O fotografie rară cu Regina Maria, adusă la Iași

1poza

Dimensiune font:

| 06-10-2020 06:37

 

Imaginea a fost cumpărată la cea mai mare licitație dedicată Regalității și derulată în Capitala Moldovei. Fotografia a ajuns într-o colecție particulară

 

O fotografie superbă, ce amintește de legăturile Casei Regale cu Iașul, a ajuns în Capitala Moldovei, într-o colecție particulară. În imagine, importalizată în anul 1904, în fața hotelului Traian, este caleașca Reginei Maria, care a iubit mult această parte a României. Fotografia a ajuns în colecția unui cunoscut avocat, Gianina Vera Poroșnicu, în urma unui eveniment inedit ce a avut loc recent la Iași. Este vorba despre licitaţia „România Regală. Mărturiile unei dinastii”, realizată colaborare cu Ateneul Naţional, cea mai mare şi valoroasă de acest gen care a avut loc la Iași.

Călătorie în timp, în 1904, alături de Familia Regală

Peste 200 de exponate unice şi care se leagă de Iaşul şi Familia Regală au fost expuse la Ateneul Naţional, timp de 10 zile, ca un dar oferit la aniversarea a 100 de ani de la înființarea Ateneului Popular din Tătăraşi. Expoziția a fost urmată de o licitație la care au fost scoase la vânzare obiecte de patrimoniu și documente (aflate în colecții private) care au aparţinut Familiei Regale a României, printre care Stema Regatului României din 1921, ordinul Ferdinand I sau bastonul de mareșal. Cea mai valoroasă piesă a licitaţiei a fost un album de fotografii care surprinde vizita Familiei Regale la Iaşi din anul 1904. Una dintre piese a ajuns la Gianina Vera Poroșnicu și i-a completat colecția. „Colecționez fotografii vechi ale Iașului și fotografii în care apare Elena Doamna, pentru care am o mare admirație”, a mărturisit avocata, cunoscută și pentru implicarea ei în restaurarea Casei Joseph Zoller, un cunoscut monument istoric. De altfel, demersul ei este o premieră, clădirea fiind singura din Iași restaurată din fonduri private. Fotografia a fost licitată de Casa Joseph Zoller, reprezentată de Alexander Sava, care a fost și singurul ofertant din Iași, lucru observat cu tristețe de către organizatori. „Vă felicit pentru curajul de a participa la această licitație. Poate nu se știe, dar dumneavoastră ați fost singura persoană din Iași care la cea mai mare licitație de Regalitate organizată în România și singura care a avut loc la Iași, a precizat Cezar Florea, directorul Casei de Licitații „Historic”, unul dintre inițiatorii demersului.

Regina Maria, oaspetele Casei Zoller  

Casa „Joseph Zoller - 1912” a fost construită în perioada La Belle Epoque şi suprinde din punct de vedere arhitectural farmecul acelor vremuri, stilul fiind cel neoclasic. Este situată pe strada Elena Doamna şi este singurul monument de patrimoniu privat din Iaşi.

Casa se află pe un „sit istoric rezidențial”, într-o zonă care la început de secol XX era considerată inima comunităţii evreieşti. În apropiere se află şi Sinagoga Mare, cea mai veche sinagogă de pe teritoriul ţării noastre, ridicată în secolul XVII. Flancată de alte două case vechi: fosta garnizoană germană în stânga și casa boierească cu cerdac din secolul al XVIII-lea, Casa „Joseph Zoller - 1912” este şi singurul monument istoric restaurat din această zonă. „Am restaurat imobilul între anii 2013 – 2016, respectând întocmai schiţele originale. Spre exemplu, gardul lucrat manual, marchiza de la intrare și ornamentele fațadei, cișmeaua din curte sunt aceleaşi de mai bine de un secol”, a spus Gianina Vera Poroșnicu.

Imobilul este un mic palat construit la 1912 de către industriașul evreu Joseph Zoller care, în spatele casei, își avea fabrica de bomboane de ciocolată. Fabrica avea trei ateliere în care lucrau 25 de angajaţi.

În Primul Război Mondial Joseph Zoller îl găzduiește pe marchizul Hubert de Belloy de Saint-Lienard, atașat naval al Franței care făcea parte din garnitura de aristocrați veniți în misiune la București, ca membru al Legației Franței. Acesta era căsătorit cu Clara Elena Bibescu, descendenta unei vechi familii boiereşti care avea o strânsă relaţie de prietenie cu Regina Maria. În acea perioadă în care familia regală era în refugiu la Iaşi, Regina Maria şi-a vizitat adesea prietenii aflaţi în casa lui Joseph Zoller, dovadă a vizitelor salwe fiind și albumul cu fotografii licitat de curând.

Maura ANGHEL

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

06:23

Tribunalul Iaşi, prin lichidatorul judiciar desemnat în dosarul nr. 4664/99/2016 (333/2016), în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, precum şi a Codului de procedură civilă, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare a bunurilor imobile şi mobile din patrimoniul debitoarei S.C. „Est – Rom” S.A., cu sediul în sat Valea Lupului, comuna Valea Lupului, judeţul Iaşi, după cum urmează: Nr. crt. Denumire activ, Adresa Componenţa/ suprafaţa construită, Valoare - lei - 1. Clădiri şi teren - Sat Valea Lupului, comuna Valea Lupului, judeţul Iaşi C4 – Hală producţie şi reparaţii P+1 – 682 m.p.; - C3 – Magazie – 86 m.p.; - C5 – Magazie (şopron) – 35 m.p.; - C6 – Magazie (şopron) – 178 m.p.; - C7 – Magazie (şopron) – 18 m.p.; - C8 – Magazie (şopron) – 20 m.p.; - C9 – Magazie (şopron) – 9 m.p.; - C10 – Magazie (şopron) – 16 m.p.; - C11 – Magazie (vestiar) – 39 m.p.; - C12 – Magazie (vestiar) – 49 m.p.; - C13 – Hală producţie şi magazii – 231 m.p.; - Teren – 6.310 m.p. 307.296,00 24.696,90 609,30 296,10 314,10 348,30 156,60 278,10 12.809,70 16.093,80 119.435,40 1.648.800,00 2. Bunuri mobile Sat Valea Lupului, comuna Valea Lupului, judeţul Iaşi Mijloace fixe şi obiecte de inventar (mijloace de transport, echipamente tehnologice) 530.768,40 Total * * 2.661.902,70. Preţul de pornire al licitaţiei pentru bunul scos la vânzare este cel de mai sus, iar vânzarea se va face conform regulamentelor de vânzare şi hotărârea Adunării creditorilor din data de 16.07.2021. Vânzarea prin licitaţie publică va avea loc la data de 09.08.2021, ora 1000 şi se vor organiza 18 şedinţe la un interval de 7 zile, respectiv până la data de 06.12.2021, la sediul lichidatorului judiciar. Până la data şi ora licitaţiei, ofertanţii vor depune la sediul lichidatorului judiciar dovada achitării taxei de participare de 10% din preţul de pornire al bunului licitat, a garanţiei de participare la licitaţie de 30% din preţul de pornire al bunului licitat şi a caietului de sarcini, respectiv 2.000 lei pentru bunurile imobile şi 500 lei pentru bunurile mobile, cât şi documentele de înfiinţare şi împuternicirea dată persoanei fizice de către persoana juridică pentru participare la licitaţie, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul-verbal de licitaţie, duce la pierderea garanţiei de participare la licitaţie, cât şi a celorlalte sume achitate în contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vânzare în contul adjudecatarului. Toţi cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, au obligaţia să anunţe lichidatorul judiciar înainte de data stabilită pentru vânzare. Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul lichidatorului judiciar din Huşi, str. 1 Decembrie, nr. 32, localitatea Huşi, judeţul Vaslui sau la telefoanele 0335/566.035 şi 0727/850.575. Lichidator judiciar, Estconsult I.P.U.R.L. Huşi
 Povestea uneia dintre cele mai frumoase statui ale Sfintei Maria
23/07/2021 13:06

„The Veiled Virgin” este o statuie din marmură de Carrara, sculptată la Roma de sculptorul italian Giovanni Strazza (1818–1875), care infătisează bustul Fecioarei Maria, chipul său fiin ...

Profesorul universitar Daniel Șandru rămâne manager interimar la Opera Națională Română din Iași
23/07/2021 08:35

Profesorul universitar Daniel Sandru rămane manager interimar la Opera Natională Romană din Iasi, după ce ieri, judecătorii Tribunalului Iasi au admis o parte din contestatiile depuse de Beatrice Rancea fa ...

Fotograful Dávid Botond, din Odorheiu Secuiesc, a fost distins de Parlamentul European cu Premiul ''Cetăţeanul european 2021
22/07/2021 12:47

Fotograful Dávid Botond, din Odorheiu Secuiesc, a fost distins de Parlamentul European cu Premiul ''Cetăţeanul european 2021'' pentru proiectul Geofolk, care reuneşte cea mai mare colecţie de fotogra ...

Premiu UNITER pentru cea mai bună actriță în rol secundar - ieșeanca Diana Vieru
20/07/2021 11:18

Aseară, in cadrul Galei Premiilor UNITER, pe scena mare a Teatrului National „I.L. Caragiale” din Bucuresti, actritei Diana Vieru i-a fost inmanat Premiul pentru cea mai bună actrită in rol secun ...

Un film regizat de o româncă, premiat la Festivalul de Film de la Cannes
18/07/2021 11:00

Un film regizat de o romancă, premiat la Festivalul de Film de la Cannes. Filmul „La Civil” spune povestea unei mame a cărei fiică este răpită şi care decide să acţioneze pe cont propri ...

ȘOC în lumea filmului! Un actor celebru a fost ucis de COVID
16/07/2021 09:45

Doliu in lumea filmului! Cunoscutul muzician, poet şi actor rus Pyotr Mamonov a incetat din viaţă la varsta de 70 de ani. El fusese internat in spital in stare gravă, la inceputul acestei luni, după ce a ...

Elefantul din creier – o carte analizată şi dezbătută de cei mai mari psihoterapeuţi din lume
13/07/2021 11:00

Elefantul din creier – o carte analizată şi dezbătută de cei mai mari psihoterapeuţi din lume   Faptul că animalele au constiintă este incă in dezbatere, dar suntem de acord că oamenii ...

Desen semnat de Leonardo Da Vinci, scos la licitație cu 12 milioane de lire sterline
08/07/2021 17:11

Un mic desen al capului unui urs realizat de Leonardo da Vinci s-ar putea vinde cu pană la 12 milioane de lire sterline (16,7 milioane de dolari) la o licitaţie care va avea loc joi la Londra, informează B ...

„Rubik Dalai-Lama”, o creație adjudecată cu 468.250 de euro
07/07/2021 17:07

„Rubik Dalai-Lama”, o creaţie a artistului Invader, a fost adjudecată cu 468.250 de euro (taxe incluse), fără să doboare insă recordul mondial de preţ pentru o operă semnată de acest arti ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei