Nici moartă, nici măritată
Dimensiune font:
Romanul “Nici moartă, nici măritată”, scris de MaryJanice Davidson (Undead and Unwed – apărut la Editura Nemira, în colecția Glossy Books) e cel mai recent pe care l-am citit și face parte din seria “Betsy, regina vampirilor” care are, din câte știu eu, vreo 7 volume. Așteptăm cu nerăbdare să apară și restul.
La o rapidă examinare, aceasta carte pare că se adresează fetelor, însă eu sunt convinsă că și unii bărbați s-ar amuza copios citind-o. Deși la prima vedere ai putea crede că e “doar o altă carte cu vampiri”, îți pot spune cu mâna pe inimă că nu e, ba dimpotrivă, e chiar o ironie la adresa banalelor cărți cu vampiri. De ce spun asta? Păi… să vedem… Betsy (pe numele ei întreg, Elizabeth Taylor!!!) este o recent concediată secretară, care poartă numai pantofi de firmă și haine chic, și care moare într-o seară călcată de un SUV. Se trezește apoi la morgă îmbrăcată într-un costum roz soios și pantofi de doi lei. Evident, Betsy este mai deranjată de îmbrăcămintea de prost gust, decât de moartea și transformarea ei în vampir.
Peste toate astea, Betsy e un vampir cu totul deosebit: nu îi place să sugă sângele oamenilor, nu are nevoie să se hrănească în fiecare noapte, soarele nu o arde, poate să atingă cruci, poate să spună rugăciuni, animalele (mai ales câinii) îi sunt devotați și îi displace total să umble prin cripte.
Astfel, vampirii încep să creadă că Betsy este regina lor, despre care se vorbește în Cartea Morților: “O regină se va ridica, o regină ale cărei puteri sunt dincolo de cele ale unui vampir. Setea n-are s-o consume, iar crucea nu-i va face niciun rău; prietene-i vor fi animalele, în timp ce ea îi va conduce pe cei morți”.
În consecință, Betsy trebuie să ajute vampirii buni (conduși de Sinclair) să invingă vampirii răi (conduși de Nostro) și să domnească apoi asupra lor.
Ce te-ar putea cuceri la această carte în afară de firul povestirii? Eu spun că în mod sigur farmecul lui Betsy: ia în derâdere vampirii cei mai puternici și iși bate joc de ei cu o nonșalanță și o naturalețe cu adevărat cuceritoare, este ușor de mituit cu câteva perechi de pantofi de firmă și le dă lecții de stil altor vampiri. Ca să nu mai spun că toți bărbații muritori îi cad la picioare (atât la figurat, cât și la propriu).
Una peste alta, cartea este cu adevărat savuroasă, merită citită pentru umorul spumos, și de ce nu, pentru că din când în când mai simțim nevoia să citim și o carte mai ușurică.
Sursa: http://www.cartidecitit.ro/
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau