Mihai Eminescu, dragoste pătimașă pentru o blondă care l-a disprețuit. A vrut să o omoare. Ce a dezvăluit femeia despre el. „Avea dinți mari galbeni, mânca cu zgomot, râdea cu gura plină”

 

 Toată lumea știe că marea iubire a lui Mihai Eminescu a fost Veronica Micle. Însă, el a trăit o dragoste pătimașă și pentru o blondă care la începutul relației lor l-a disprețuit. La un moment dat, a vrut să o omoare. Întreaga poveste a pornit de la o încercare de ameliorare a vieții foarte strâmtorate a poetului, pe vremea când el lucra ca redactor la ziarul Timpul, în București. 

 

Cine a fost blonda pentru care a suferit Mihai Eminescu

În această perioadă din viața lui, Mihai Eminescu are 27 de ani și pleacă de lângă Veronica Micle, după ce se confesează că „Iașii” i-au devenit „nesuferiți”. Ajunge la București și intră în redacția ziarului Timpul. 

O duce rău cu banii. Titu Maiorescu, care conduce ziarul, știe acest lucru. La un moment dat, poetul ajunge să-i predea lecții de limba română cumnatei membrului fondator al Academiei Române. Ea se numește Mite Kremnitz, este născută în Germania și căsătorită cu Wilhelm Kremnitz, medic al familiei regale române. Planul este și ca Eminescu să fie oprit cât mai des la cină. 

Mite are 25 de ani, este cu doi ani mai tânără decât Mihai Eminescu și provine dintr-o familie educată. Tatăl ei a fost profesor de chirurgie la Universitatea din Greifswald. Până acum, ea a urmat studii de literatură, filosofie, pictură și canto, mai întâi la Greifswald, apoi la Berlin, unde i s-a restabilit familia, și ulterior în Anglia. Este căsătorită de cinci ani cu doctorul Wilhelm Kremnitz, cu 11 ani mai în vârstă decât ea. Are deja un copil mic, Georg-Titus, născut cu un an în urmă, pe care-l alintă „Baby”.

Ce a dezgustat-o pe Mite Kremnitz la Mihai Eminescu. „Râsul lui suna brutal” 

Înainte de a-l întâlni pe Mihai Eminescu, Mite aude despre geniul lui și este fermecată. Însă, când îl cunoaște în persoană, impresia pe care i-o face poetul este mai degrabă una de dezgust. Frumoasa și eleganta blondă nu găsește nimic de apreciat la tânărul gazetar. Nu-i place nici cum arată, cum e îmbrăcat, nici cum se mișcă, cum mănâncă sau cum râde.

„Era mai degrabă lat decât zvelt, mai degrabă scund decât înalt, cu un cap prea mare în raport cu trupul. Pentru cei 26 de ani ai săi (de fapt, 27 de ani, n.r.) era prea masiv, cu o față prea cărnoasă. Prost bărbierit și cu dinții mari și galbeni, era îmbrăcat neglijent și nu prea curat.

La o primă vedere nu am remarcat, desigur, toate amănuntele, dar încetul cu încetul le-am înregistrat, chiar dacă abia mă uitasem la el, pentru că eram atât de decepționată, încât deosebirea dintre Eminescu cel adevărat și imaginea mea ideală mă durea. Nu i-am adresat niciun cuvânt și nici el nu mi-a dat nicio atenție.

Vorbea, incitat de cumnatul meu, foarte vioi cu acesta și cu alți domni prezenți, mânca cu zgomot, râdea cu gura plină, iar râsul lui suna brutal. Îl prețuisem mai mult decât prețuia”, scrie Mite Kremnitz, rămasă mai târziu în istorie ca scriitoare și traducătoare, în cartea ei, „Amintiri fugare despre Mihai Eminescu”. Ba nici poeziile lui nu i se păreau foarte reușite. „Întâlneai acolo licurici vorbitori, multe animale cu viu grai, un gen literar care mie nu mi-a plăcut niciodată, iar de vraja limbajului său încă nu mi-am dat seama”, scrie ea.

 

 

Mite Kremnitz, despre cum suna vocea lui Mihai Eminescu. Cum se adresa poetul și despre ce vorbea la masă

Mite Kremnitz continuă descrierea nemiloasă a lui Mihai Eminescu. Poetul i se pare timid și stângaci, neîndemânatic în fiecare mișcare. „Un om care, după aparenţă cunoscuse tot atât de puţină disciplină corporală, ca şi pe acea spirituală”, scrie ea.

Pentru Mite, glasul lui Mihai Eminescu nu este prea cuceritor. Poetul și-l îndulcește doar când îi vorbește peste masă micii nepoate a femeii de care are să se îndrăgostească nebunește. Doar atunci, ei i se pare că privirea lui visătoare capătă o expresie plăcută. În plus, ea dezvăluie pentru posteritate că marele poet nu obișnuiește să se adreseze cu „dumneata”, ci cu acel „mata” moldovenesc.

Mite dezvăluie și despre ce discută Mihai Eminescu la masă. El se declară cunoscător de vinuri și vorbește cu ochii pe jumătate deschiși despre calitatea unui vin de Drăgășani. Nu i se pare că arată flămând sau melancolic, așa cum se aștepta să fie din poveștile pe care le-a auzit despre el. Poetul râde mult și povestește cu plăcere glume țărănești.

Dezvăluirile pe care le face Mite nu se opresc aici. Ea se dă de gol. Se simte jignită de „grosolănia” clasei sociale din care face parte poetul, ce pentru ea e neinteresantă. În plus, personalitatea lui i se pare comună.

Cum a reușit Mihai Eminescu să o cucerească

Totuși, Mite Kremnitz și Mihai Eminescu se apropie din ce în ce mai mult, datorită lecțiilor de română pe care i le dă el. Încep să scrie un dicționar etimologic al limbii române. Ea face fișe. El îi spune originea unor cuvinte.

Gata. Impresia ei se schimbă. Poetul i se pare acum „cel mai inocent” om pe care l-ar putea imagina cineva vreodată. O impresionează lecturile sale „extraordinare” în toate limbile, memoria sa „colosală” și faptul că este capabil să discute despre orice. „Îndopat de cultura germană, germanitatea noastră i-a convenit foarte mult”, precizează ea.

Titu Maiorescu, care are să devină premier al României și despre care se zvonește că ar avea o legătură amoroasă cu a sa cumnată, vede că relația celor doi se schimbă. Academicianul și criticul literar vrea să strice această apropiere ce-l deranjează.

„Lui Maiorescu nu îi plăcea deloc că-l găsea pe Eminescu la noi… Vorbi cu mine în această privinţă în mai multe rânduri, începuse să râdă de Eminescu în faţa mea şi mă întreba dacă nu cumva uitasem să-l fac să simtă distanţa socială care ne separa”, mai povestește Mite în memoriile sale. De altfel, criticul literar este cel care la un moment dat îi spune ei că poetul n-a pus niciodată capăt legăturii sale cu Veronica Micle.

Primul sărut al lui Mihai Eminescu pentru Mite Kremnitz

Pentru Eminescu este prea târziu. Poetul este complet vrăjit de Mite. De altfel, farmecul ei nu trece neobservat nici de scriitorul Nicolae Petraşcu, care o descrie în cartea „Icoane de lumină” ca pe o „creatură ideală, frumoasă, ușoară ca un vis”, de talie cam mică, cu părul blond și ochii de un albastru clar azuriu.

„Cu o pieliţă dulce, cu vinişoare ca de alabastru, ea amintea prin alcătuirea ei gingaşă şi delicată, de porţelanurile de Saxa, cu o nuanţă rece de o fiinţă din nord”, continuă descrierea Nicolae Petraşcu.

Într-o seară, Mite și Eminescu sunt împreună la lecția lor. Poetul o surprinde cu un sărut, în timp ce ea îi vorbește. O roagă să-i dea voie să o ia în brațe. Ea îi permite aceste lucruri.

„Pe când făceam într-o seară lecţia pe neaşteptate, nu însă dintr-o pasiune de moment, ci pe când eu întoarsă spre el vorbeam cu voiciune, el mă sărută şi eu îl lăsai, fără să mă opun. Altădată, el mă rugase de ceva timp să-i dau voie să mă strângă odată în braţele sale, cedai în sfârşit şi el mă cuprinse în braţe, mă ridică de la pământ şi mă lăsă jos”, mai povestește Mite în cartea ei.

 

 

Cum l-a făcut Mite gelos pe Mihai Eminescu. „Privirile lui le simțeam cu o durere nespusă”

Într-o zi, Mite este invitată de soțul ei la un dineu, așa că nu-l așteaptă pe Mihai Eminescu nici la lecție, nici la masă. Se îmbracă într-o rochie elegantă și decoltată. Surpriză! Poetul sună la ușă. Uitase că-l rugase să nu mai vină. Politicoasă, ea-l întreabă dacă n-ar putea măcar să-i pregătească masa, iar el refuză, în timp ce o privește cu „ochi arzători”. Îi și spune: „Cât de frumoasă ești dumneata!”. Ea simte imediat o tulburare profundă.

„Privirile lui le simțeam cu o durere nespusă. Ceea ce dorisem se realizase. Fericirea lui atârnă numai de mine. Însă acum începea să îmi fie teamă ca nu cumva să fie pentru el mai mult rău decât bine. El se întoarse și coborî, iar eu cu inima strânsă de durere, plecai acolo unde eram poftită. Pentru prima oară simții că nimic la care nu lua și el parte nu-mi făcea plăcere.

Acasă, singură în modesta odaie unde stăteam cu copilul, mă cuprinse o neliniște cumplită. Oare nu cumva eram pe cale de a mă îndrăgosti de omul acesta, pentru care nu simțeam până acum decât milă? Oare nu fusesem oarbă când l-am atras la mine?

Voisem să-i șterg nefericirea de pe frunte și suferința din inimă, dar avusesem oare dreptul să fac aceasta? Avem noi dreptul să ne amestecăm în viața unui om, dacă nu ne gândim deloc să-i dăm ceva din propria noastră viață?

Intențiunile mele erau așa de bune, cum le credeam eu, sau fusesem împinsă de vanitate să atrag spre mine pe poetul și dușmanul femeilor? Nu, nu, el se putuse înșela asupra mea. Vedea zilnic cât de fericită era căsnicia mea, că-mi veneram bărbatul și-mi idolatrizam copilul, că pentru el nu simțeam decât prietenie și că nu trebuia să pronunțe cuvântul dragoste față de mine”, se mai confesează Mite, în memorii.

Mihai Eminescu i-a spus lui Mite că a vrut să o omoare

Mite ajunge să creadă despre poet că nu se poate stăpâni și că dragostea lui amenință să degenereze în turbare. După o zi în care ea zace în pat din cauza unei migrene, Mihai Eminescu îi spune că a vrut să o omoare.

„El îmi spuse: Ieri după masă am venit la dumneata, am trecut prin toate odăile, şi am ajuns la uşa d-tale, însă am găsit-o închisă; altfel aş fi pătruns înăuntru şi te-aş fi omorât”, mai scrie Mite în „Amintiri fugare despre Eminescu”.

Ce cadou îi oferă Mihai Eminescu lui Mite

Pe 4 ianuarie 1879, de ziua ei de naștere, Mihai Eminescu îi face cadou un caiet îmbrăcat în mătase roşie cu o poezie pe care i-o dedică, „Cu mâne zilele-ți adaogi”. Unele surse susțin că, de fapt, caietul conține cinci poezii.

„Vorbele iubirii moarte/Vinovate-mi stau de față/Dovedite de minciună/Vor să sting a lor viață” sau „Iar tu trăiește fericită/Și te păzească Dumnezeu/ Ca să mai știi ceva de mine/Când nu m-oiu şti nici singur eu”, sunt câteva dintre versurile scrise de Eminescu în acest caiet.

Legătura dintre ei se încheie. Mihai Eminescu se întoarce la Veronica Micle și se stinge tânăr, bolnav, la 39 de ani, în 1889. După ce moare soțul ei în 1897, Mite Kremnitz se retrage în Germania și trăiește la Berlin. Scrie și traduce în limba germană opere ale unor scriitori români, printre care se numără și Mihai Eminescu. Se stinge în 1916, la vârsta de 64 de ani.