Julian Barnes – Scrisori de la Londra

Julian Barnes este unul dintre cei mai renumiti scriitori contemporani britanici, recunoasterea valorii acestui scriitor infaptuindu-se prin decernarea a numeroase premii, pentru scrieri cum sunt Papagalul lui Flaubert sau Metroland, dar si prin titlurile acordate de statul francez, in 1998 titlul de Chevalier des Arts et des Lettres (in acelasi an apare romanul Anglia, Anglia) si in 2004 titlul de Commandeur de l’Ordre des Arts et des Lettres. Printre operele lui Julian Barnes aparute la Nemira in colectia Babel se pot enumera, pe langa Scrisori de la Londra, multe carti cu o valoare literara ridicata, precum Cafe au lait, Tour de France, Arthur & George s.a.m.d.

Scrisori de la Londra reprezinta o colectie de eseuri si articole, realiste si amuzante totodata, despre trasaturile specifice societatii britanice, in ansamblul ei, vizand nu doar istoria, ci si prezentul politic, economic sau cultural al natiunii care formeaza Regatul Unit. Printre “capitole” intalnim titluri spumoase, cum ar fi Fals!, Doamna Thatcher descopera ca lumea e anapoda, John Major face o gluma, Ambuteiaj la palatul Buckingham, Ministrul de finante cumpara niste sticle cu vin rosu, Broscoiule! Broscoiule! Broscoiule!, Stang-drept, stang-drept: Tony Blair intra in scena, alaturi de altele cel putin la fel de savuroase si captivante din punctul de vedere al cititorului.

In orice caz, Julian Barnes nu dezamageste deloc pasionatii de o lectura in care satira, umorul si pe alocuri ironia sunt la ele acasa, Scrisori de la Londra fiind o carte care nu duce lipsa de elementele atractive ale stilului dezvoltat de Barnes, iar rafinamentul si subtilitatea glumitelor insirate, plus portretizarea unor personalitati politice, prin punctarea mai ales a slabiciunilor si defectelor, asigura un adevarat deliciu pentru oricare cititor. Stilul satiric-pamfletar, garnisit cu umor si ironie, are totusi un realism aparte, posibil chiar si rol moralizator, tintele fiind in general politicienii si cei care detin controlul economiei, oamenii cu bani, aceste categorii sociale avand o importanta covarsitoare in bunul mers al unei societati. De aceea ni se mentioneaza si capacitatile sau studiile avute de politicieni precum John Major, sau afaceristi ca Mohamed Al-Fayed, pentru a vedea ca puterea politica sau economica inseamna un pericol, atunci cand cei care fac regulile jocului, cum se spune, sunt persoane iresponsabile, escroci sau conducatori interesati doar de binele lor, nu si de cel al votantilor, problemele alegatorilor sau ale intregii populatii reprezentand punctele principale de interes, in mod normal, ale politicianului. Lupta politica dusa de sustinatorii  doamnei Margaret Thatcher, prim-ministru vreme de peste 11 ani, incepand cu 1979, impotriva opozantilor acesteia, este prezentata intr-un mod savuros, alaturi de caracterizarea succinta a partidelor principale, cel Conservator si cel Laburist, din care fac parte si unii membrii care amintesc oarecum de spatiul dambovitean, John Major, deja mentionat, Douglas Hurd, Cyril Townsend, Nicholas Ridley, Michael Heseltine etc.. Bineinteles, pe langa politica, Julian Barnes analizeaza cu umor si obiectivitate, pe cat posibil, si alte aspecte – ale culturii, economiei sau traditiilor Marii Britanii.

Umorul prezent aproape la fiecare pagina este cat se poate de evident in capitolul Ambuteiaj la palatul Buckingham:

“Regina-mama. Numarul unu al familiei regale. Bunicuta favorita a natiunii. Binevoitoare, surazatoare, profesionista; poarta chiar la o varsta inaintata haine in culori pastelate.

Regina. Populara, respectata, se considera ca “isi face treaba bine”. Suspectata ca are un simt secret al umorului.[...]

