La Rentrée littéraire 2008 – regim de austeritate

Numarul din 28 august al cotidianului „Le Figaro” face sumarul iminentei „La Rentrée littéraire”. Impartiti in trei esaloane, „tinere talente”, „recidivisti” si „monstri consacrati”, autorii care spera sa dea lovitura in 2008 pe piata frantuzeasca promit si nu prea – mizand probabil pe un cocktail exploziv de austeritate si banal.

In deschiderea sectiunii „monstri consacrati”, troneaza imprescriptibila Amélie Nothomb al carei succes, cu „Le Fait du prince” (Albin Michel) e dat ca sigur fie si numai prin tirajul care-i recomanda productia: 200 000 de exemplare. Fraza prin care „Le Figaro” rezuma romanul belgiencei „Un cuadragenar ordinar fura identitatea unui necunoscut bogat … si se lupta sa o pastreze cat mai mult timp” m-a tusat mai putin decat cifra care-l anunta.

 

Consacratii sunt reprezentati in continuare de Yasmina Khadra, un autor premiat in 2006 cu premiul librarilor, pentru „L’Attentat”, al carui nou roman „Ce que le jour doit a la nuit” (Julliard) sconteaza o „fresca a Algeriei coloniale” si Elie Wiesel, cu „Le cas Sonderberg” (Grasset), reiterare a subiectelor predilecte ale premiatului cu Nobel din 1986: „iudaism, identitate, Shoah, vina, posibilitatea iertarii” etc. Schematismul si tendentiozitatea imanente acestui tip de literatura – a culpei colective – n-au atins, din fericire, pragul saturatiei: trama propusa de Wiesel pare percutanta si nesastisita: un tanar german, judecat de un tribunal american pentru vina de a-si fi ucis unchiul, pledeaza „vinovat si nevinovat in acelasi timp”. Mobilul ambivalentei? Batranul ucis era un inrait fanatic nazist, care-i ducea dorul Fuhrer-ului in fiecare zi.

 

Alti „asteptati” care recidiveaza in 2008 sunt Catherine Cusset, cu „Un brillant avenir” (Gallimard), povestea unei femei fugite din Basarabia in Statele Unite (ne intereseaza?), Jean-Paul Dubois, cu „Les Accommodements raisonnables” (L’Olivier), prezentand malaise-urile unui „quinqua”(-genar) obosit de traseul Hollywood – Toulouse (constat ca romanele frantuzesti trag tare de un nou filon tematic: quadra/ quinqua-generitatea – un determinism al varstei capabil de multe drame), Alice Ferney, cu „Paradis conjugal” (Albin Michel), Laurent Gaudé – „La Porte des enfers” (Actes Sud), Marie Nimier, – „Les Inséparables” (Gallimard), Éliette Abécassis – „Mere et fille. Un roman” (Albin Michel), Olivier Poivre d’Arvor – „Le voyage du fils” (Grasset), Olivier Rollin – „Un chasseur de lions” (Seuil) si Sylvie Germain, cu „L’Inapercu” (Albin Michel) – o trama de domeniul straniului finisat à la Germain.

Tristan Garcia, Mathieu Belezi si Salim Bachi vor si ei „sa cucereasca publicul”, cu romanele despre homosexuali, teren berber sau viata fictiva a profetului Mahomed.

Cat despre cele doua imense preotese ale autofictiunii franceze, Christine Angot si Catherine Millet, le este rezervat un separeu in afara monstrilor consacrati, a recidivistilor si a tinerelor talente, intr-un sector cu titlul „Polemici anuntate”. Polemicile Frantei pe 2008 se disputa, citim, intre „invinge dragostea? – pe 318 de pagini” a lui Angot („Le Marche des amants”, Seuil), versus „ce sa ma fac: sunt celebra!” a lui Millet („Jour de souffrance”, Flammarion), expusa si martelata in urma „formidabilului succes” pe care l-a avut cu „Viata sexuala a Catherinei M.”, tradusa, fireste, si in romaneste.

 

Sursa: http://revistacultura.ro