Nichita Danilov despre „celălalt Nichita”

default

Dimensiune font:

| 27-02-2016 06:08

 Cum s-a creat „haloul de poet unic, ce înconjoară azi numele lui Nichita Stănescu? Care ar fi explicaţiile acestui fenomen, a acestei actualităţi îndelungate şi a fascinaţiei pe care continuă s-o exercite Nichita Stănescu asupra vieţii noastre literare?” Întrebări pe care şi le pune într-o carte de 140 de pagini intitulată „Celălalt Nichita”, apărută la Tracus Arte, poetul, prozatorul, dramaturgul, eseistul Nichita Danilov. Un eseu care e deopotrivă memorialistică, analiză a textului poetic stănescian, îndeosebi a Elegiilor, reflecţie privind condiţia estetică a poeziei şi, nu în ultimul rând, polemică având ca obiect în primul rând portretul in aqua forte, pe care i l-a conturat Poetului Cristian Tudor Popescu, în urmă cu mai mulţi ani. Am spus portret, dar Danilov nu ezită să folosească termenul: rechizitoriu. Spre deosebire de alte reacţii, pline de indignare, provocate de articolul cu pricina al lui CTP, publicat în „Adevărul literar şi artistic”, la a 70-a aniversare a lui Nichita Stănescu, poziţia adoptată de Danilov este una fermă, dar nuanţată şi temperată de o vizibilă stimă, dacă nu şi admiraţie, pentru temutul autor de „ficţiuni speculative”.


Citându-l pe Nicolae Manolescu, care subliniază că opere, precum cea a lui Nichita Stănescu, dincolo de valoarea lor incontestabilă, au capacitatea „la un moment dat” de a fi reprezentative „pentru o întreagă literatură; fie ca act de pionierat, fie ca o culminare a unui ciclu istoric…”, Danilov observă că şi alţi poeţi au făcut operă de pionierat, de pildă avangardiştii, dar nu sunt percepuţi ca nişte „piscuri” de înălţimea lui Nichita Stănescu. Încercând o explicaţie, eseistul apelează la alegaţiile socio-psihologului Gustave Le Bon: „Mutaţiile şi credinţele se propagă prin mecanismul contagiunii şi foarte puţin prin acela al raţionamentului”, contagiunea transmiţându-se pe verticală, adică de jos, de la nivelul maselor până sus, la elite – „prin forţa pe care o dă prestigiul”, iar prestigiul un e altceva decât fascinaţia pe care o exercită asupra spiritului nostru o anumită persoană, o operă sau o doctrină. Fascinaţia, zice Le Bon, are darul de a paraliza toate facultăţile noastre mentale (critice) „umplându-ne spiritul de uimire şi respect”.

Cât priveşte mecanismele ce conduc la crearea unui curent cultural, artistic, ca, de altfel, şi a unuia social sau politic: „Accentul este pus pe două elemente, aparent contradictorii: locul de gestaţie a ideilor (terasa, cafeneaua, cârciuma literară), la care s-a referit şi Eminescu în poezia «Împărat şi proletar», şi prestigiul unui lider”. În acestea, crede Danilov, ar putea fi căutat „punctul de plecare al faimei de poet de geniu” a lui Nichita Stănescu. Dar ar mai putea fi identificat şi „în tendinţa regimului (comunist) de a impune masei un sistem propriu de valori… Birtul, cârciuma gălăgioasă au fost creuzetele unde au fermentat ideile şi, probabil, metaforele stănesciene. Iar orgoliul regimului s-a transformat într-o scenă pe care aceste idei şi metafore, printr-un exerciţiu de prestidigitaţie, de magie, au fost aruncate, în sunetul alămurilor, publicului avid de noutate”.

Concluzia acestui excurs psihosociologic: cârciuma ar fi constituit punctul de unde a început să se propage opera lui Nichita Stănescu, iar boema a însemnat pentru el „un mod de existenţă. Un program. A fost creuzetul artei sale. Ea a fost deopotrivă nocivă, dar şi fertilă”. Aplicând ideile şi ipotezele lui Le Bon la fenomenul stănescian, cum însuşi îl numeşte, Nichita Danilov speră să fi găsit cheia problemei, în fond şi aceasta, cheia, tot ipotetică.


