Libertatea religioasă şi extremele ei
Dimensiune font:
În contextul societăţii secularizate, omul nu mai trăieşte din perspectiva timpului „religios”, ca odinioară, ci exclusiv a timpului care „costă bani”. De aceea, el nici nu prea poate înţelege cum s-ar putea cineva orienta şi după un alt fel de „ceas” decât cel comun. Şi totuşi, chiar şi în societatea post-modernă există oameni - chiar tineri şi foarte tineri, nu doar vârstnici, cum ar fi tendinţa a se considera - care aleg sau ajung, siliţi de nişte împrejurări, să se orienteze şi după un alt ritm al vieţii decât cel considerat comun. Aceştia din urmă frecventează, de regulă, biserica în ritul căreia au fost botezaţi sau lăcaşul de cult specific fiecărei religii - sinagogă, moschee etc. - şi respectă prescripţiile religioase ale respectivului cult. Libertatea religioasă este, de altfel, unul dintre drepturile fundamentale ale omului, consacrat şi respectat, cel puţin la nivelul statelor vestice. Însă această libertate, ca oricare alta, poate fi şi este exersată, nu arareori, în forme aberante. Oamenii se pot prevala de ea pentru a-şi argumenta atitudinile pe care simţul comun le numeşte extreme. Care extreme sunt, de regulă, dezaprobate de religiile „oficiale” însele.
În România, o ţară care este considerată europeană, dispariţia misterioasă a unei eleve de 15 ani, în drumul spre şcoală, urmată de mobilizări de forţe publice şi de o vâlvă mediatică demnă de o spargere de bancă însoţită de victime, mai degrabă decât de „plecatul la plimbare” al unei copile, fie ea şi olimpică la multiple materii de şcoală, a ridicat acuzator şi destul de nefondat arătătorul asupra instituţiei Bisericii Ortodoxe. Aceasta fiindcă respectiva persoană dispărută mergea nu doar la şcoală, ci şi la biserică. Ba chiar se pare că tocmai la biserică ea îşi aflase locul unde socializa cu tineri de vârsta ei, sub îndrumarea unui preot şi el încă tânăr, echilibrat, educat şi responsabil. Nu se prea întreabă mulţi ce va fi determinat-o, în fond, pe respectiva minoră să aleagă socializarea la biserică. Aprioric se consideră doar că instituţia bisericească şi doar ea poate fi de vină c-a plecat fata pe nepusă masă, şi nu prima dată, de acasă.
Libertatea religioasă există şi în România, ea trebuie respectată - nu vorbim de libertatea copilei încă minoră, cât de libertatea instituţiei numită Biserica Ortodoxă - şi totuşi ea se încalcă, de multe ori grosolan. Prin diletante presupuneri mai mult decât cunoaşterea reală a fenomenelor, prin acuzaţii nefondate sau slab argumentate. Iar aceste încălcări grosolane ale dreptului oricărei religii sau cult religios recunoscute legal, la a fi respectate, inclusiv sau mai ales de mijloacele mediatice, nu fac decât să alimenteze cealaltă extremă, a „religioşilor de profesie”. Astfel fiind, societatea românească pendulează mereu şi mereu între drepturi - de tot felul, nu doar religioase - frumos proclamate, dar sistematic încălcate sau răstălmăcit asumate. Prin contribuţia sau cu acceptul tacit al nostru, al tuturor cetăţenilor români.
În astfel de stări de fapt, nu putem invoca necivilizaţia de care nu avem parte fiindcă nu ne-ar oferi-o cineva cu hârzobul, decât făcând apel la propria noastră civilitate şi civilizaţie. Pentru a ne duce viaţa într-o societate civilizată trebuie să învăţăm a ne cunoaşte exact, respecta şi promova drepturile. Fără a le leza pe ale altora, desigur.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau