Ministrul Culturii trimite încă un Corp de Control la Opera dn Iași

W8r738-Bogdan-Gheorghiu-768x476

Dimensiune font:

| 22-10-2020 07:03

 

Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, s-a întâlnit, astăzi, cu reprezentanţii sindicatelor din instituţiile de profil care au protestat, dimineaţă, în faţa sediului instituției pe care o conduce. Printre ei s-au aflat şi membri ai Sindicatului ARTIS ai Operei Naţionale Române din Iaşi care au reclamat abuzurile conducerii, între acestea concedierea prim-balerinului Vlad Mărculescu.

„Am avut o discuţie care a durat mai mult de două ore. Mi s-au semnalat mai multe nereguli, din punctul lor de vedere, care sunt interpretate ca şi represalii în urma sesizărilor făcute de-a lungul timpului atât către noi cât şi către presă. Eu am luat act de către cele expuse şi în urma discuţiei voi trimite un corp de control cât mai rapid pentru a verifica cele semnalate de artiştii sindicatului de la Opera din Iaşi”, a spus Bogdan Gheorghiu. Cât privește controlul anterior făcut de un alt Corp de control, oficialul a spus că a fost unul format din şase persoane pe diferite domenii cu calificare şi în zona juridică şi economică pentru a face un control pe o tematică mai largă, pe chestiuni legate de management atât în zona economică cât şi în zona juridică şi administrativă. Acum vorbim de un control cu o tematică mult mai restrânsă, strict pe cele semnalate pentru că vorbim de lucru care s-au întâmplat după vizita precedentă a corpului de control. Aşadar, va fi un corp de control mult mai simplu, probabil format din două persoane, dorim să verificăm din punct de vedere instituţional dacă tot ceea ce ni s-a expus astăzi de către artişi este adevărat şi atunci, să putem lua măsurile ce se impun”, a precizat ministrul.

Noul Corp de Control va ajunge la Opera Naţională Română din Iaşi până la 1 noiembrie.

Cât privește priveşte modificarea legii care reglementează managementul în instituţiile de cultură, ministrul le-a propus reprezentanţilor sindicatelor să reia discuţiile după alegerea noului Parlament, în decembrie: Această Ordonanţă 189 poate suferi modificări şi poate avea completări doar în Parlament. Având în vedere că actualul Parlament este spre final de mandat, le-am propus o discuţie constructivă cu parlamentarii din noul Parlament ce va fi constituit după data de 6 decembrie. Acest dialog trebuie avut, în primă fază, cu Comisiile de Cultură reunite ale Senatului şi ale Camerei Deputaţilor pentru a putea lua de toate porpunerile ce vin din diferite zone, atât ale managerilor cât şi a artiştilor pentru a putea da o formă ce poate fi propusă ulterior plenului pentur a fi votată”. Printre alte solicitări, sindicatele cer modificarea legislaţiei privind administrarea instituţiilor publice de cultură, dar și limitarea numărului de mandate ale managerilor.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<<Click pe locatie pentru detalii>>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

06:01

BANCUL ZILEI

06:00


1. Informații generale privind concedentul, în special denumirea, codul de identificare fiscală, adresa, numărul de telefon, fax şi/sau adresa de e-mail, persoană de contact: Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Bivolari, judeţul Iasi, telefon 0232-298555, Fax: 0232-298508, email primaria primariabivolari@yahoo.com, persoana de contact:Alina Abuzatoaie; 2.1 Informații generale privind obiectul concesiunii, în special descrierea şi identificarea bunului care urmează să fie concesionat: Terenuri apartinand domeniului privat al UAT Bivolari : NC61473- TABARA= 583mp, NC61478- TABARA=583mp, NC62701- TABARA=583mp, NC62702- TABARA =583mp, NC62703- TABARA=583mp, NC62704- TABARA=583mp, NC62706- TABARA =583mp, NC62709- TABARA=583mp, NC62705- BIVOLARI=500mp, NC61481- BIVOLARI=500mp. Concesiunea se face conform HCL nr 65/28.05.2020 si OUG 57/2019. 2.2 Informații generale privind obiectul inchirierii, în special descrierea şi identificarea bunului care urmează să fie inchiriat: Terenuri apartinand domeniului privat al UAT Bivolari : T77 P609/29=3238 mp, T63 P419 TRAIAN=13ha, T64 P421 TRAIAN=7,4221 ha; Inchirierea se face conform HCL nr 69/28.05.2020 si OUG 57/2019. 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: la sediul U.A.T. Comuna Bivolari în baza unei cereri scrise. 3.2. Denumirea şi adresa serviciului/compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obţine un exemplar din documentaţia de atribuire: Compartimentul Administrare Domeniu Public si Privat, de luni până vineri, între orele 08.00-13.00, Comuna Bivolari, jud. Iasi. 3.3. Costul şi condiţiile de plată pentru obţinerea acestui exemplar, unde este cazul: 50 lei, se poate achita la casieria UAT Comuna Bivolari de luni până vineri, între orele 08.00-13.00. 3.4. Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 20/11/2020, ora 13.00. 4. Informaţii privind ofertele: 4.1. Data-limită de depunere a ofertelor: 26/11/2020, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Registratura UAT Comuna Bivolari, județul Iasi. 4.3. Numărul de exemplare în care trebuie depusă fiecare ofertă: 1 exemplar. 5. Data şi locul la care se va desfăşura sedinţa publică de deschidere a ofertelor 26/11/2020, ora 14.00, la sediul UAT Comuna Bivolari, județul Iasi. 6. Denumirea, adresa, numărul de telefon, fax şi/sau adresa de e-mail ale instanţei competente în soluţionarea litigiilor apărute şi termenele pentru sesizarea instanţei: Tribunalul Iasi, Str. Elena Doamna, nr. 1A, tel: 0232.260.600, 0232.248.000, 0332.403.666, email tr-iasi-info@just.ro. 7. Data transmiterii anunţului de licitaţie către instituţiile abilitate, în vederea publicării: 04/11/2020
FOTO/VIDEO - Concert cu 250 de ursuleți, în memoria lui Beethoven. În acest an se împlinesc 250 de ani de la nașterea marelui compozitor
02/12/2020 14:05

Violoncelistul Makcim Fernandez Samodaiev, pianista Monica Florescu şi actorul Pali Vecsei vor concerta, vineri, in faţa unui public inedit, format din ursuleţi de ceramică realizaţi de Andrei Pandea, in S ...

Președintele Academiei intervine în SCANDALUL dintre autorități și credincioși
30/11/2020 09:24

Ioan-Aurel Pop, presedintele Academiei Romane, intervine in cel mai nou scandal provocat de autorităti, care au decis să interzică pelerinajele religioase si să restrangă dreptul fundamental la libertate ...

Gala Premiilor Operelor Naţionale, difuzată online de Ziua Națională
28/11/2020 13:15

Reprezentanţii Operei Romane Iaşi au informat vineri că, pe 1 decembrie, de Ziua Naţională a Romaniei, va difuzată online Gala Premiilor Operelor Naţionale. „Ca urmare a faptului că pandemia de c ...

Denzel Washington, decretat cel mai bun actor al secolului XXI. Topul intocmit de publicatia
26/11/2020 13:29

 Cotidianul "The New York Times" a publicat clasamentul celor 25 cei mai buni actori si actrite ai secolului XXI, in care apar staruri de pe toate continentele, din Statele Unite in Cor ...

„Cochilii”, o nouă premieră la Teatrul Național
25/11/2020 16:48

Teatrul National Iasi propune publicului o nouă premieră in cadrul proiectului Lecturi³. Este vorba despre „Cochilii” de Radu Popescu, in regia lui Ionut Cornilă. Spectacolul-lectură va f ...

Artiștii cer ajutoare de stat. Printre semnatarii solicitării sunt Loredana Groza, Andra, Holograf, Cargo
24/11/2020 09:00

Într-o scrisoare deschisă adresată premierului, vicepremierului şi ministrului Culturii, 95 de artişti, intre care Cristi Minculescu, Direcţia 5, Horia Brenciu, Cargo, Holograf, Loredana, Andra, soli ...

Teatrul Național Iași, 180 de ani de la înființare
23/11/2020 14:31

Acum 180 de ani, la Iasi, lua fiintă primul Teatru National si prima institutie de spectacole de stat din spatiul romanesc, sub directoratul lui Costache Negruzzi, Vasile Alecsandri si Mihail Kogălniceanu. ...

La mulți ani, maestre Emil Coșeru!
23/11/2020 11:07

Astăzi, la Teatrul National Iasi este sărbătoare. Maestru Emil Coseru implineste 73 de ani. Emil Coseru este un actor roman si conferentiar universitar doctor in cadrul Universitătii de Arte „George ...

Festivalul Național de teatru se va desfășura online
22/11/2020 09:02

Festivalul Naţional de Teatru incepe astăzi şi se va desfăşura pană pe 29 noiembrie, in format multimedia - online, tv, radio. Potrivit UNITER, motto-ul ediţiei este "FNT 30/ FNT Altfel". Dire ...

Scriitorul scoțian Douglas Stuart a câștigat Booker Prize 2020. Care este valoarea premiului și ce carte i l-a adus
20/11/2020 09:30

Scriitorul scoţian Douglas Stuart a fost recompensat cu prestigioasa distincţie literară Booker Prize 2020 pentru romanul ''Shuggie Bain'', potrivit anunţului preşedintei juriului, Margaret Busby. Anuntul ...


Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei