Orasul bantuIT – Stephen King

,,Copiii mei, o carte reprezinta adevarul dinlauntrul minciunii, iar adevarul acestei carti este destul de simplu: exista magie.” Aceste cuvinte m-au intampinat cand am patruns in universul magnific Orasului bantuIT. Nu v-ati astepta ca un roman horror sa inceapa asa, nu? Desi Stephen King a fost consacrat stilului horror, atinge teme si concepte existentiale mult peste mediocritatea celorlalte romane din acelasi gen. De fapt, am inceput sa realizez ca sub aceasta masca a groazei, Stephen King isi construieste romanele scotand la iveala, intr-adevar, cele mai teribile si murdare manifestari umane, dar insufland sentimentul pur al sperantei.

Prietenia. Inca din cele mai vechi timpuri se vorbeste despre ea, dar am fost socata sa descopar cat de profunda poate fi. Tu poti afirma ca ai un prieten pentru care ti-ai da viata intr-o clipire? Se pare ca prietenii acestei carti pot. Si in urma unui simplu telefon, isi pot lasa balta vietile obisnuite si sa mearga in orasul natal, Derry, Maine, sa-si indeplineasca promisiunea facuta cu 27 de ani in urma. Fara nicio ezitare. Doar se urca in avion si pleaca. Bineinteles ca exista si exceptia care intareste regula, dar aici intervin mai multe motive bine intemeiate.

Ideea raului, atat de frecventa in romanele lui Stephen King, este aici inabusita in Derry, printr-un ciclu de omoruri care are loc o data la 27 ani. Terifiant este faptul ca Raul ia forma lucrului de care ii este frica fiecarui personaj, dezvaluind astfel cele mai ascunse si nebanuite temeri. Momentele de groaza sunt ingenios realizate, iar tensiunea va ajunge pe alocuri de nesuportat.

Inca un lucru pentru care imi ridic mainile si-l aplaud pe Stephen King: personajele lui sunt oameni obisnuiti, fiecare cu defectele si greselile lui. Nu sunt oameni perfecti, modele clasice de tipe spectaculoase si barbati musculosi, care sa te dea pe spate numai cand te uiti la ei. Sunt balbaiti ca Bill Denbrough, poarta ochelari ca Richie Tozier, sunt bolnaviciosi ca Eddie Kaspbrak, grasi ca Ben Hanscom si fete maltratate ca Beverly Marsh. Ce mai amalgam de prototipuri umane! Dar ei sunt minunati, fiecare dintre ei e grozav. Puterea care emana din ei e uluitoare, iar cand ,,cercul se inchide”, devine completa, trezind frica si durere acolo unde asa ceva era de negandit.

Actiunea se desfasoara pe doua planuri. Pe de o parte, Stephen King reuseste cu maiestrie sa ne infatiseze imaginea unui oras de provincie din America anilor 50’, in ritm de rock and roll. Apoi se desfasoara actiunea din prezent, din 1985. Perspectiva narativa alterneaza de-a lungul celor doua volume, iar noi putem vedea lumea prin ochii fiecarui personaj. Este fantastic acest transfer deoarece ajungem astfel sa cunoastem toate personajele, in toata complexitatea lor. Intotdeauna m-a fascinat gandirea umana si am avut mereu curiozitatea sa ghicesc gandurile celorlalti. Ii multumesc lui King pentru ca mi-a satisfacut-o pe deplin. Spre sfarsit, ritmul va deveni atat de alert, incat vei fi naucit, incapabil sa te opresti din citit, pierzand notiunea timpului si trezindu-te cu cartea in mana si la 3 dimineata.

Dorinta si vointa. Stephen King face foarte clar distinctia dintre dorinta, iubire, vointa, timp, putere, rau, bine, expunandu-si teoriile despre fiecare in parte. Deosebit de interesante sunt toate si te voi lasa pe tine sa le descoperi. Dar o sa ma opresc un pic asupra dorintei. „Ceea ce vrei si ceea ce ti-e frica sa incerci. Unde ai fost si unde vrei sa te duci.” Totul tine de dorinta si de puterea noastra de a nu ne uita dorintele copilariei si de a le îndeplini. Atunci cand incetam sa ne mai dorim ceva, atunci murim.

Se vorbeste mult in acest roman si despre amintire si puterea memoriei. Incredibil cat de vii pot fi pastrate amintirile cele mai dragi noua. Iar uneori intervine uitarea. De fapt, noi nu uitam nimic, dar cunostiintele sunt ascunse, mascate. Mintea noastra pare a fi o imensa sala de indosariere, prin care circula niste fiinte in halate albe, gata oricand sa ne aduca acele dosare maronii pline de amintiri…chiar daca aceste amintiri sunt prea dureroase incat mintea noastra le-a arhivat in locurile cele mai intunecate.

,,Pregateste-te sa pui si aceasta carte in raft si s-o dai uitarii”. Eu mi-am promis ca nu o voi da uitarii pentru ca m-a vrajit, fiind acel gen de carte care mi-a invadat gandurile zile intregi. Orasului bantuIT este, cu siguranta, un roman care iti largeste orizontul, te lumineaza si te fascineaza pana la ultima pagina. Si dupa.

Sursa: http://www.cartidecitit.ro/