Mantuitorul Dunei – Frank Herbert

La doar patru ani dupa ce Frank Herbert a zguduit din temelii lumea Science-Fiction-ului cu capodopera sa literara, Dune, apare in 1969 cel de-al doilea volum al sagai care avea sa devina un simbol literar, un paradis al cuvintelor si care avea sa genereze cateva generatii de fani impatimiti. Eu n-am putut astepta patru ani dupa ce am terminat cu rapiditate primul volum si am trecut imediat la urmatorul, care poara numele aproape profetic de Mantuitorul Dunei.

Din cauza faptului ca originalul a fost publicat in foileton, prezinta un numar mai modest de pagini in comparatie cu celelalte volume. Dar, va marturisesc cu mana pe inima ca  Mantuitorul Dunei este singura carte a lui Frank Herbert care m-a impresionat profund, lasand o amprenta definitiva asupra mea. Citatele par sa-mi vina mai usor in minte cand ma gandesc la acest volum, par mai profunde, mai sincere, precum si mai memorabile.

Momentul in care Paul ii marturiseste cu tandrete lui Chani ca au o eternitate inaintea lor mi-a ramas intiparit in minte. Chani se intristeaza si gandindu-se la cate pericole ii ameninta pe ei si pe copiii lor nenascuti ii spune cu parere de rau: “Poate tu ai o eternitate! Eu nu am decat clipa asta!”. “Dar, asta este eternitatea…” ii raspunde Paul, apasat de povara viitorului ce va sa vina.

Frank Herbert, care de obicei, adopta un stil filozofic si aproape ermetic pe alocuri este extraordinar de deschis, sincer si accesibil in aceasta carte. La inceputul povestii il gasim pe Paul Muad’dib Atreides ca stapan absolut al Universului cunoscut. Folosindu-se de extraordinara putere a mirodeniei (care se gaseste doar pe Dune), Paul a reusit sa-si infranga toti adversarii. Dar, pericolul este acum mai mare decat oricand, pentru ca Ghilda Spatiala, Surorile Bene Gesserit precum si Tleilaxu comploteaza impotriva sa. Si daca asta nu ar fi de ajuns, Paul se confrunta si cu propriul sau blestem: prestiinta, adica cunoasterea evenimentelor care inca nu s-au intamplat.

Cu toate acestea, Paul nu este singur. Este sprijinit de credinciosul Stilgar si de fremenii care-l divinizeaza, de sora sa Alia, care-i impartaseste darul si de iubita sa Chani, pe care a ales-o drept concubina. Chiar daca a supus planeta Arrakis si tot universul, devenind un zeu in viata, Paul stie ca in esenta este doar un om si de abia in acest volum isi asuma rolul sau sortit, acela de Mantuitor al planetei.

Intr-un final apoteotic, imposibil sa nu va aduca lacrimi in coltul ochilor, prima etapa a sagai Dune se termina cu acest volum. De asemenea, Frank Herbert le-a pregatit fanilor sai si cateva surprize placute in acest volum, aducand din nou in scena personaje disparute din primul volum.

Pe scurt, totul a fost aranjat in asa fel de catre autor pentru ca cititorii sa se simta ca acasa cand vor parcurge volumul doi din saga sa. Fapt, de altfel, obligatoriu pentru cei carora le-a placut Dune.

Citirea acestei carti se aseamana in multe privinte cu venitul acasa intr-o vacanta: totul este mai mult sau mai putin asa cum l-ai lasat, fetele le recunosti, dar sunt putin imbatranite de timp si griji, peisajul ti se pare ca s-a mai schimbat, dar sentimentul presant ca esti acasa si ca te poti delecta cu acest fapt este omniprezent. Frank Herbert ne spune, parca,  cu acest roman, un calduros “Bine ati venit acasa!” Nu-i asa ca va bucurati ca v-ati intors?

Sursa: http://www.cartidecitit.ro/