Nichita Danilov povesteşte cum l-a cunoscut pe Nichita Stănescu. L-a descoperit mai întâi în manualul de Limba şi literatura română, alături de Marin Sorescu, pentru ca mai târziu să ia cunoştinţă de „strania frumuseţe ascunsă dincolo de cuvinte” a poeziei stănesciene. Pe omul Nichita Stănescu avea să-l vadă abia în 1979 la o lansare a cărţii sale într-o librărie centrală din Iaşi, unde poetul Horia Zilieru, mi-aduc aminte şi eu care eram de faţă, l-a prezentat astfel: „Să ţineţi minte, prieteni. Uitaţi-vă bine la acest om. E un geniu. Fiţi fericiţi că aţi avut ocazia să-l întâlniţi! Mândriţi-vă că sunteţi contemporani cu el!”.

Danilov precizează că nu este nici adulator, nici detractor al autorului celor „11 Elegii”. „Rechizitoriul” din 2003 al lui Cristian Tudor Popescu, recunoaşte el, l-a pus serios pe gânduri şi l-a provocat la o relectură a operei lui Nichita Stănescu „într-o altă lumină”. A dorit s-o înţeleagă mai profund, dar a dorit să-l înţeleagă şi pe omul care a făurit-o: „Nu ştiu dacă am reuşit”, se îndoieşte el. Că a reuşit, cel puţin în parte, o dovedeşte parabola pusă sub titlul „O legendă”, cu care îşi încheie cartea: Nichita Stănescu dublat de daimonul său, un înger blond „cu ochi mari şi albaştri” care „trecea citind dintr-o carte groasă cu coperţi de argint” aidoma celui din poemul său „Îngerul cu o carte în mâini”:


„Trecea un înger,/ pe un scaun negru aşezat/ Trecea prin aer, liniştit/ şi mândru./ Eu îl priveam de la fereastră, cum/ prin ziduri trece ca prin fum/…Trecu prin blocul nou din piaţă./ Trecu prin chioşcul alămiu/ al staţiunii de benzină, abstras, divin./ Primeşte-mi, îngere, strigai,/ paharul care-l beau, cu vin./ Pâinea primeşte-mi-o şi sarea / mi-apasă-n coastă înserarea./ Dar îngerul tăcea, trecea/ prin soba din odaia mea./ Pe-un scaun negru sta, citind/ o carte grea cu solzi de-argint./ Când fu în dreptul meu, strigai/ - O, îngere venit din rai, / mă lasă să m-atârn şi eu/ de scaunul tău, de braţul tău./ …Astfel prin aer şi prin ziduri/ cu îngerul zburam şi eu/ la fel cum flutură în vânt/ mătasea unui steag înfrânt!/ Şi mă răneam de-acoperişe,/ de ramuri verzi, piezişe,/ şi mă izbeam de stâlpii lungi,/ de cabluri şi de sârme, şi de dungi”…


„Ce s-a ales cu acest înger, demon sau daimon (cu o carte în mâini) după moartea poetului nimeni nu ştie. Unii zic că l-ar fi văzut la Casa Scriitorilor unde bea cică într-o zi o cafea şi privea melancolic la lumea din jur, alţii că l-ar fi zărit umblând foarte trist pe străzi, în căutarea unui alt poet căruia să-i scrie versurile, dar că, deocamdată, nu şi-a găsit nici unul pe măsură şi continuă să străbată în lung şi în lat capitala”.
Numai capitala?! Şi numai deocamdată?!

