Minunatul chip al pământului (III)

 Prinţul mare, Ulug Beg, nepotul lui Timur Lenk a domnit la Samarkand vreme de patruzeci de ani. Ca şi înaintaşii lui, Ulug Beg (1394-1449) era un neînfricat, dar într-un alt fel decât ceilalţi. Dacă s-ar fi cerut, ar fi scos sabia şi ar fi mânuit-o cu siguranţă şi curaj. Dar altceva îl atrăgea decât lucirea armelor. Îl pasionau drumurile nebătătorite ale cerului. Nu era cititor în stele, ci cercetător al acestora. Câte alte ispite şi treburi nu-l chemau pe omul acesta, dar din lăuntrul fiinţei sale urca nevoia organică de a şti, de a desluşi tainele atât de grele de necunoscut ale universului acelui timp. Ulug Beg, stăpân al cerului, nu era în mai mică măsură stăpân al pământului.

Se dovedea nu doar un om al veacului în care trăia, ci mai ales al celor viitoare. Ulug Beg nu-şi satisfăcea un capriciu de monarh luminat. Savant până în cea din urmă fibră a făpturii sale, a creat o şcoală, un climat saturat de aerul cel mai pur al gândirii. În jurul lui s-au strâns mulţi dintre gânditorii acelui timp, iar la Universitatea Samarkandului (medersa) noile generaţii se formau în cultul ştiinţei. Prindea să se risipească un văl de ceaţă groasă.

Se realizase nu doar o breşă, ci mult mai mult. La Observatorul ridicat în ani 1428,1429, pe o colină,în apropiere de Obi Rahmat, Observator ce cuprindea un mare sextant, unicul instrument al acelei epoci, Ulug Beg şi colaboratorii săi au început alcătuirea unui catalog al corpurilor cereşti. În 1437 „Tablele" lui Ulug Beg, care l-au făcut celebru în astronomie, erau încheiate. Figurau în acestea peste o mie de stele. Cercetările ulterioare au confirmat descoperirile lui Ulug Beg. În 1648 extrase din această operă de referinţă în astronomie au apărut la Londra, iar la 1665 Observatorul Universităţii din Oxford a publicat integral în latină şi farsi contribuţia lui Ulug Beg. Cutezanţa sa avea să-l coste viaţa. N-a fost judecat de inchiziţie ca Giordano Bruno sau Galileo Galilei. Împotriva vieţii lui a uneltit însă clerul musulman, care s-a folosit de complexele sufleteşti ale fiului lui Ulug Beg, Abel al Latif.

Asasinul plătit, un oarecare Abbas, i-a tăiat capul. Observatorul a fost devastat. Din marea bibliotecă a savantului n-a mai rămas nimic. Un elev, Ali Kusci, a reuşit să fugă la Stambul cu opera savantului.
Au trecut secole ca să se dea de urmele Observatorului din Samarkand. Perseverenţa arheologului rus Vasili Veatkin a dus, în 1908, la descoperirea acestuia. În 1970 aici s-a inaugurat un ansamblu memorial. Uriaşul sextant, ca o linie subpământeană de vagonete de mină, pare o relicvă preistorică. Cât de sclipitoare trebuie să fi fost mintea omului care a reuşit să măsoare distanţele cosmice cu acest instrument!

Veatkin identificase Observatorul, dar nu se ştia nimic despre rămăşiţele pământeşti ale lui Ulug Beg. În 1941 antropologul Gherasimov izbuteşte să-i reconstituie trăsăturile feţei, forma capului. Ulug Beg revine astfel la Samarkand. Pe colină se ivise miraculos o oază de verdeaţă într-o întindere de pământ ars de soarele nemilos, biciuit de vânturile nemernice, bătând dinspre deşerturi.
(Va urma)

Sursa foto: wikipedia.org