacă ascunzându-se în minciună
Corriere della Sera o descrie pe Sveva Casati Modignani ca fiind „incurabil de romantică şi nonconformistă”. De aceea am ales să citesc Jocul adevărului. Pentru romantismul pe care îl găseşti din belşug în rândurile ei. Nu sirop, în niciun caz! Romantism pur şi simplu. Avem cu toţii nevoie de aşa ceva, din când în când. Nu ne strică niciodată. Eu, cel puţin, am nevoie şi citind romanul acesta mi-am satisfăcut un procent considerabil din necesarul de romance.
Interesant de ştiut că Sveva Casati Modignani este un pseudonim care ascunde două nume: pe cel al lui Bice Cairati şi pe cel al soţului ei, Null Cantaron. Bice a continuat să scrie romane inteligente, de dragoste şi după moartea soţului ei, în 2004.
Primul ei roman, Anna cu ochii verzi, a apărut în anul 1981 şi s-a bucurat de un mare succes; la fel şi cele care au urmat, nu puţine la număr.
Roberta este o tânără în plină criză existenţială. Este căsătorită, contrar sfaturilor celor apropiaţi ei, cu Oscar. Au doi copii. A ajuns într-un moment în care realizează că nu mai primeşte ceea ce îşi doreşte de la cel lângă care a ales să trăiască.
Tânăra, în loc să îl învinuiască pe soţul ei, autorul moral al neîmplinirii ei, încearcă să găsească un răspuns întorcându-se în trecutul său. Este o femeie care pune mai presus de orice familia. Care nu vrea şi nu poate să renunţe, dar care îşi doreşte să se simtă, dacă nu fericită şi iubită acum, măcar împlinită.
Citind romanul îţi poţi oferi câteva răspunsuri la întrebări care prind contur, dar nu sunt niciodată rostite, ori nu găseşti curajul necesar să le rosteşti.
Principiile, idealurile şi drumul pe care ar trebui să îl urmăm pentru a obţine liniştea familiei proprii sunt, deseori, uitate. Oamenii pe care îi iubim şi fără prezenţa cărora, la început, ne sufocăm, ajung, mai târziu, să fie persoanele a căror apariţie ne sufocă prin banalitate, credem noi, prin rutină…
Este o carte ca un sfat. Priveşte în urmă, alege ceea ce te-a făcut om, înlătură amintirile nefaste şi rămâi lângă cei care te vor, care te acceptă. S-ar putea ca altcineva, oferindu-ţi ceva nou, incitant, să nu fie nici pe departe ceea ce credeai tu, să nu îţi aducă zâmbetul din zori, când ochii abia dezlipiţi de somn caută oglinda unui suflet pereche.
Şi dacă vom reuşi să ne împăcăm cu noi înşine, atunci ne vom împăca, mai uşor ori mai greu, cu cel lângă care, mai bun ori mai puţin bun, dorim să ne trezim iar şi iar şi iar…
Sursa: http://www.cartidecitit.ro/
Adauga comentariul tau