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:36

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Gura Vaii, cu sediul social in comuna Gura Vaii, satul Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau, cod postal 607220, telefon 0371/407.500, fax 0372/002.112, e-mail: primariaguravaii@yahoo.com, cod fiscal 4278108. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: - teren in suprafata de 316 mp, situat in intravilanul comunei Gura Vaii, satului Rotunda, nr. Cadastral 62185, CF 62185, apartinand domeniului privat al Comunei Gura Vaii, conform H.C.L. Comunei Gura Vaii nr. 09/22.01.2024, caietului de sarcini si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartimentul Achizitii Publice sau se poate consulta pe site-ul: www.uatcomuna guravaii.ro, sectiunea -Anunturi. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: de la Compartimentul Achizitii Publice, din cadrul Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau in contul de trezorerie RO17 TREZ 0625 006X XX00 0079, deschis la Trezoreria Onesti, cod fiscal: 4278108. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 27.03.2024, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 04.04.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Registratura Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 05.04.2024, ora 09.00, Comuna Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Judecatoria Onesti, cu sediul in municipiul Onesti, Str. Tineretului nr. 1, judetul Bacau, telefon 0234/311.913, fax 0234/326.170, e-mail: jud-onesti-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 08.03.2024.
ANUNȚ DE LICITAȚIE. Primăria Comunei Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CUI 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro, organizează în data de 29.03.2024, licitație în vederea vânzării terenului intravilan în suprafață de 16.000,00 mp, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, zona Dedeman. 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact etc: UAT Comuna Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CIF 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro 2. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea și identificarea bunului care urmează să fie vândut: teren intravilan în suprafață de 16.000 mp, situat în Sat Uricani, Comuna Miroslava, județul Iași, zona Dedeman, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, teren proprietate privată a Comunei Valea Lupului 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini 3.1 Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: la cerere, de la sediul autorității sau de pe site-ul autorității wwww.comuna-valealupului.ro 3.2 Denumirea și datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul vânzătorului, de la care pot obține un exemplar din documentația de atribuire: de la Registratura primăriei, Aleea Irisului nr. 8, sat Valea Lupului, Comuna Valea Lupului, județul Iași sau de pe site-ul autorității: www.comuna-valealupului.ro 3.3 Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: gratuit 3.4 Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 20.03.2024, orele 16.00 4. Informații privind ofertele: se regasesc în caietul de sarcini 4.1 Data-limită de depunere a ofertelor: 29.03.2024, orele 09.00 4.2 Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, Județul Iași 4.3 Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: un singur exemplar original 5. Data și locul la care se va desfașura ședința publică de deschidere a ofertelor: 29.03.2024, orele 11.00, Primăria Comunei Valea Lupului - Sala de consiliu, Aleea Irisului nr. 8, Comuna Valea Lupului, Județul Iași 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Iași, Strada Elena Doamna nr. 1A, telefon: 0232.260.600, 0232.248.000, 0332.403.666, Fax: 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro PRIMAR, Florin-Liviu DULGHERU
Stan si Bran  VIDEO
10/11/2019 10:56
Averea lui Mihai Constantinescu. Ce lasă în urmă marele artist
30/10/2019 18:52

  Averea lui Mihai Constantinescu. Ce lasă in urmă marele artist - Facebook Mihai Constantinescu s-a stins din viaţă la 73 de ani şi a lăsat in urmă nu doar lacrimi şi regrete, ci şi o ...

30 de adevăruri despre Ludwig van Beethoven, genialul compozitor surd
10/09/2019 11:21

 Ludwig van Beethoven a fost unul dintre cei mai influenti compozitori de muzică clasică. Acest muzician german exceptional si-a adus contributia in epoca de tranzitie dintre perioada clasică ...

Toponimia sadoveniană
31/08/2019 17:17

În „Monografia sadoveniană toponimico-literară”, Constantin Parascan inregistrează şi analizează toate numele de locuri din inteaga operă a lui Mihail Sadoveanu, insumand 12.000 de pagin ...

De ce si cum  a murit Dem Rădulescu, un actor care nu a mai putut fi înlocuit în teatru și film
30/08/2019 11:35

 S-a născut la Rimnicul Valcea in 1931, iar porecla Bibanul i se trage de la tatăl său, un mare pescar si proprietar de pescărie. Cand avea 22 de ani in oras a sosit cu trenul o trupă de actori de la ...

VIDEO Detalii ȘOCANTE de la autopsia lui Michael Jackson au fost dezvăluite după 10 ani de la moartea starului: Ce au descoperit medicii
26/08/2019 22:20

 Prea multe operaţii estetice, dependenţă de somnifere şi alte medicamente, abuzuri sexuale şi un lung şir de acuzaţii care au culminat cu lansarea pe HBO a terifiantului documentar ''Leaving Neverl ...

Mr  BEAN
22/08/2019 11:27

 

VIDEO-   Laurel and Hardy. COMEDIE
08/08/2019 10:35
VIDEO-Neversea a fost în direct.
04/07/2019 22:28

Pentru a viziona da clic 

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei