Razboiul canonului si inutilitatea criticii literare

Razboiul canonului si inutilitatea criticii literare

ROBERT LAZU

Alegerea localitatii engleze Greenwhich drept punct de referinta pentru stabilirea orei exacte a fost, foarte probabil, un pur accident. Caci pentru orice observator onest meridianul „zero” nu trece prin Europa. Ci prin America. De exemplu, punctul de referinta pentru respingerea ideii de „canon” si, simultan cu aceasta, a criticii literare academice, este Universitatea Stanford. Acolo, o mana de studenti a indraznit sa afirme ca ideea de canon nu e decat produsul elitist al unui grup profesional a carui autoritate nu se bazeaza pe nimic.

Western Culture’s got to go!

Fie ca e vorba de Harold Bloom, Mircea Martin, Northrop Frye sau de oricare alt profesor universitar, pretentia de a putea prescrie un anumit canon al literaturii occidentale ramane o chestiune de gust estetic. Care, in absenta unei autoritati extra-subiective, nu a fost si nu va putea fi prescris drept norma universala, intemeiata rational, de catre nimeni.

Ce s-a intamplat insa la Stanford University? In primavara anului 1986, un mic grup de studenti a militat energic impotriva unui obisnuit curs de Cultura Occidentala. Sustinuti de prezenta lui Jesse Jackson cu prilejul aniversarii lui Martin Luther King, ei au lansat un slogan care, pana in zilele noastre, transmite un mesaj simplu si neechivoc: „Hey, hey, ho, ho, Western Culture’s got to go.” Ceea ce acesti studenti atacau cu indarjire nu era un curriculum academic supraincarcat. Nu. Ei vizau direct principiul listei de lecturi obligatorii care continea, asa cum stim prea bine si din cultura noastra, europeana, carti scrise de o multime plictisitoare de „tipi albi si morti”. Ca urmare a protestului de la Stanford – universitate supranumita „Harvard-ul vestului american” – , programul a fost inlocuit cu un altul, Culturi, Idei, Valori, pe a carui lista de referinte obligatorii figureaza opere semnate de reprezentantii celor mai diverse culturi, rase si religii.

Cartea Oltului vs B.U.G. Mafia

In ceea ce ma priveste, prefer sa las deoparte substratul ideologic, bazat pe o anumita filozofie multiculturala, al protestelor anti-canonice de la Stanford University. Nu m-a atras niciodata ideea schimbarii unei ideologii cu o alta. Lucrul care, insa, mi-a retinut atentia este un fapt pe care-l putem observa cu totii cercetand manualele curente de literatura romana. Bazate pe un canon a carui geneza obscura nu ne intereseaza aici, toate aceste lucrari cu caracter didactic prescriu elevilor din Romania lecturi care, in mod vizibil, nu reflecta deloc gustul si preferintele acestora.

Vitregiti de orice referinta la literatura universala (cursurile de acest gen fiind, practic, inexistente), elevilor si liceenilor nostri li se baga pe gat lecturi care, de cele mai multe ori, nu reprezinta nimic mai mult decat o povara de care nu stiu cum sa scape mai repede. Caci ce rezonante mai poate avea Cartea Oltului in imaginatia unui elev de 10 ani? Cat despre Liviu Rebreanu, in afara scenelor erotice din Ion, nimic din universul artificial-rural nu poate trezi vreun interes in mintea unui adolescent nutrit cu B.U.G. Mafia, Frou Frou, Evanescence sau Taylor Swift. In asemenea conditii, piata referatelor, a comentariilor si a subiectelor de teza prefabricate in ideea de fi copiate si folosite in scopuri ignobile prolifereaza. Chiar licentele si, uneori, tezele de doctorat devin o marfa vandabila. Nimeni nu mai are timp in scolile noastre pentru singurul lucru care, sa o recunoastem, conteaza cu adevarat: pasiunea pentru lectura.

Canonul – tinichea zornaitoare

Apasati de povara marginalizarii sociale, dar si de propria lipsa de inventivitate, profesorii de limba si literatura romana par orientati exclusiv catre incheierea maratonului programei prescrise de ministerul de profil. Cert este ca ei nu identifica drept miza principala a educatiei literare trezirea interesului, a pasiunii pentru studiu si lectura a celor de dincolo de catedra.

Marturie stralucita a esecului unui sistem educativ ce amenda elevi atipici precum Mircea Eliade, Jurnalul adolescentului miop ar putea foarte bine fi rescris, azi, cand este perpetuata aceeasi inertie pedagogica ca si in anii ’30. Tinichea zornaitoare intr-un peisaj educativ dominat de inertie, canonul literar anima, cateodata, dezbaterile ermetice ale unor „profesionisti” pe care nu-i asculta nimeni. Asemenea specialistilor unor teritorii eterate precum istoria filosofiei, filosofia religiei sau ai altor discipline recente de acelasi gen, criticii literari nu par a intelege carui public trebuie sa se adreseze. In ciuda „principiului realitatii”, catarati pe tomuri unde fac si desfac ierarhii ale caror criterii sunt intemeiate pe propria subiectivitate, ei se considera autoritati ale caror voci trebuie ascultate cu sfintenie. In acest timp, piata literara prolifereaza luxuriant, incluzand genuri si specii literare ce scapa oricarei clasificari.

Astazi, cititorii romani au posibilitatea, asemenea celor din tarile occidentale, sa parcurga opere scrise de autori care nu figureaza pe nici o lista canonica. Pasiunea pentru lectura manifestata de vizitatorii unor bloguri precum Bookblog.ro sau Terorism de cititoare arata ca viata isi urmeaza cursul. In Statele Unite, o surprinzatoare forma de pedagogie informala ar putea deschide un nou drum educatiei contemporane: book club-ul. Forma spontana de coagulare a celor care citesc din pura pasiune, asociatiile iubitorilor cartii sunt, adesea, mult mai interesante decat oricare dintre cursurile noastre de literatura.

Secretul acestei vivacitati e simplu. Fara nici o „autoritate”, fara nici un canon, cei ce aleg sa se intalneasca astfel voteaza, democratic, cartile preferate. In functie de numarul acestor voturi intalnirile sunt dedicate, succesiv, lucrarilor si autorilor favoriti. Pornind de la acest model, o idee similara ar putea genera o alternativa pedagogica cel putin interesanta. Ce ati spune de un curs de literatura in care operele discutate ar fi exact acelea pe care elevii le aleg? De ce nu am incepe ora de literatura cu textele favorite ale celor prezenti? S-ar putea sa descoperim ca literatura poate trezi, inca, pasiuni nebanuite…

 

Sursa: http://revistacultura.ro