John Barth, Ratacit in casa oglinzilor

Foarte jos. Acolo unde cuvintele sint abrazive si orice descriere jupoaie trupurile pina la os. Citesti si ti se incilcesc ochii in cuvinte vii, o harmalaie, un exod irespirabil de identitati. O lume atit de personala ca devine sufocanta cu fiecare cuvint: respiri in matele unui alt om.
Pas cu pas, ireversibil, viata cuiva, copilaria, mama, tata, bunicii, o viata atit de personala pe cit e si moartea.
Onest de personal e totul.
Cuvind dupa cuvint, ca o caramida linga o alta caramida, zidul de nepatruns al vietii celuilalt.

Si foarte sus. Deopotriva. In acelasi timp.
Eu, tu, el, tot atitea fortari de a ne atinge dintr-un acvariu in altul, o plantatie de borcane asezate cu gura in jos dinauntrul carora ne facem semne disperate, interpretate din partea cealalta in fel si chip. Persoana I, persoana a II-a, persoana a III-a, a IV-a, se petrece totul prea tirziu, in urma vietii. Dar vrem sa povestim, eu despre mine insumi (acest INSUMI fiind o SPERANTA), ne tinem unul dupa cuvintele celuilalt ca dupa un fascicul de lumina.

2 vieti: una de care nu stie nimeni, nici noi insine, alta pe care tot incercam sa o povestim sa ne-o/le-o povestim.
Mereu nedreptatiti in incercarea de a ne povesti celorlalti.

Ei sint acolo, ei care te-ar putea intelege, in bezna tacerii, ascunsi de propriile vieti. Pina la ei trebuie sa razbati.

John Barth, Ratacit in casa oglinzilor – un scriitor, un volum de nepovestit.

Recomand, ca un moft insa, “Petitie”.

Sursa: http://nemirabooks.ro