Premieră la Teatrul „Bacovia”: „Călin (povestea modernă)”
Dimensiune font:
Cel mai nou spectacol al Teatrului Municipal „Bacovia”, a cărui premieră va avea loc duminică, 2 martie, este unul mut şi o are în distribuţie pe actriţa Eliza Noemi Judeu. „Călin (povestea modernă)” este inspirat din „Wunschkonzert” de Franz Xaver Kroetz şi „Călin (file din poveste)” de Mihai Eminescu. „Călin este un pariu. Un pariu presupune un anume set de riscuri, iar pentru mine din punct de vedere artistic este foarte important să risc. Caut atât riscul, muchia - cât şi limitele în spectacolele pe care le fac. Îmi doresc ca fiecare dintre spectatori să iasă din timpul cotidian şi, traversând timpul fictiv propus de spectacol, să intre într-unul profund personal, în care să devină conştient de propria prezenţă, de maniera în care există fizic în timp şi ce înseamnă timpul acesta reflectat în corpul său”, dezvăluie regizorul Horia Suru.
Spectacolul va beneficia de participarea extraordinară a lui Călin Theodor Curucli, elev în clasa a V-a, secţia Pian, la Colegiul Naţional de Artă „George Apostu”. Avanpremiera acestui spectacol va avea loc vineri, 28 februarie, de la ora 18.00. (Cristina Maria Cucu)
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau