Pagini de jurnal – Alexandru Tatos

Mi-am dat seama tarziu, la multi ani de la moartea lui, ca Alexandru Tatos a fost un mare regizor. A trebuit sa vad “Secvente” , o capodopera nu doar a sa, ci a intregii cinematografii romanesti. Lucian Pintilie aseza acest film intre primele 2-3 si cred ca o facea gandindu-se ca alaturi se afla “Reconstituirea”.

Am citit jurnalul sau cu aviditate, cautand sa identific modul in care a ajuns Tatos la conceperea “Secventelor”, lucru usurat de faptul ca nu este un jurnal comun, din cele care inscriptioneaza intamplari si persoane. Este definit inca de la inceput drept un jurnal al gandurilor si intr-adevar el functioneaza de multe ori ca un martor al decantarilor ideilor regizorale ale lui Tatos.

In prima parte urmareste cateva spectacole de teatru si luptele duse pentru intrarea in cinematografie cu “Mere Rosii”. Este o perioada interesanta, in care regizorul se imparte intre teatru si film. Daca in teatru lucrurile sunt clare si el stie foarte bine unde vrea sa ajunga si ce are de facut cu un anumit spectacol, in film este o nebuloasa permanenta, de la scenariul care se modifica mereu, pana la nebunia filmarilor in sine si la calvarul aprobarilor si modificarilor cerute de cenzura. Starea dominanta a lui Tatos in aceasta perioada este nemultumirea fata de sine. Este constient ca a facut multe greseli, in special in folosirea camerei de filmat. Isi reproseaza ca nu studiaza suficient si ca nu munceste destul. In privinta vietii personale este extrem de discret. In general este singur si deplange aceasta situatie.

Treptat, regizorul este captat tot mai mult de film si practic abandoneaza teatrul, fara sa isi propuna acest lucru. Va avea diferite tentative de a mai pune ceva in scena, pana la sfarsitul vietii, fara sa se concretizeze vreuna. Perioada de pana la “Secvente” este una de lupte sustinute pentru obtinerea aprobarilor la mai multe filme. Hatisul intrigilor desfasurate la cel mai inalt nivel al cinematografiei este fascinant ca fotografie a unei epoci si a unei categorii sociale. Intalnim diferite persoane, de la scenaristii favoriti ai regizorului, D.R. Popescu si Ion Baiesu, pana la activistii comunisti pusi sa gestioneze soarta culturii din care nu intelegeau o iota.

Dupa “Secvente” incepe declinul. Situatia economica tot mai precara a Romaniei, accentuarea diferentelor nu doar fata de Occident, dar chiar fata de Ungaria sau alte state estice, comuniste, inasprirea tot mai aberanta a politicii culturale, il imping pe Tatos intr-o stare psihica de revolta si intransigenta. Nu mai accepta aproape nici o modificare ceruta de cenzura, se opune tuturor si se cearta cu toti pentru filmele sale, chiar cu riscul ca acestea sa ramana in cutii, nedifuzate. Isi pierde o mare parte din placerea de a face film si isi reproseaza ca nu mai cauta noi solutii. Se teme ca a devenit prea ermetic, mai ales in “Secretul armei secrete”.

Se bucura de venirea revolutiei din 1989 dar, cu luciditatea care il caracterizeaza, constata ca oportunistii au schimbat tabara de urgenta si s-au infipt deja in fruntea noilor structuri de putere, de unde vor fi scosi foarte greu sau chiar deloc. De altfel, aceasta luciditate este o permanenta de-a lungul intregului jurnal. Intotdeauna Tatos incearca si reuseste sa se judece la rece, evitand narcisismul. De multe ori succesul filmelor sale il surprinde pentru ca el isi cuantifica mai mult greselile decat realizarile. Nu este deplin multumit nici macar de “Secvente”, dorind mai mult de la acest film.

Din pacate, Alexandru Tatos nu a apucat sa faca film in deplina libertate, eliberat de constrangerile cenzurii. Ar fi fost interesant.

Sursa: http://www.cartidecitit.ro/