Ducele de Edinburgh. Nici prea iubit, nici detestat in mod excesiv.[...]

Printesa Margaret. Mult mai putin prezenta in lumina reflectoarelor in zilele noastre.[...] In prezent o figura neutra. Fara doar si poate foarte apreciata de industria tutunului.

Printul Charles. Provoaca reactii ambivalente. De mult nu mai e baietandrul stangaci cu urechi clapauge care canta la violoncel.[...] Sustine agricultura ecologica, vorbeste cu plantele, detesta arhitectura moderna [...] Un fel de animal ciudat, umanizat de dragul natiunii prin casatoria cu Diana.

Printesa Di. Printesa de basm, feciorelnica, dulce. Se descria frecvent in primele interviuri drept “proasta ca noaptea”.[...]

Printesa Anne. Detestata mult timp, perceputa ca aroganta.[...] A fost casatorita cu capitanul Mark Phillips, cunoscut sub numele de Fog, pentru ca avea o minte cam incetosata.[...] Perceputa in prezent ca o femeie matura, harnica si independenta.[...]

Ducele de York si Fergie. Porecliti fie ducele si ducesa de Yob [...], fie, din cauza suficientei lor dolofane, ducele si ducesa de Pork. Si-au construit o casa mare si vulgara in stilul unei ferme americane. El, ofiter de marina care isi petrece timpul in fata televizorului; ea, entuziasta profitoare a avantajelor conferite de regalitate : [...] Populari pentru scurt timp dupa casatorie, cei doi traiesc acum separat, iar stima britanicilor pentru ei a scazut mult.

Printul Edward. Cea mai tanara odrasla, dar atins deja de calvitie.[...]

Ducele de Kent (varul reginei). Francmason. Recent fotografiat cu sort la brau. Nu se cunosc prea multe alte lucruri despre el.

Ducesa de Kent. Sotia celui de mai sus.[...] Apare in public doar in timpul turneului de tenis de la Wimbledon.”

Autorul numeste personalitatile respective din familia regala drept “aceste dramatis personae atat de pestrite” In acelasi capitol apare si numele Camillei Parker-Bowles, adversara printesei Diana, care urmarea oportunitatea de a intra in familia regala, printr-o relatie cu printul Charles. Ni se mai prezinta in alte capitole gafa sau gafele facute de Norman Lamont, ministru de finante, scandarile contra lui Francois Mitterand (Broscoiule ! Broscoiule ! Broscoiule !) in 1986 la Canterbury, atunci cand se dorea semnarea, impreuna cu Margaret Thatcher, a acordului privind Tunelul de sub Canalul Manecii, reprezentantul francez fiind chiar ‘atacat’ cu oua de multimea care-si exprima nemultumirile, plus multe momente si intamplari cu oarecare haz, din timpul mandatului de prim-ministru al doamnei Thatcher sau din perioada urmatoare.

Pentru a trage o concluzie, aceasta colectie de eseuri merita citita de oricine, talentul si harul de povestitor al lui Barnes lasand din nou cititorul satisfacut de calitatea scrierii, iar umorul, ironia sau sarcasmul fin, cu rol de morala sau pilda graitoare asupra trasaturilor nedorite la un politician sau conducator responsabil de destinul unei natiuni, societati etc. fac inca o data dovada stilului maiastru si inconfundabil al lui Julian Barnes. Astfel ca la finalul lecturii poti intelege pe deplin, zic eu, aprecierile urmatoare: “Nu exista un spectacol mai amuzant despre Anglia contemporana.” (Jeremy Paxman) sau “O splendida colectie de eseuri, o privire lucida, dar plina de umor asupra politicii, istoriei si societatii britanice.” (Wall Street Journal). Asadar nu ar trebui sa ratezi Scrisori de la Londra, deoarece in mod sigur vei aprecia umorul britanic de calitate si valoarea pe care stilul rafinat marca Julian Barnes o da scrierilor acestui “Cavaler al Artelor si Literelor”.

Sursa: http://nemirabooks.ro