Opera Naţională Română Iaşi simte româneşte

default

Dimensiune font:

| 03-12-2018 00:00

În onoarea aniversării Centenarului Marii Uniri, Opera Naţională Română Iaşi prezintă spectacolul-eveniment „Ecaterina Teodoroiu” de Emil Lerescu, montată pentru prima dată pe scena Operei ieşene după 40 ani de la prima reprezentaţie naţională.

Una dintre cele mai frumoase caracterizări ale celei care l-a inspirat pe Emil Lerescu să compună opera care se joacă în această seară a fost făcută de renumitul General Henri Berthelot, şeful Misiunii Militare Franceze în România în timpul Primului Război Mondial, o personalitate extrem de ataşată de Iaşi, care a plantat în curtea Operei un stejar. Generalul, care a fost consilierul militar al Regelui Ferdinand, a spus despre Ecaterina Teodoroiu că este „Ioana d’Arc a României”.

Spectacolul Operei Naţionale Române Iaşi o transpune pe protagonistă în mijlocul epocii sale, iar faptele care o plasează în legendă vor fi povestite pe scenă de o echipă tânără de creatori, regizor – scenograf – coregraf, alături de tinerii interpreţi ai instituţiei ieşene, care vor susţine partitura sub conducerea muzicală a maestrului Cristian Oroşanu.

Foaierul Operei va găzdui şi o expoziţie cu obiectele personale ale eroinei Primului Război Mondial.

Povestea unei eroine neînfricate

Ecaterina Teodoroiu (Cătălina Vasile Toderoiu, după cum este trecut în certificatul de naştere) este una dintre cele mai autentice eroine ale istoriei noastre contemporane.

S-a născut pe 14 ianuarie 1894, în satul Vădeni, azi cartier al municipiului Târgu Jiu. A studiat la Şcoala Româno-Germană din oraşul natal până în 1909, când a plecat la Bucureşti, pentru a deveni învăţătoare.

După intrarea României în Primul Război Mondial,Toderoiu, Ecaterina a activat ca asistentă medicală pe frontul din Oltenia. După ce patru fraţi ai ei au murit în lupte, a cerut să fie transferată la o unitate de combatanţi. La sfârşitul bătăliei de la Jiu, de pe 10 octombrie 1916, când a luptat în primele linii, sub comanda generalului Ion Dragalina, a fost luată prizonieră şi dusă la Cărbuneşti. A fost rănită în timp ce evada, însă s-a întors pe front. A fost din nou rănită grav, într-o luptă la Filiaşi, fiind mutată în spitalele din Craiova, Bucureşti şi Iaşi.

Pentru faptele sale a fost avansată la gradul de sublocotenent şi a fost decorată, prin degret regal, cu „Virtutea Militară”, distincţie care i-a fost acordată de Regina Maria a României.

A murit pe 22 august în timpul eroicei bătălii de la Mărăşeşti, în care a comandat un pluton de infanterie. În timpul retragerii, eroina a ordonat să înainteze subordonaţilor prin îndemnul: „Înainte băieţi, sunteţi cu mine!”, moment în care a fost lovită de două gloanţe ale unei mitraliere dinspre trupele germane.

În amintirea şi onoarea ei, artiştii de la Opera Naţională Română Iaşi vor prezenta publicului un spectacol-eveniment. Maura ANGHEL

 

Cele două reprezentaţii ale premierei vor avea loc pe 7 şi 8 decembrie 2018, începând cu orele 18:30, având distribuţii diferite. Biletele de intrare la spectacol pot fi achiziţionate de la Agenţia Operei.


 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:22

Stan si Bran  VIDEO
10/11/2019 10:56
Averea lui Mihai Constantinescu. Ce lasă în urmă marele artist
30/10/2019 18:52

  Averea lui Mihai Constantinescu. Ce lasă in urmă marele artist - Facebook Mihai Constantinescu s-a stins din viaţă la 73 de ani şi a lăsat in urmă nu doar lacrimi şi regrete, ci şi o ...

30 de adevăruri despre Ludwig van Beethoven, genialul compozitor surd
10/09/2019 11:21

 Ludwig van Beethoven a fost unul dintre cei mai influenti compozitori de muzică clasică. Acest muzician german exceptional si-a adus contributia in epoca de tranzitie dintre perioada clasică ...

Toponimia sadoveniană
31/08/2019 17:17

În „Monografia sadoveniană toponimico-literară”, Constantin Parascan inregistrează şi analizează toate numele de locuri din inteaga operă a lui Mihail Sadoveanu, insumand 12.000 de pagin ...

De ce si cum  a murit Dem Rădulescu, un actor care nu a mai putut fi înlocuit în teatru și film
30/08/2019 11:35

 S-a născut la Rimnicul Valcea in 1931, iar porecla Bibanul i se trage de la tatăl său, un mare pescar si proprietar de pescărie. Cand avea 22 de ani in oras a sosit cu trenul o trupă de actori de la ...

VIDEO Detalii ȘOCANTE de la autopsia lui Michael Jackson au fost dezvăluite după 10 ani de la moartea starului: Ce au descoperit medicii
26/08/2019 22:20

 Prea multe operaţii estetice, dependenţă de somnifere şi alte medicamente, abuzuri sexuale şi un lung şir de acuzaţii care au culminat cu lansarea pe HBO a terifiantului documentar ''Leaving Neverl ...

Mr  BEAN
22/08/2019 11:27

 

VIDEO-   Laurel and Hardy. COMEDIE
08/08/2019 10:35
VIDEO-Neversea a fost în direct.
04/07/2019 22:28

Pentru a viziona da clic 

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei