Negurile – Marion Zimmer Bradley

Marturisesc ca nu stiu de ce am asteptat atata ca sa deschid prima carte din ciclul Avalon (Negurile de Marion Zimmer Bradley), mai ales ca am iubit enorm legendele arthuriene, le-am citit de nenumarate ori, bantuita de misterele unor istorii de iubire, cautare sau ispravi eroice. In mod firesc, ar fi trebuit sa ma reped asupra cartilor, dar am asteptat. Intr-un fel, ma bucur ca s-a inamplat asa, pentru ca s-au adunat deja cinci titluri.

Dar indata ce am inceput Negurile, chiar nu am mai putut sa ma opresc decat din motivele strategice, usor copilaresti, de lector impatimit, care intrerupe cititul ca sa mai prelungeasca inca un timp bucuria, ca sa amane sosirea la ultima pagina. In cat timp am citit cele doua volume, care impreuna cred ca trec binisor de o mie cinci sute de pagini? Intr-o saptamana sau poate chiar mai putin.

Si am regasit istoria nasterii lui Arthur, povestea spadei Excalibur, cea a Mesei Rotunde, iubirea lui Lancelot pentru Guinevra. Toate vazute din perspectiva feminina, a celor pe care le stiam zane, Vivian si Morgan, din perspectiva unei traditii magice pe care noua lume eroica si razboinica o paraseste, o ostracizeaza ori o distruge pur si simplu. Am descoperit o suita de opozitii intre lumea cea veche (cu spiridusi, druizi, preotese) si cea noua (cu regi, cavaleri, preoti).

Indiscutabil, marele personaj al romanului Negurileeste Morgane, asa ca eu as vedea aici nu doar o rescriere a ciclului Cavalerii Mesei Rotunde, ci si pandantul, opera alternativa, ce dezvaluie lumea ascunsa de gesta medievala, traditia prigonita si ocultata mai tarziu, alt model al vietii, mai legat de natura si de Marea Zeita, de ritmurile cosmice si de o anume cunoastere bazata pe intuitia profunda, pe talentele native unice.

Astfel, reinvie epoca tulbure a trecerii de la paganism la crestinism, de la vechea autoritate a preoteselor, posesoarele cunoasterii magice, la cea a preotilor, propovaduitori ai credintei crestine, de la sarbatorile generand rezonante intre ordinea umana si cosmica, micile mistere ale vietii cu marile mistere ale naturii. Multe dintre ele au corespondente si in traditia autohtona (focurile de la sarbatoarea Beltane purifica vitele si oamenii, puterea magica a plantelor, stejarul sacru si multe altele).

Scriitoarea stie sa construiasca personajele, are o abilitate ce tine de vechea stiinta mnemotehnica, pentru ca asociaza personajul cu gesturi, replici reluate si repetate. Si un inventar sumar ar releva cel putin cateva perechi de personaje: cei doi druizi (Merlin si succesorul lui), cele doua surori (Igraine si Morgause), cele doua preotese (Viviane, Morgane), cei doi regi, tata si fiu (Uther Pendragon si Arthur).

Negurile se incadreaza mai curand eposului decat romanului prin ritmul epic si desfasurarea fastuoasa a mai multor planuri narative, prin densitatea si finetea detaliilor ce imagineaza un intreg univers, prin multitudinea de personaje secundare ori episodice, prin pregnanta personajelor, ca si prin sugestia unui destin care le reordoneaza vietile tuturor, altfel decat le doresc sau le planuiesc, si mai ales prin toposul magic Avalon.

Marion Zimmer Bradley ofera o veritabila enciclopedie a traditiilor druidice, insa forta care cucereste este uriasul ei talent de povestitoare. Intr-un fel, confirma cele stiute si de la SF ori horror: in fiecare gen popular rasar capodopere neasteptate care patrund in marea literatura, tulburand apele intr-atat incat determina o regandire a clasificarilor sau a delimitarilor. O mare scriitoare, din aceeasi familie spirituala cu Tolkien, dovedind alt tip de imaginatie, feminina, ca „stapana a Avalonului”.

Sursa: http://nemirabooks.ro