Poate le mai cade o pleaşcă...

Poate le mai cade o pleaşcă...
Toată lumea ştia că Vasile Cancea era un beţiv şi jumătate şi din acest motiv îl poreclise Vasile Sugativă.
Din cauza acestei metehne, nimeni nu l-a mai angajat într-un serviciu care presupunea un program fix şi, mai ales, într-un post cu o responsabilitate cât de cât importantă.
Bietul Vasile se trezea dimineaţa şi pleca prin oraş în căutarea unei însărcinări ocazionale, care presupunea nu mai mult de vreo patru-cinci ore de muncă. Lucra impecabil şi mai spre sfârşitul lucrării începea să fredoneze arii din opere, să fluiere triluri complicate şi, cuprins de o adevărată frenezie verbală, să vorbească despre vrute şi nevrute. Asta dacă găsea un ascultător mai puţin nervos.
După terminarea programului convenit şi a lucrării încredinţate, primea banii şi aproape că alerga la o crâşmă , numită în derâdere „La Zoiosu”, pentru a irosi munca lui din acea zi.
Să nu se creadă că Vasile era un prost, un individ beţiv ajuns într-o stare animalică, dependent de băutură şi în lipsa căreia devenea nebun de legat. Nu, nici vorbă! Omul acesta fusese cândva, ehe, om la locul lui. Citise cărţi multe şi chiar bune, avusese o nevastă extrafină şi era cineva la el în bloc. Abia după zece ani de căsnicie l-a părăsit nevasta definitiv şi de atunci alunecarea spre pierzanie s-a accelerat, mai ceva ca trenul rămas fără frâne la coborârea dinspre Bârnova.
Totuşi ceva, ceva a mai rămas în bostanul lui Sugativă din vremurile sale bune, când, aşa cum spunea adesea, făcea parte din mulţimea oamenilor culţi ai societăţii. Cu resturile acestea de cultură a reuşit s-o păcălească pe Aneta, o femeie necăjită care îngrijea scările unui bloc de locuinţe. În plus, femeia aceasta era chemată adesea să mai cureţe câte un apartament şi, având un copil din flori de crescut, nu făcea mofturi când era vorba de treabă.
De când Aneta s-a măritat, trebuia să muncească şi mai mult ca să aibă grijă şi de intelectualul său, la care ţinea ca la ochii din cap.
Pentru intelectualul Sugativă a fost o mană cerească însurătoarea aceasta. Femeie frumuşică, tinerică, cu garsonieră şi extrem de docilă, unde mai găseşti azi aşa ceva pe piaţă?
Îl chemam pe Vasile să mă mai ajute la treabă prin gradină şi întotdeauna era disponibil. Stimulentul final cu ceva băutură făcea minuni. Treaba o făcea cu mult suflet, riguros cu calitatea muncii şi mai ales cu multă pricepere.
În afară de calităţile enumerate mai sus, Vasile se pricepea şi la politică şi, coincidenţă, avea cam aceleaşi preferinţe ca şi subsemnatul. Poate că şi din acest motiv la plecare era omenit, în afara înţelegerii financiare, şi cu o butelcă plină cu vin.
Deşi mă cred un om cu o experienţă de viaţă bogată şi puteam jura că părerea mea despre Vasile este cea corectă, ceva mai târziu am descoperit că lucrurile nu le percepeam mai mult decât o faci privind din avion la un muşuroi. Adică detaliile mai mărunte ale sufletului său nu le percepeam în mod corect şi faţada sa dezvăluia multe chestii cu totul nevandabile, că oferea multe găluşte de înghiţit care, în general, erau greu de digerat.
Când Vasile vorbea de consoarta sa cea nouă i se umezeau ochii. Dacă era şi afumat, atunci chiar curgeau lacrimi.
- Este un înger. Deşteaptă şi frumoasă şi... bună ca pâinea caldă. Harnică precum este o furnicuţă, suspina duios Sugativă.
Într-una din zile îl întâlnesc pe Vasile pe stradă şi, cum aveam ceva treabă pentru el, îl abordez direct:
- Poţi veni mâine pe la mine?
- Să ce ? mă întreabă brutal.
- E de tuns iarba şi prin grădină sunt o mulţime de treburi de făcut.
- Să muncesc ?
- Păi? La condei stau eu şi-i ocupat locul, glumesc răutăcios, surprins neplăcut de comportamentul lui Vasile.
Sugativă pare că stă şi reflectează profund. Îşi dă şapca pe spate, mă fixează cu o privire şmecherească, puţin zeflemitoare şi-mi trânteşte:
- Acum am bani. Gârlă, mai adaugă cu ostentaţie.
- Ai bani, Vasilică? De unde tată, aşa dintr-o dată? Ai cîştigat la loto?
Pare că ezită puţin un răspuns. Apoi mă trăsneşte în moalele capului.
- De la viol.
- Ce viol, Vasile? întreb de-a dreptul aiurit.
- Au violat-o pe Aneta, nevastă-mea. Mă încălzea cu ceva dacă îi băgam la puşcărie? Aşa, cu banii , măcar ştim o treabă.
- Cine a violat-o?
- Studenţii de la scara E. S-au îmbătat, au chemat-o pentru treabă şi au tăbărât pe ea.
- Şi? Întreb contrariat de inedit.
- Fii de baştani. Au sărit cu banul, după ce le-au arestat odraslele.
- Glumeşti, desigur că glumeşti...
-Acum sunt boier. Aneta plângea cât era ziua de lungă. Când i-am arătat teancurile cu parale şi i-am spus că a dat norocul peste noi era să înnebunească.
- Şi acum?
- Plângea ca proasta la început. Acum a trecut.
- Şi tu nu mai lucrezi nimic acum?
- După aşa o pleaşcă? Să fiu şi eu boier un timp.
- Şi după ce termini banii, ce ai să faci?
Se frământă, se scarpină sub şapcă, se uită la ceruri şi spune:
- Poate ne mai dă Dumnezeu încă una.
- Ce, încă o pleaşcă?
- Da.

Acum ne poți urmări și pe FACEBOOK