Premieră în România - Opera Naţională din Cluj va susţine un concert drive in pentru motociclişti

1054725533_RideonHarmony.jpg.b92c4d9c0acf95d1ed68a75c5feabfc4

Dimensiune font:

| 29-06-2022 15:29


Opera Naţională Română din Cluj-Napoca anunţă că, pentru prima dată în România, va susţine un concert drive in pentru motociclişti, în cadrul Festivalului Opera Aperta, relatează Agerpres.


„Opera Aperta: Concert drive in pentru motociclişti. Pentru prima dată în România, în cadrul celei de a VI-a ediţii a festivalului Opera Aperta, care are loc la Cluj-Napoca de astăzi 29 iunie şi până duminică, 3 iulie, pasiunea pentru operă şi cea pentru motociclete se întâlnesc. Şase artişti ai Operei Naţionale Române, toţi motociclişti pasionaţi, vor schimba smoking-urile şi rochiile de seară cu ţinute de bikers, într-un concert cu motoare, lumini puternice şi hit-uri internaţionale”, se arată într-un comunicat transmis, miercuri, de organizatori.

Potrivit sursei citate, intrarea la concert este liberă.

„Soliştii Florin Estefan, Diana Ţugui, Iulia Merca, Cristian Mogoşan şi Simonfi Sandor vor fi acompaniaţi în această aventură de celebrul pianist Mihai Diaconescu, cel care a făcut deja înconjurul marilor scene ale lumii, începând cu Filarmonica din Munchen, la doar 12 ani. Ride on Harmony, oferit publicului în parteneriat cu Transilvania Bikers, va fi un veritabil drive-in pentru motociclişti, care sunt aşteptaţi la concertul din Piaţa Unirii. Concertul dă şansa artiştilor clujeni să aducă la viaţă hit-uri internaţionale reorchestrate, precum „Nel blu di pinto di blu” (Volare), „Maria de Buenos Aires”, „I feel pretty”, „Parla piu piano” din celebrul film „The Godfather”, „My way” sau „Don’t stop me now”, semnat de The Queen”, se mai arată în comunicat. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

Sicriul cu trupul Ronei Hartner ajunge azi în țară. Regretata artistă va fi înmormântată de 1 decembrie
29/11/2023 15:12

Sicriul cu trupul Ronei Hartner ajunge azi in tară, adus din Franta. Anuntul a fost făcut de sora regretatei artiste. Rona Hartner s-a stins din viată la doar 50 de ani, răpusă de un cancer cu care s-a lup ...

Regula celor 4 cadouri de Crăciun, întocmită de un sociolog. Un studiu arată că cei mici primesc de zece ori mai multe daruri decât au nevoie
29/11/2023 08:02

Scrisoarea către Mos Crăciun nu poate fi infinită. O incărcătură de jucării nu este benefică pentru copii. Expertii ne sfătuiesc să urmăm regula celor patru cadouri! Copiii asteaptă cu nerăbdare s ...

Calendarul zilei 28 noiembrie: 146 de ani de la cucerirea Plevnei de către Armata Română. Generalul Osman Pașa s-a predat colonelului Cerchez
28/11/2023 17:32

La 30 august/11 septembrie 1877, armata romană participă la cel de al treilea atac asupra Plevnei, după o luptă sangeroasă, cu grele pierderi, cucerind reduta Griviţa I, apoi, peste o săptămană, ducand ...

Diana Șoșoacă a trimis sesizare direct la Kovesi - EPPO a pus DLAF să verifice #afacerea bojdeuca'
28/11/2023 13:47

Senatoarea Diana Sosoacă a sesizat Parchetul European, condus de Laura Codruta Kovesi, in legătură cu reabilitarea casei lui Ion Creangă din Iasi, celebra „bojdeucă”, afată de cateva zile in centrul u ...

27 noiembrie 1867:S-a nascut Grigore Antipa, unul dintre cei mai mari savanți naturaliști ai lumii
28/11/2023 00:26

Grigore Antipa (n. 27 noiembrie 1867, Botosani, Romania – d. 9 martie 1944, Bucuresti, Romania) a fost un naturalist, biolog darwinist, zoolog, ihtiolog, ecolog, oceanolog si profesor universitar roman. Este ...

În 27 noiembrie 1940 avea loc unul dintre cele cunoscute asasinate politice din istoria României
28/11/2023 00:23

In 27 noiembrie 1940 avea loc unul dintre cele cunoscute asasinate politice din istoria Romaniei: legionarii l-au ucis pe profesorul Nicolae Iorga, care devenise unul dintre adversarii Gărzii de Fier. Acest as ...

15/28 noiembrie 1918:
28/11/2023 00:21

Ziua Bucovinei este sărbătorită, in fiecare an, la data de 28 noiembrie. In 1918, Congresul General al Bucovinei adopta, la Cernăuţi, moţiunea unirii Bucovinei cu Regatul Romaniei. La 14/27 octombrie 1 ...

Statui intacte de peste 2.300 de ani descoperite în noroi ar putea shimba manualele de istorie/FOTO
25/11/2023 19:24

 În zona rurală linistită de langă Siena, Italia, se află o baie termală specială in orasul San Casciano dei Bagni. Spre deosebire tipice, care sunt asociate cu relaxarea si tratamentele spa c ...

Calendarul zilei 24 noiembrie: Moartea lui Ion I.C. Brătianu, probabil cel mai mare om politic român
24/11/2023 11:31

La 24 noiembrie 1927 a murit Ion I. C. Brătianu, om politic, fost prim-ministru, cel de numele căruia se leagă Unirea cea Mare (1918), Constituţia Romaniei (1923), introducerea votului universal, reforma ag ...

Bojdeuca lui Creangă
24/11/2023 11:19

Sunt aproape convins că Ion Creangă nu ar fi fost deloc deranjat de „bojdeuca” updatată la ultimele standarde in materie. Asa cum „tăranul roman” nu-si dorea si nu-si doreste să vietuiască in case ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei