Producătorii de la Hollywood au ales cel mai bun film al anului / VIDEO

default

Dimensiune font:

| 05-02-2017 18:40

Producătorii de la Hollywood au ales musicalul „La La Land” drept cel mai bun film al anului în cadrul ceremoniei de decernare a Premiilor sindicatului producătorilor din America (Producers Guild of America – PGA), ceremonie ce a fost marcată, la fel ca și cea de la încheierea Festivalului Sundance, de critici vehemente față de politicile antiimigrație ale președintelui Donald Trump, informează Reuters.



 

Premiul obținut de „La La Land” la cea de-a 28-a ediție a Galei PGA, după cel obținut cu o zi în urmă din partea editorilor americani de film (American Cinema Editors), reconfirmă statutul de favorită la Oscar a producției cu Ryan Gosling și Emma Stone în rolurile principale. Acest musical a obținut 14 nominalizări la Oscar.
PGA, care este cea mai importantă organizație a producătorilor de film pentru marile și micile ecrane, a conferit premiul pentru cea mai bună animație producției „Zootopia”, iar filmul „O.J.: Made in America” a primit premiul la secțiunea rezervată documentarelor. Seria „Stranger Things”, de la Netflix, a primit premiul pentru cea mai bună producție de televiziune.

 

Muzicianul John Legend, producător executiv și interpret al unui rol secundar în „La La Land”, a criticat ordinul executiv privind imigrația dat de Donald Trump. „Chemăm pe toată lumea să se pronunțe împotriva acestui ordin”, a susținut el. În timpul ceremoniei, după ce a introdus musicalul prin de culoare „La La Land”, Legend a subliniat că „viziunea noastră despre America este în mod direct în antiteză cu cea a președintelui Trump”.

„Doresc ca în această seară să resping în mod special această viziune și să afirm că America trebuie să fie mai bună de atât”, a adăugat el.

 

În timp ce accepta premiul pentru filmul „La La Land”, producătorul Marc Platt a continuat atacurile la Trump într-un mod similar. „Este puterea cinematografiei, alimentată de expresii artistice libere ce nu pot fi negate, ce nu cunosc granițe și care nu vor fi niciodată interzise din inimile noastre, din mințile și din sufletele noastre”.

În ultimii ani, producțiile care au câștigat premiul PGA pentru cel mai bun film s-au impus de multe ori și la Oscaruri, distincțiile regină ale cinematografiei americane și mondiale.

 

Printre alte premii pentru producții de televiziune, două showuri FX au triumfat — o altă interpretare a celebrului caz de crimă în care a fot implicat O.J. Simpson, „The People v. O.J. Simpson: American Crime Story” a câștigat premiul David L. Wolper iar premiul pentru cea mai bună serie de comedie a fost câștigat de producția „Atlanta”.

 

Producția Netflix „Making a Murderer” a câștigat premiul pentru non-ficțiune, în timp ce producția NBC „The Voice” a câștigat premiul pentru reality-show, iar seria PBS „Sesame Street” a câștigat premiul pentru cea mai bună producție pentru copii.

Premiul pentru cel mai bun program sportiv a fost câștigat de „World of Sports”, iar „Last Week Tonight with John Oliver” a câștigat premiul pentru cea mai bună emisiune de divertisment/talkshow. 

<iframe width="460" height="315" src="https://www.youtube.com/embed/0pdqf4P9MB8" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>

 

<iframe width="460" height="315" src="https://www.youtube.com/embed/jWM0ct-OLsM" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Stan si Bran  VIDEO
10/11/2019 10:56
Averea lui Mihai Constantinescu. Ce lasă în urmă marele artist
30/10/2019 18:52

  Averea lui Mihai Constantinescu. Ce lasă in urmă marele artist - Facebook Mihai Constantinescu s-a stins din viaţă la 73 de ani şi a lăsat in urmă nu doar lacrimi şi regrete, ci şi o ...

30 de adevăruri despre Ludwig van Beethoven, genialul compozitor surd
10/09/2019 11:21

 Ludwig van Beethoven a fost unul dintre cei mai influenti compozitori de muzică clasică. Acest muzician german exceptional si-a adus contributia in epoca de tranzitie dintre perioada clasică ...

Toponimia sadoveniană
31/08/2019 17:17

În „Monografia sadoveniană toponimico-literară”, Constantin Parascan inregistrează şi analizează toate numele de locuri din inteaga operă a lui Mihail Sadoveanu, insumand 12.000 de pagin ...

De ce si cum  a murit Dem Rădulescu, un actor care nu a mai putut fi înlocuit în teatru și film
30/08/2019 11:35

 S-a născut la Rimnicul Valcea in 1931, iar porecla Bibanul i se trage de la tatăl său, un mare pescar si proprietar de pescărie. Cand avea 22 de ani in oras a sosit cu trenul o trupă de actori de la ...

VIDEO Detalii ȘOCANTE de la autopsia lui Michael Jackson au fost dezvăluite după 10 ani de la moartea starului: Ce au descoperit medicii
26/08/2019 22:20

 Prea multe operaţii estetice, dependenţă de somnifere şi alte medicamente, abuzuri sexuale şi un lung şir de acuzaţii care au culminat cu lansarea pe HBO a terifiantului documentar ''Leaving Neverl ...

Mr  BEAN
22/08/2019 11:27

 

VIDEO-   Laurel and Hardy. COMEDIE
08/08/2019 10:35
VIDEO-Neversea a fost în direct.
04/07/2019 22:28

Pentru a viziona da clic 

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei