Philip K. Dick – Cele trei stigmate ale lui Palmer Eldritch

Ca in majoritatea creatiilor sale, si in romanul “Cele trei stigmate ale lui Palmer Eldritch” Philip K. Dick utilizeaza un arsenal de concepte stiintifice impreuna cu pelicule de realitate ce se intrepatrund si culiseaza aparent haotic, dantuind frenetic si preluand controlul dansului cu o succesiune rapida.

Barney Mayerson era cel mai important angajat al firmei lui Leo Bulero, companie care oficial se preocupa de problemele de moda ale unei papusi pe nume Perky Pat (care apare in mai multe proze ale lui Dick), iar neoficial se ocupa de distribuirea unui drog numit Dul-C. Drogul. Folosit in tandem cu papusa si setul de accesorii aferent, drogul introducea consumatorul intr-un univers aparent real, ajutandu-l sa scape intrucatva de dorul de Pamant (acest drog era folosit de colonisti). Problema apare in momentul in care Palmer Eldritch, un prolific om de afaceri, se intoarce din calatoria sa lunga de pe Proxima Centauri cu un nou drog, Ale-G si un set de promisiuni incredibile.

In universul distopic al cartii, atmosfera Pamantului a intretinut efectul de sera pana intr-atat incat caldura zilei era insuportabila. Aceasta progresie a creat proasta conceptie conform careia omul evoluat trebuia sa se protejeze de aceasta caldura printr-un strat chitinos ce imbraca corpul. Astfel au aparut anumite centre medicale, care, in schimbul unei sume mari de bani (sau pielicele, in carte), accelerau procesul evolutiv. Din pacate, acest proces putea avea si repercusiuni negative, cum ar fi involutia, iar o victima a acesteia este fosta sotie a lui Mayerson, convinsa de actualul ei sot sa incerce experienta.

Prin recurgerea la astfel de tratamente castigul de inteligenta era imperceptibil, si, dupa cum se va afla din carte, chiar fals. Evolutia reala a oamenilor ii va fi aratata lui Leo Bulero intr-o lume creata de Eldritch, o evolutie ce tindea catre un om inalt, placut vederii, nefiind deloc imaginea respingatoare a unei creaturi cu cap mare si piele chitinoasa.

In aceasta lume, in cinstea lui Bulero fusese construit un monument pentru uciderea lui Eldritch, caracterizat in inscriptie ca fiind “un dusman al sistemului Sol”. Aceasta denumire ma duce cu gandul la “Solarienii” de Norman Spinrad, in care, din nou, presupusa evolutie a unor oameni se arata a fi o fundatura a procesului Darwinian.

“Dumnezeu promite viata vesnica. Noi o impartim”. Cu aceste cuvinte drogul lui Eldritch intra pe piata, castigand din ce in ce mai multi sustinatori. Intr-adevar, felul in care functioneaza poate prelungi viata consumatorilor pana la un posibil infinit. Universul in care intrai si in care timpul nu conta a fost asemuit cu viata de dupa moarte. De asemenea, aduce si cu reincarnarea, oferind posibilitatea de a trece prin viata ca o forma de viata total diferita. Ceea ce nu fusese mentionat in reclama era cine, sau ce, conducea acest univers in care atingeai nemurirea.

Eldritch ofera un univers modelat in viziunea sa, supunand fiintele ce-l populau la nesiguranta realitatii, la suferinta. Avea o placere sadica in a-si arata dominanta intampinandu-i pe cei ce incercau sa fuga atunci cand ajungeau la destinatie. Prin sloganul sau il lua in deradere pe Dumnezeu, fiind efectiv o otrava a Sa. Sau poate insusi Eldritch era un Dumnezeu?

Sursa: http://nemirabooks.ro