Un Tiziano care condamnă la moarte
Veneţia. În grădina publică Giardinetti Reali, aflată între piaţa San Marco şi Canal Grande este găsit trupul neînsufleţit al Louisei Mary Masterson, cetăţean american, din New York, custode al departamentului de artă occidentală. Louise venise în Italia pentru a participa la o întrunire a comitetului Tiziano. Acesta este un organism vast, constituit cu fonduri guvernamentale, care trebuie să alcătuiască un catalog cu tot ceea ce poartă semnătura lui Tiziano, autentificându-i „chiar şi notele de plată de la spălătorie”. Echipa are şase membri. Louise, unul din ei, a fost înjunghiată de şapte ori cu un cuţit cu lama lungă de circa zece centimetri. Nici o lovitură nu ar fi fost fatală dacă ar fi primit ajutor medical la vreme. Se presupune că ucigaşul a târât-o în sera din grădină, pentru a fi sigur că va muri acolo.
Aici intră în scenă generalul Taddeo Bottando şi asistenta sa Flavia di Stefano din Roma.
Trimisă de Bottando la locul crimei, Flavia se întâlneşte, absolut din întâmplare, cu amicul ei, Jonathan Argyll, istoric de artă din Marea Britanie, care dorea să achiziţioneze o pictură din colecţia marchizei di Mulino.
Portretul oarecum neinteresant (aparţinea şcolii veneţiene şi data de pe la 1500) pe care Argyll dorea să îl cumpere de la marchiză era căutat şi de femeia ucisă. Cine era autorul? Putea fi Tiziano? Pe cine reprezenta?
Cei doi amici încep să facă, pe cont propriu, nişte investigaţii, profitând de cele câteva coincidenţe şi întrebări iscate. Dar…foarte curând, un alt membru al comitetului Tiziano este omorât. Pare să se fi înecat în lagună.
Lucrurile se complică, numai că Flavia şi Jonathan nu renunţă şi doresc să afle căt mai multe, cu cât mai puţin efort, folosindu-şi inteligenţa, intuiţia şi informaţiile pe care amândoi le aveau deja.
Iain Pears, doctor în filosofie şi istoria artelor, oferă detalii interesante despre arta italiană. Un detaliu care va incita iubitorii de pictură, dar nu numai. În plus, descrierea Veneţiei şi a sistemului inedit de transport sunt foarte atractive.
New York Times descrie romanul ca fiind „rafinat, dar adevărata operă de artă este intriga, un exemplu de inginerie structurală pe care orice artist ar fi invidios”.
Aş putea prelua din citatul anterior şi aş spune că rafinamentul traducerii în limba română este meritul Adrianei Bădescu.
La Misterul Tiziano m-a atras iniţial titlul, apoi m-a prins intriga şi am fost curioasă să aflu cât mai repede finalul. Nu pot să ascund faptul că am citit-o pe o bancă, în parc, în prima zi de primăvară. Şi nu pot să ascund nici că mi-am mai comandat alte două cărţi semnate Iain Pears, on-line, acum câteva minute.
Sursa: http://www.cartidecitit.ro/
Adauga comentariul tau