Mihnea Rudoiu, N-are momentan titlu/ review de Catalin Sturza

Ajuns deja la cel de-al treilea roman, Mihnea Rudoiu este un prozator ce a evoluat in mod simtitor de la o carte la alta. Nu e neaparat vorba despre o acumulare de fond, pentru ca autorul dovedise, inca de la primul roman aparut la Editura Humanitas (A toi, cuando tu non estas), ca are in spate niste lecturi temeinice din literatura universala, ca e inzestrat cu rabdare si ca nu e atras de autofictiunea facila.
Evolutia presupune, mai degraba, o limpezime de forma, gasirea unei cai de a ramane elegant si livresc scapand de balastul jocurilor intertextuale greoaie si al interminabilelor note de subsol.

Mihnea Rudoiu debuta, prin romanul de peste 400 de pagini (scurtat in procesul de editare, fata de manuscris!), ca un scriitor tenace, inarmat cu toata rabdarea din lume pentru a-si desena povestea cu piesele unui mare puzzle intertextual. Problema e ca, pentru a urmari jocul prozatorului, era nevoie de un cititor la fel de perseverent. Lectura, ce-i drept, oferea gratificari frecvente, aici o intorsatura de fraza neasteptata, colo o formulare extrem de plastica, dincolo o observatie de un umor nebun. Insa cititorii fara antenament obosesc repede, vin si spun „lasa manierismele, da-ne povestea!“, putini oameni mai au timp sa isi gaseasca drumul printr-un astfel de labirint. Rudoiu a inteles acest lucru si a hotarat, fara sa-si altereze formula  si originalitatea de fond, sa fraternizeze in noul sau roman, N-are momentan titlu, cu cititorul. Il ia de gat si ii povesteste tot felul de lucruri amuzante, il tine in priza continua, de la un gag la altul, de la o fraza sclipitoare la alta, de la o povestioara incredibila la alta.
In acest punct apare insa o problema. Mihnea Rudoiu este, spuneam, ca formula literara, un autor meticulos, si asta se vede in grija cu care isi cizeleaza romanul. In aparenta, stilul e unul vehement, facut sa te traga, in permanenta, dupa el, sa nu te lase o clipa sa rasufli. Dincolo de asta, se simte insa migala pedanta a scriitorului, care din cand in cand nu se poate abtine sa nu tina o mica lectie de istorie sau de filosofie. Meticulozitatea si pedanteria il fac, asadar, un scriitor pe placul conservatorilor, printre care ma numar si eu. Pana aici, toate bune. Ceea ce spune Mihnea Rudoiu, prin gura personajului sau Ralph Thomason, care povesteste la persoana intai, este insa de cele mai multe ori pura blasfemie. Ralph este un tanar pornit sa desfiinteze fiecare mit de care s-a ciocnit in viata lui. El apuca ranga si loveste in stanga si in dreapta, pana cand toti idolii vor fi spulberati. Mitul familiei burgheze, al elevului model, mitul scolii militare, al armatei, per ansamblu, mitul iubirii dezinteresate, mitul oamenilor bogati si generosi, mitul educatiei, mitul valorii profesionale, toate cad sub ironiile muscatoare ale lui Ralf. Nimic din ceea ce un conservator ar putea lua ca reper – patriotismul, barbatia, decenta – nu ramane in picioare.

Si, mai mult, Rudoiu nu ramane pe terenul care le este conservatorilor cunoscut. El porneste din decorul familiar al oraselului de provincie, trece prin acela inca vag familiar al liceului si apoi al academiei militare si ajunge in zona crepusculara a relatiilor pe Internet. Site-urile de dating on-line reprezinta un teren foarte putin cunoscut, cel putin pentru aceia care isi petrec timpul citind Dostoievski. Burghezul va intoarce capul si va spune ca e om serios, ca n-are timp de asa preocupari frivole. Aceste site-uri si oamenii intalniti pe ele sunt insa, ne-o va arata Rudoiu, si o adevarata mina de aur pentru orice prozator cu o minte deschisa.

Unul dintre talentele lui Mihnea Rudoiu este acela de a face portrete memorabile. Mediile prin care se misca Ralph Thomason ii ofera modele pentru asemenea portrete, si in special armata pare a fi un loc extrem de bine aprovizionat cu caractere pitoresti. Maiorul Phyulip, de pilda, loctiitorul comandantului unitatii UM 05317, este „un Napoleon ratacit prin Ckaransebesh“, care anticipeaza mereu miscarile posibililor inamici. Restrangand paleta alegerilor care-i raman la dispozitie inamicului la zero, anticipand, altfel spus, ca inamicul ar putea sa anticipeze ceea ce a anticipat el s.a.m.d., Phyulip transforma orice „cotropitor obraznic si arogant“ intr-un „prizonier umil“. Astfel incat, arata Thomason, „cat timp am stat pe acolo sla UM 05317t, nu ne-a atacat nimeni. Pur si simplu, n-au indraznit. Iar dupa ce-am plecat, la vreo doi ani, au desfiintat unitatea. Au desfiintat singura unitate indestructibila din tara. Strategii armatei, pur si simplu, nu erau normali la cap! Dar trecuse multa vreme de cand nu ma mai mira nimic!“.
Nici unul dintre aceste medii, nici chiar armata, cu toate stereotipurile ei, nu ofera, insa, un material uman mai bogat decat site-urile de dating pe care le exploreaza Thomason. Unul dintre cele mai reusite personaje ale cartii se numeste Supersexy (acesta e, evident, un pseudonim de pe site-ul www.jumatatea-ta-e-aicisi-nicaieri-altundeva.com) si e mare gigolo pe Internet. Iata-l in toata splendoarea sa on-line:
„~sta e studiu de caz, hotarasc. Bun de recomandat psihologilor. Asa ca ii accesez profilul. Aflu ca tipul e «aici pentru toate fetele cu kef de discutii» si ca e «haios, istet, descurcaret, frumusel» si ca abia asteapta sa le cunoasca. Avea 1,90 m si 100 de kg. In incheiere, plasa cateva versuri dintr-un hit: «Am talent si sunt sukar, la gagici n-am adversar, k stie toata lumea kre e valoarea mea, k sunt mare jupan si la toti le dau clasa )))». Ma clatin de ras. Gadil iar scroll-ul mouse-ului in jos si simt ca o iau razna. Supersexy avea 125 de comentarii. Spre deosebire de mine, care aveam sase comentarii anoste, lasate de sase tipe anoste. Sa innebunesc“.
Acum, tentatia va fi aceea de a spune ca N-are momentan titlu este un roman despre intalniri on-line. Ceea ce ar fi o nedreptate si ar trivializa, intr-un fel, cartea. Ar arunca-o in acea zona a romanelor de consum, care abordeaza un subiect „pe val“ pentru a cadea, apoi, rapid in uitare. E adevarat, realitatea din jurul nostru e in permanenta miscare si expansiune, apar mereu subiecte noi si chiar zone intregi pe care mass-media abia incepe sa le exploreze. Literatura se misca mai incet, in spatele mass-media, si de regula pionierii ce pasesc intr-o astfel de zona cauta mai degraba senzationalul, intr-un ambalaj care sa le asigure succesul de moment.
In mod intamplator, Mihnea Rudoiu este, insa, un pionier inzestrat pentru literatura, si aceasta dubla calitate ar putea fi in dezavantajul sau. Profunzimea va fi, cel putin pe termen scurt, mai degraba o piedica decat un atu. Ca autor, el nu cauta senzationalul, ci il evita pe cat ii sta in puteri; ca moralist, nu poate decat sa se lupte cu acest senzational, deoarece e unul dintre ingredientele retetei facile care genereaza miturile maligne. Doua dintre cele mai reusite istorii ale cartii sunt construite in jurul acestei retete. Intr-una dintre ele, o domnisoara se pacaleste singura, crezand ca locotenentul Thomason este fiul unui latifundiar bogat. Se culca, manata de arivism, cu locotenentul parlit, iar apoi, cand afla adevarul, izbucneste: „Ooo, doamne, un parlit! Nu pot crede! Un gaozar! Mi-a tras-o un gaozar! Un trenca-flenca! Un parlit de la mine din bloc“. Cealalta istorie este mai complicata si implica o intreaga conspiratie a tabloidelor in urma careia locotenentul Thomason devine una dintre cele mai odioase figuri ale neamului si o rusine pentru armata, din cauza unei banale probleme de igiena intima. E momentul de climax al romanului, in care intreaga societate pare a se coaliza impotriva eroului si in care toate acele lucruri pe care el le detesta, cliseele de gandire, senzationalismul si impostura, ii vin pana la urma de hac.

Ca sa fiu corect, as spune ca N-are momentan titlu e, in egala masura, un roman despre relatiile on-line si despre armata. Ambele lumi sunt la fel de bine reprezentate, iar fuga de mediul deformator si lipsit de perspective al armatei e cea care-l impinge pe Ralph Thomason in goana la fel de lipsita de perspective a relatiilor on-line.
Ca sa fiu si mai corect, trebuie sa arat ca cel de-al treilea roman al lui Mihnea Rudoiu este despre mult mai multe lucruri; puse, toate, cap la cap, ele recompun chiar lumea noastra, a corporatiilor si a tabloidelor, vazuta prin ochii unui personaj care a avut nenorocul sa-si petreaca intreaga adolescenta si tinerete in scoli cazone. Ralph Thomason este un tip sensibil, extrem de sensibil, care fuge mereu de ceva pentru a nimeri intr-o situatie si mai rea. Oricum ar intoarce-o, el da, inevitabil, din lac in put.
Calitatea cea mai importanta a lui Ralph Thomason este, insa, luciditatea, simtul critic pe care il exercita in egala masura atat asupra lui insusi, cat si asupra lumii din jur. Desi spuneam ca ma numar printre literatii conservatori, elanul demitizant al personajului Thomason nu m-a deranjat, dimpotriva. De cate ori arunca sageti in marile valori, in patriotism, in armata si in familia burgheza, eroul face un pas in spate; dansand mereu alaturi de el in aceasta cadenta, ajungi, pana la urma, sa iti iei o distanta suficienta pentru a privi onest dincolo de pojghita lucrurilor. E nevoie doar de putina rabdare pentru a invata pasii.
Principalul merit al romanului scris de Mihnea Rudoiu sta, in cele din urma, in faptul ca m-a facut sa rad aproape non-stop. Exista si un defect structural, si anume acela ca, in ciuda ritmului ametitor si a pataniilor care se tin lant, nu exista povestea mare. Practic, e greu sa spui de unde porneste si incotro se indreapta romanul. Pe unii, aceasta carenta a intrigii i-ar putea nemultumi. Pe altii, mai pretentiosi si mai putin rabdatori, i-ar putea face chiar sa lase, dupa primele pagini, cartea din mana. E, cu siguranta, un defect pe care tanarul prozator va avea timp sa-l indrepte in romanele urmatoare.

 

Sursa: http://revistacultura.ro