Olimp – o epopee zdruncinatoare
Dimensiune font:
“L-am ucis pe Paris, gandi Hockenberry. Am ucis fiecare barbat, femeie, copil si zeu care a murit de cand i-am luat forma Athenei si l-am rapit pe Patrocle – pretinzand ca-l ucid – pentru a-l provoca pe Ahile in a ataca zeii. [..] Chiar mi-am pierdut mintile.” Asa incepe a doua jumatate a odiseei lui Dan Simmons, aceasta ciudata si nelinistitoare lectura revizionista.
Pentru cei care nu au citit prima parte – Ilion – mentionez ca aceasta si Olimp formeaza, ca si Hyperion si Caderea lui Hyperion ale aceluiasi Simmons, un intreg – o complexa si remarcabil de masiva (2500 pagini fata de cele 1700 pagini ale primei sale serii) cronica glorioasa a unui razboi necrutator. Cartea beneficiaza de o structura narativa ametitoare formata din trei seturi de personaje.
Pe primul plan (Ilion) se afla armatele greci si troiene, alaturi de zeii eleni atotputernici, cat si scribii adusi inapoi din viitor pentru a mentine ordinea desfasurarii istoriei. Pe alt plan (Ardis Hall) avem post-oameni lenesi si lipsiti de inteligenta care traiesc pe un Pamant aflat 10.000 de ani in viitor. Ultimul plan (Conamara Chaos in Ilion, in partea asta Ilion) avem doi roboti constienti care obisnuiau sa-si piarda timpul disecand Shakespeare si Proust. Acestia s-au aliat cu armata de rockvecs a lui Mep Ahoo si armatele oamenilor si sunt pe punctul de-a incepe razboiul impotriva zeilor eleni, cu scopul clar de-a-l detrona pe Zeus si ai ucide copiii.
Pe cand Ilion este o naratiune filosofica, iar personajele au motivatii complexe pentru actiunile lor, Olimp este un teren de lupta constant in care actiunea abunda, iar personajele sunt maltrate, ba chiar obligate sa faca sacrificii stupide pentru a avansa povestea (n-o sa intru in detalii ca sa nu va fur placerea de a citi volumul).
Partea mea preferata este asediul asupra Ardis-ului, vazandu-se clar transformarea personajelor, maturizarea lor din Eloii descrisi in povestirea lui Wells in adulti inteligenti cu simt de autoconservare. Acestia sunt determinati sa-si valorifice viata si s-o protejeze cu orice cost impotriva fostilor lor slujitori. Sunt predatori cu o sete feroce pentru carne umana.
Domina intorsaturile de situatie in acest gigant epic, iar povestea nu se desfasoara deloc cum am crede. Elena il sacrifica pe Hockenberry, Ahile se indragosteste de o amazoana moarta, iar masivele armate robotice isi petrec aproape intreaga existenta stand degeaba, batalia finala fiind data disparuta.
Hera continua sa fie la fel de manipulatoare precum o steam. Indrazneala ei nu are limite, astfel comploteaza cu Poseidon, il seduce si il incapaciteaza pe atotputernicul Zeus, obtinand cheile metaforice ale Olimpului si transformandu-l intr-un camp de lupta al carui tapet este sangele muritorilor de rand. Daeman, surpriza placuta a romanului, este intr-o perpetua schimbare. El nu mai este acel plangacios durduliu care sosise in Ardis pentru a-si seduce verisoara Ada, ci acum invata de la Ulise cum sa devina un barbat adevarat, asa ca nu ma mira misiunea sa sinucigasa in Paris Crater pentru a dejuca planul lui Setebos de-a inghiti lumea.
Din pacate, sunt si parti proaste: personajele nu sunt la fel de bine scrise ca in prima parte. De exemplu, Ada ajunge de la personajul complex si efervescent sa devina doar o femeie insarcinata care-si petrece intreg timpul gandindu-se la barbatul ei, Harman, nefiind in stare de mai nimic in intreg romanul. Hannah, pe de alta parte, e aproape inexistenta, apare doar atunci cand trebuie sa ii pese cuiva de Noman. Personajele atotputernice (Sycorax, Setebos, Prospero) exista in acest univers nu pentru a face ceva, ci doar pentru a avansa povestea, iar cand nu mai au cum sa ajute cu asta, pur si simplu dispar, fara nicio explicatie sau, ca in cazul lui Sycorax, o explicatie idioata. Din fericire, aceste detalii nu sunt atat de marcante, asa ca nu va distruge impresia asupra cartii.
Impresia finala este insa una de creatie neterminata. Prea multe fire de poveste sunt abandonate, unele personaje dispar fara justificare, iar altele actioneaza pentru ca asta cere avansarea povestii (drumul lui Daeman in Paris, Harman si voiajul sau prin desert, Noman si Sycorax, armata LGM samd).
Acestea fiind spuse, Ilion si Olimp sunt o opera aproape de geniu, o extraordinara abordare a unor legende antice in care referintele literare abunda. Contin multa stiinta, multa fantezie si foarte mult umor si reusesc sa devina o indrazneata si palpitanta bucata de fictiune ce te lasa masca.
Sursa: http://www.cartidecitit.ro/
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau