Neliniştiţii

default

Dimensiune font:

| 30-10-2012 14:53
Autor carte: 
John Connolly
Editura: 
Rao
Anul: 
2009
Traducator: 
Dana Sarafu
Neliniştiţii de John Connolly  -Carti bune de citit

    Ceea ce începe ca o captivantă poveste poliţistă, susţinută de reapariţia detectivului particular Charlie Parker, pe care-l cunoaştem din "Îngerul Negru", se transformă în ceva mult mai sumbru odată cu apariţia "Oamenilor Găunoşi". Apartenenţa lui Parker la o origine mai presus de a celorlalţi, este din nou punctată, iar aceşti Găunoşi sunt "explicaţi" genial şi ne vine foarte greu să diferenţiem realitatea de mit în ceeea ce-i priveşte, pentru că: "Unele păcate sunt atât de îngrozitoare, încât nu există iertare pentru ele. Sufletul e pierdut. Se întoarce la cel care l-a creat pentru a ocupa locul care îi este atribuit de El. Tot ce lasă în urmă este o cochilie goală, o conştiinţă fără iertare...Găunos".
    Cartea se învârte în jurul unui subiect extrem de dur şi nu pentru cei sensibili: abuzul copiilor, un subiect pe care ar trebui să-l conştientizăm cu toţii, "pentru că a ignora ceea ce li se întâmplase acelor copii..., a te întoarce cu spatele şi a privi în altă parte din comoditate însemna să devii complice la crimele petrecute." Păcatul societăţii moderne este tocmai acesta: ne-am obişnuit să privim în altă parte. Autorul rămâne acelaşi fin observator al tuturor micilor amănunte care pot trece de multe ori neobservate, poate tocmai prin meseria eroului principal: de la o pată de grăsime pe perete, până la unghiile date cu ojă roşie ale unei interlocutoare, sau a detaliilor unui peisaj dintr-un tablou, toate te fascinează şi contribuie la impresia de întreg, sunt date parcă pentru a nu lăsa loc nici unei scăpări. Pentru desfăşurarea acţiunii fiecare scamă, fiecare lucru este aşezat în contextul adecvat. Autorul pare Dumnezeul lumii create de el, nelăsându-ne imaginaţia să adauge nimic care ar putea strica ceva deja perfect. În această lumină descrierea din debutul cărţii, a Ghicitorului Dave, se potriveşte atât autorului cât şi personajului creat de el: "Era atent într-o societate care nu acorda nici o valoare unui gest atât de simplu. Oamenii nu ascultau şi nu vedeau, doar credeau că au auzit sau au văzut."
    În concluzie aceasta este mai mult decât o carte, iar John Connolly este mai mult decât un autor bun. Din clipa în care ai citit ceva scris de el, vei fi iremediabil legat de stilul lui şi îţi vei schimba şi percepţia asupra lumii. O recomand tuturor, dar mai ales celor care au nevoie de schimbare, de ceva diferit, de... o esenţă tare.

Sursa: http://www.cartidecitit.ro/

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

13:00

Marea realizatoare de emisiuni radio Luminița Constantinescu s-a stins din viață
22/01/2021 08:11

Este doliu urias in Romania, după ce marea realizatoare de emisiuni radio, Luminita Constantinescu s-a stins din viată. Odată cu vestea socantă s-a aflat faptul că s-a stins din viată la varsta de 71 de a ...

A murit Ruxandra Garofeanu, critic de artă şi realizator de emisiuni TV
18/01/2021 13:51

Istoricul şi criticul de artă Ruxandra Garofeanu, care s-a aflat in slujba artelor plastice romaneşti timp de peste cinci decenii, a murit in noaptea de duminică spre luni, anunţă Art Safari Bucharest, in ...

 „Ea, el și duelul”, un roman al gesturilor romantice
18/01/2021 07:54

  Pasiunea pentru romanul istoric si o aventură petrecută la Berlin, in anii 1800, a fost punctul de plecare pentru cel de-al nouălea volum semnat de onesteanul Daniel Baciu. Intitulată „El, ea ...

 Documentarul „Colectiv”, pe lista scurtă a nominalizărilor de la Oscar
17/01/2021 15:56

  Academia de film americană (AMPAS) a decis să extindă la 15 numărul filmelor care vor putea fi incluse pe lista scurtă a peliculelor propuse spre nominalizare la premiul Oscar la categoria „c ...

„Sindromul Quijote” - spectacol dedicat Zilei Culturii Naționale
15/01/2021 10:15

Teatrul National Iasi invită publicul la spectacolul „Sindromul Quijote”, un eveniment dedicat Zilei Culturii Nationale. Piesa a fost desemnată castigătoarea primei editii a proiectului „ ...

Ziua Culturii Naționale: Președintele Consiliului Județean Iași prezintă care sunt evenimentele culturale din Iași la care cetățenii pot participa
15/01/2021 09:27

 Într-un mesaj de pe pagina sa de Facebook Presedintele Consiliului Judetean Iasi i-a inivitat pe ieseni să ia parte la evenimentele culturale organizate, respectand, bineinteles, măsuril ...

Eminescu în fotografii
15/01/2021 09:00

Cele mai multe dintre fotografiile, atatea cate sunt, ale lui Eminescu, ale unor membri ai familiei poetului sau cele ce imortalizează imagini de la Ipoteşti le datorăm lui Jean Bielig, nimeni altul decat ce ...

 Ce mai înseamnă cultura națională în 2021?
13/01/2021 14:56

  Asociatia Culturală AltIasi marchează Ziua Culturii Nationale printr-o dezbatere online cu titlul „Ce mai inseamnă cultura natională in 2021?”, moderată de Marius Chivu (scriitor) si ...

Alexander Nanau refuză o decorație din partea lui Klaus Iohannis
12/01/2021 11:30

Regizorul Alexander Nanau urma să primească Medalia „Meritul Cultural“ din partea presedintelui Klaus Iohannis pe 15 ianuarie, cu ocazia Zilei Culturii Nationale. El a realizat unul dintre cele ...

Actorul Bogdan Stanoevici a murit, răpus de COVID
12/01/2021 11:17

Actorul Bogdan Stanoevici a murit astăzi in Spitalul de boli cardiovasculare CC Iliescu, au declarat pentru G4Media.ro surse oficiale. El a ajuns in stare gravă din cauza infectării cu noul coronavirus. Sta ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei