Premieră de 1 Iunie -- „Amintiri din copilărie”
Dimensiune font:
Ce altceva putea fi mai potrivit pentru sărbătoarea internaţională a copiilor decât un nou spectacol, şi nu orice spectacol, ci tocmai „Amintiri din Copilărie”?
Echipa artistică a Teatrului „Luceafărul” a lucrat la acest proiect sub coordonarea scenică a regizorului Constantin Brehnescu, un senior al artei teatrului pentru publicul tânăr. „Îmi doream de un oarecare timp să reiau în formă scenică câteva din momentele Amintirilor lui Ion Creangă. M-am oprit, iată, la acelea în care Nică, la pubertate, stă cu nasul în Psaltire, buchisind sub atenta supraveghere a pitorescului personaj, Popa Duhu, şi a dorinţei nestăpânite a Smarandei de a-şi vedea odrasla preot. Dar şi asupra întâmplărilor nostime cu pupăza din tei şi cireşele mătuşii Mărioara. Procedeele artistice folosite în relatarea scenică a acestor momente sunt diverse, dinamice şi ele vor atrage atenţia tuturor generaţiilor. Pentru că Amintirile din copilărie nu li se adreseaza doar celor mici”, a spus Constantin Brehnescu.
Noua producţie este un spectacol gândit vizual sub patina timpului, într-o cromatică sepia, specifică rememorărilor, în care culoarea vine şi din acţiunile scenice şi din interpretarea actoricească.
Rolul lui Nică, „copilul universal”, i-a fost atribuit lui Claudiu Gălăţeanu, care va portretiza personajul „ca un copil neastâmpărat, plin de idei năstruşnice, pus mereu pe şotii. Pentru orice actor, a juca un copil e o provocare, iar eu l-am abordat gândindu-mă mereu la copilăria mea, la stările şi trăirile acelor vremuri. Pentru că fiecare dintre noi am fost, la un moment dat, Nică”, a spus Oltiţa Cîntec, directorul teatrului.
Alături de Claudiu Gălăţeanu evoluează Viorel Vârlan (Ion Creangă), Ionela Arvinte (Smaranda), Cătălin Cucu (Ştefan a Petrei), Raluca Pintilie (Mătuşa Mărioara), Gabriel Lazăr (Un moşneag în iarmaroc, Popa Duhu), Camelia Dilbea (Smărăndiţa), Cristian Gheorghiu (Trăsnea), Emanuel Florentin (Gâtlan), Paul Sobolevschi (Mogorogea). Scenografia (Viorica Perju) reface stilizat atmosfera de epocă a satului tradiţional, atmosferă completată de muzica autentică (ilustraţie muzicală Iulian Hardon) şi de câteva secvenţe animate (desene de Adrian Mârzac).
Noul spectacol va completa seria de producţii inspirate din scrierile povestitorului din Ţicău, reunite sub titlul generic „Integrala Creangă”. „Teatrul Luceafărul consideră o datorie culturală orientarea repertorială către cel mai important autor român clasic pentru copii. Amintiri din copilărie este cadoul instituţiei noastre pentru publicul ieşean în cea mai importantaă zi a anului din perspectiva perioadei infantile”, a adăugat Oltiţa Cîntec.
Tiberiu COMAN
Premiera este programată vineri, 1 iunie, de la ora 18,30. Biletele se găsesc la casieria Teatrului sau pe platforma www.bilet.ro. Preţul unui bilet este 14 lei.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau