Oscar 2022 - Filmul "CODA" a fost desemnat marele câştigător al galei. Lista câştigătorilor

Untitled

Dimensiune font:

| 28-03-2022 07:06


"CODA" de Sian Heder a fost desemnat cel mai bun film la cea de-a 94-a ediţie a galei premiilor Academiei Americane de Film. Lady Gaga şi Liza Minnelli au fost cele care au prezentat cel mai aşteptat premiu al serii.

Ceremonia premiilor Oscar a avut loc, duminică seară, la Dolby Theater. Vedetele au purtat panglici albastre sau galbene, în semn de susţinere pentru refugiaţii din Ucraina şi din lume.

Gazdele premiilor Oscar din acest an, Amy Schumer, Regina Hall şi Wanda Sykes, au făcut glume în timpul monologului de deschidere de duminică, despre Globurile de Aur, proiectul de lege „Don’t Say Gay” din Florida şi chiar despre Oscaruri. După ce DJ Khaled a prezentat gazdele serii, monologul a început în forţă, cu Schumer spunând: „Anul acesta, Academia a angajat trei femei pentru a fi gazde, deoarece este mai ieftin decât să angajeze un bărbat”.

Despre Globurile de Aur, ceremonia organizată de Asociaţia Presei Străine de la Hollywood, care s-a confruntat anul trecut cu numeroase critici din partea industriei, după ce s-a aflat că nu are niciun membru de culoare. „Este oarecum trist”, a spus Schumer. 'Ştiţi ce se regăseşte în secvenţa in memoriam de anul acesta? Globurile de Aur"".

Schumer s-a referit şi la câţiva dintre nominalizaţi, inclusiv "Don’t Look Up" al lui Adam McKay. „Bănuiesc că membrii Academiei nu s-au uitat după recenzii”, a glumit ea. "Aşteptaţi un minut. Mi-a plăcut filmul acela. Jennifer Lawrence a fost uimitoare în ea. Chiar dacă s-a îngrăşat anul acesta". Nici măcar Leonardo DiCaprio nu a fost ocolit. „Adică, Leonardo DiCaprio, ce pot să spun despre el? A făcut atât de mult pentru a lupta împotriva schimbărilor climatice şi a lăsa în urmă o planetă mai curată şi mai verde pentru prietenele lui”, a glumit ea.

Cele mai multe nominalizări de anul acesta le-a avut "The Power of the Dog", Netflix, cu 12 selecţii, urmat de "Dune" cu 10.

Între prezentatorii galei Oscar s-au aflat: Lady Gaga, Chris Rock, Mila Kunis, Uma Thurman, Tyler Perry, Jamie Lee Curtis, Samuel L. Jackson, Anthony Hopkins, John Travolta, Jennifer Garner, Tiffany Haddish, Bill Murray, Elliot Page, Tony Hawk, Shaun White, Kelly Slater, Jake Gyllenhaal, Wesley Snipes, Rachel Zegler şi Venus şi Serena Williams.

Wanda Sykes, Amy Schumer şi Regina Hall au fost gazde ale ceremoniei de la Dolby Theater de la Hollywood. Premiile onorifice ale Academiei Americane de Film au fost decernate lui Samuel L. Jackson, Elaine May şi Liv Ullmann, în timp ce Danny Glover va primi Jean Hersholt Humanitarian Award.

Cea mai bună actriţă în rol principal a fost Jessica Chastain pentru Anthony Hopkins i-a înmânat statueta actriţei Jessica Chastain pentru rolul din "The Eyes of Tammy Fey". Premiul i-a fost înmânat de Sir Anthony Hopkins.

Will Smith a fost premiat cu statueta pentru "cel mai bun actor într-un rol principal" pentru interpretarea din "King Richard". „Vreau să cer scuze Academiei”, a spus în lacrimi actorul, care a provocat un moment de stupefacţie în sală după ce a urcat pe scenă, furios, să-l pălmuiască pe comedianul Chris Rock care tocmai făcuse o glumă despre soţia sa, Jada Pinkett Smith, care suferă de alopecie, o pierdere semnificativă a părului. „Dragostea te face să faci lucruri nebuneşti”, a spus Will Smith după ce şi-a primit trofeul.

Kenneth Branagh i-a onorat pe cei care se confruntă cu "violenţa şi pierderile" în discursul său, acceptând primul trofeu Oscar din carieră, pentru scenariul "Belfast".

Jane Campion a câştigat premiul Oscar la categoria "cel mai bun regizor" pentru "Power of the Dog". Statueta i-a fost înmânată de Kevin Costner.

La categoriile dedicate actorilor, cei mai buni în roluri secundare au fost anul acesta: Ariana DeBose şi Troy Kodsur.

Ariana DeBose a spus: "Visele se împlinesc. Vă sunt atât de recunoscătoare", a mulţumit actriţa emoţionată. "Anita voastră a deschis calea pentru mii de Anita ca mine". DeBose a devenit prima femeie de culoare declarată queer şi a doua de origine latină care a câştigat un Oscar pentru actorie. DeBose şi Rita Moreno sunt primele femei care au fost onorate pentru că au jucat acelaşi rol, dar Anita nu este primul personaj care a câştigat două premii Oscar pentru acelaşi rol. Marlon Brando şi Robert De Niro au fost premiaţi cu Oscar pentru interpretarea lui Vito Corleone (în "The Godfather" şi "The Godfather, Part II") iar Heath Ledger şi Joaquin Phoenix au triumfat pentru interpretarea rolului Joker (în filmul lui Christopher Nolan "The Dark Knight" şi cel al lui Todd Phillips "Joker").

Troy Kodsur, ales "cel mai bun actor într-un rol secundar" pentru rolul din "CODA", a spus pe scenă: "Nu-mi vine să cred că sunt aici. Mulţumesc Academiei". Artistul în vârstă de 53 de ani a făcut istorie devenind primul actor bărbat cu dizabilităţi de auz care a câştigat un Oscar datorită rolului său plin de umor, sensibil, al unui tată morocănos, dar iubitor în „CODA”. Troy Kotsur, care şi-a dedicat victoria „comunităţii surzilor şi celor cu dizabilităţi”, fiind aplaudat în limbajul semnelor de invitaţii la gală.

În cadrul galei a fost transmis şi un apel de ajutor şi a fost păstrat un moment de reculegere pentru ucraineni.

Momentul a fost urmat de interpretarea de către Reba McEntire a cântecului original nominalizat "Somehow You Do" din "Four Good Days", care a fost prezentat de Mila Kunis - care s-a născut la Cernăuţi, în Ucraina. Kunis şi soţul ei, Ashton Kutcher, au strâns peste 35 de milioane de dolari pentru ajutorarea refugiaţilor într-o campanie GoFundMe, din care 3 milioane de dolari au fost donaţi chiar de cei doi actori.

Lin-Manuel Miranda nu a fost prezent la gală pentru a accepta premiul Oscar, dar munca sa a fost cu siguranţă bine reprezentată, deoarece melodia sa "We Don’t Talk About Bruno" a oferit unul dintre momentele cele mai aplaudate, cu membrii distribuţiei din „Encanto” cu muzicieni de top.

Al Pacino, Robert DeNiro şi Francis Ford Coppola au fost prezenţi la gală, rememorând clasicul film "Naşul". Branagh a primit opt nominalizări în carieră.

Lista completă a câştigătorilor:

Cel mai bun film: “Belfast”, “CODA”, “Don’t Look Up”, “Drive My Car”, “Dune”, „King Richard”, „Licorice Pizza”, „Nightmare Alley”, “The Power of the Dog”, “West Side Story”

Cel mai bun regizor: Kenneth Branagh („Belfast”), Ryûsuke Hamaguchi (“Drive My Car”), Paul Thomas Anderson („Licorice Pizza”), Jane Campion („The Power of the Dog”), Steven Spielberg („West Side Story”)

Cea mai bună actriţă: Jessica Chastain („The Eyes of Tammy Faye”), Olivia Colman („The Lost Daughter”), Penélope Cruz („Parallel Mothers”), Nicole Kidman („Being the Ricardos”), Kristen Stewart („Spencer”)

Cel mai bun actor: Javier Bardem (“Being the Ricardos”), Benedict Cumberbatch (“The Power of the Dog”), Andrew Garfield (“Tick, Tick … Boom!”), Will Smith (“King Richard”), Denzel Washington (“The Tragedy of Macbeth”)

Cea mai bună actriţă în rol secundar: Jessie Buckley (“The Lost Daughter”), Ariana DeBose (“West Side Story”), Judy Dench (“Belfast”), Kirsten Dunst (“The Power of the Dog”), Aunjanue Ellis (“King Richard”)

Cel mai bun actor în rol secundar: Ciarán Hinds (“Belfast”), Troy Kotsur (“CODA”), Jesse Plemons (“The Power of the Dog”), J.K. Simmons (“Being the Ricardos”), Kodi Smit-McPhee (“The Power of the Dog”)

Cel mai bun scenariu original: Kenneth Branagh - “Belfast”, Adam McKay, David Sirota - „Don’t Look Up”, Zach Baylin - „King Richard”, Paul Thomas Anderson - „Licorice Pizza”, Eskil Vogt, Joachim Troer “The Worst Person in the World”.

Cel mai bun scenariu adaptat: Siân Heder - „CODA”, Ryûsuke Hamaguchi, Takamasa Oe“ - „Drive My Car”, Jon Spaihts, Denis Villeneuve, Eric Roth - „Dune”, Maggie Gyllenhaal - „The Lost Daughter”, Jane Campion“ - The Power of the Dog”.

Cel mai bun lungmetraj internaţional: „Drive My Car” (Japonia), „Flee” (Danemarca), „The Hand of God” (Italia), „Lunana: A Yak in the Classroom” (Butan), „The Worst Person in the World” (Norvegia)

Cel mai bun lungmetraj de animaţie: „Encanto”, „Flee”, „Luca”, „The Mitchells vs. the Machines”, „Raya and the Last Dragon”

Cel mai bun lungmetraj documentar: „Ascension”, „Attica”, „Flee”, „Summer of Soul (…Or, When The Revolution Could Not Be Televised)”, „Writing With Fire”

Cea mai bună imagine: Greig Fraser (“Dune”) , Dan Laustsen (“Nightmare Alley), Ari Wegner („The Power of the Dog), Bruno Delbonnel, („The Tragedy of Macbeth), Janusz Kamiński („West Side Story”)

Cel mai bun montaj: „Don’t Look Up”, „Dune”, „King Richard”, „The Power of the Dog”, „Tick, Tick … Boom!”

Cel mai bun sunet: „Belfast”, „Dune”, „No Time to Die”, „The Power of the Dog”, „West Side Story”

Cele mai bune efecte vizuale: „Dune”, „Free Guy”, „No Time to Die”, „Shang-Chi and the Legend of the Ten Rings”, „Spider-Man: No Way Home”

Machiaj şi coafură: „Coming 2 America”, „Cruella”, „Dune”, „The Eyes of Tammy Faye”, „House of Gucci”

Cele mai bune costume: Jenny Beavan - „Cruella”, Massimo Cantini Parrini şi Jacqueline Durran - „Cyrano”, Jacqueline West and Robert Morgan - „Dune”, Luis Sequeira - „Nightmare Alley”, Paul Tazewell - „West Side Story”

Cântec original: „Be Alive” („King Richard”), Beyoncé Knowles-Carter, Dixson, „Dos Oruguitas” („Encanto”), Lin-Manuel Miranda, “Down to Joy” (“Belfast”), Van Morrison, “No Time to Die” (“No Time to Die”), Billie Eilish, Finneas O’Connell, “Somehow You Do” (“Four Good Days”), Diane Warren

Cea mai bună coloană sonoră: Nicholas Britell - „Don’t Look Up”, Hans Zimmer - „Dune”, Germaine Franco - „Encanto” , Alberto Iglesias - „Parallel Mothers”, Jonny Greenwood - „The Power of the Dog”

Design de producţie: „Dune”, „Nightmare Alley”, „The Power of the Dog”, „The Tragedy of Macbeth”, „West Side Story”

Cel mai bun scurtmetraj live-action: „Ala Kachuu - Take and Run”, „The Dress”, „The Long Goodbye”, „On My Mind”, „Please Hold”

Cel mai bun scurtmetraj de animaţie: „Affairs of the Art”, „Bestia”, „Boxballet”, „Robin Robin”, „The Windshield Wiper”

Cel mai bun scurtmetraj documentar: „Audible”, „Lead Me Home”, „The Queen of Basketball”, „Three Songs for Benazir”, „When We Were Bullies”

Ediţia a 94-a a ceremoniei Oscar a avut loc la Los Angeles’ Dolby Theatre. Spectacolul a fost transmis în direct pe ABC şi în România de VOYO.

Producătorul galei a fost Will Packer iar regizor Glenn Weiss, care a realizat ultimele şase ediţii.  

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:36

Primăria Comunei Vlădeni, județul Iași, organizează licitație pentru concesionarea următoarelor suprafețe de teren: teren situat în extravilan sat Borșa, are o suprafață de 1691 mp, identificat cadastral cu nr. 61340, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 337.00 lei/an; teren situat în extravilan sat Borșa, are o suprafață de 1948 mp, identificat cadastral T59 p 938/8, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 294.00 lei/an; teren situat în intravilan sat Borșa, are o suprafață de 1318 mp, identificat cadastral cu nr. 61397, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 338.00 lei/an; teren situat în intravilan sat Borșa, are o suprafață de 1318 mp, identificat cadastral cu nr. 61394, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 338.00 lei/an; teren situat în intravilan/extravilan sat Borșa, are o suprafață de 1500 mp, identificat cadastral cu nr. 61486, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 385.00 lei/an; teren situat în intravilan sat Vlădeni, are o suprafață de 1347 mp, identificat cadastral cu nr. 61509, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 1535.00 lei/an. Concesionarea se face conform O.U.G nr. 57/2019 și H.C.L nr. 50/30.06.2021, H.C.L nr. 74/29.09.2021 H.C.L. H.C.L nr. 73/28.09.2021 H.C.L. 63/30.09.2020, H.C.L. 84/22.11.2021. Ofertele se depun la sediul Primăriei Comunei Vlădeni, județul Iași, până la data de 13.06.2023, ora 14.00. Sedința de deschidere a ofertelor în data de 14.06.2023, ora 10.00. Relații la sediul Primăriei și la telefon: 0233299690 și 0740122165.
Cine a fost de fapt coana Chiriţa, care l-a inspirat pe Vasile Alecsandri
03/06/2023 05:18

Coana Chiriţa, una din cele mai hazoase eroine din dramaturgia romanească, descrisă de Vasile Alecsandri drept intruchiparea parvenitismului şi a infatuării, a existat in realitate. Scriitorul s-a inspirat ...

Recunoşti fetiţa blondă cu pampoane?
01/06/2023 05:55

Fetiţa din fotografie, cu păr blond şi pampoane mari, albe, imbrăcată in rochiţă roşie şi inconjurată şi păpuşi, a ajuns azi o cantăreaţă apreciată. Vedeta se bucură de mare succes datorită ...

Recunoşti băieţelul care a dat cămăşuţa pe tricou şi a făcut istorie în fotbal?
01/06/2023 05:54

Băieţelul cu ochi mari şi părul creţ din fotografie a dat cămăşuţa pe tricou şi a ajuns azi să facă istorie in fotbal, devenind un bărbat de succes. "Atunci imi doream să fie ca acum. Acum m ...

Recunoşti băieţelul cu guleraş alb din dantelă?
01/06/2023 05:53

Băieţelul cu ochi mari şi bluză albă cu guleraş din dantelă, un nume cunoscut in lumea muzicii, şi care spunea despre sine că este "cinci intr-unul", este cunoscut pentru patriotismul său. ...

Recunoşti băieţelul durduliu, blond cu ochii verzi? E un român cunoscut de toţi elevii | Ultimele sale cuvinte au fost:
01/06/2023 05:51

Băieţelul blond şi durduliu, cu ochii verzi, care stă in braţele mamei sale, este un roman celebru, cunoscut de toţi elevii. Chipul romanului celebru, reconstituit şi colorizat de artistul Florin Roşta ...

Recunoşti fetiţa cu pampoane, vocea unei generaţii?
01/06/2023 05:50

Este o artistă care isi păstrează prospetimea si candoarea intr-o lume zbuciumată, in care avem nevoie de repere si de emotie autentică şi a fost prezentă, recent, in studioul Antena 3 CNN. Născută pe ...

Recunoști fetița din imagine? Astăzi este nelipsită de pe ecranele TV din România
01/06/2023 05:48

Fetita veselă din imagine care isi tine cu drag tatăl de după gat este astăzi o adevărata celebritate in Romania, cu o multime de aparitii TV, dar mai ales in filme si piese de teatru. S-a născut in Bucu ...

Recunoşti copilul care râde cu poftă? Astăzi a ajuns un cântăreţ îndrăgit cu un repertoriu de peste 650 de piese
01/06/2023 05:44

Copilul zambitor din imagine a ajuns astăzi un bărbat in toată firea, un artist iubit de multă lume, care a primit şi discuri de platină pentru vanzările albumelor sale. Are 46 de ani, este născut pe 2 ...

Recunoşti fetiţa cu baticuţ şi ochi migdalaţi? Azi a ajuns una din cele mai apreciate prezentatoare TV, model pentru multe femei
01/06/2023 05:42

Acum se apropie de varsta de 50 de ani, este una din cele mai apreciate prezentatoare de televiziune de la noi din ţară şi un model pentru multe femei. Este frumoasă, are succes, o carieră de circa 30 de ...

Recunoşti fetiţa bosumflată din imagine? Azi e printre cele mai celebre actriţe de la noi din ţară
01/06/2023 05:41

S-a născut la data de 18 ianuarie 1961, la Ploiesti si este actrită de film, radio, teatru, televiziune si voce. Actriţa a urmat cursurile Institutului de Artă Teatrală si Cinematografică din Bucuresti, ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei