Regine Elisabeta a României: „Pe lumea aceasta nu mai am nici loc, nici rost“

10_11zon

Dimensiune font:

| 08-03-2024 00:30

Regina Elisabeta a României a fost poet, scriitor, eseist, patroana artelor şi ambasadoarea valorilor tradiţionale româneşti. Poporul a supranumit-o „mama răniţilor“, ea şi-a spus Carmen Sylva. A rămas în conştiinţa românilor drept prima regină care a făcut din costumul popular românesc haina de gală a curţii regale şi prima regină scriitoare.

„A fost odată o regină bună, care vroia să alinte toată suferinţa pe care o vedea pe lume. Dar oricât de mult bine făcea, cu atât mai mult i se părea că nevoia creşte”, scria Carmen Sylva, în ”Povestea unei reginei binefăcătoare, un autoportret potrivit pentru prima regină a României, cea pe care poporul a numit-o ”mama răniţilor”.

Elisabeth Pauline Ottilie Luise de Wied, devenită Regina Elisabeta a României, a fost nu doar prima doamnă a României cu titlu de regină, ci şi o figură literară importantă. Ca om de litere, şi-a spusCarmen Sylva, alegându-şi pseudonimul cu care s-a făcut cunoscută în întrega lume, cu gândul la poezie şi pădure.

Peste 30 de biografii şi sute de articole s-au scris despre viaţa şi activitatea celei mai îndrăgite regine a României, o personalitate complexă al cărei nume a fost celebru nu doar în Europa, ci şi în America sau Australia. Un sondaj din 1905, publicat într-un ziar din Berlin, o clasa pe Elisabeta a României pe locul cinci în topul celor mai importante persoane din lume.

Principesa de Wied s-a născut pe 29 decembrie 1843 în Neuwied Germania. Fiica lui Hermann, prinţ de Wied, s-a căsătorit în 1869 cu Karl von Hohenzollern- Carol I al României, devenind astfel prima reginã a României. Elisabeta avea 26 de ani la data căsătoriei cu Carol şi nu era considerată o frumuseţe. Se spune că vasta ei cultură şi aerul intelectual ar fi ţinut pretendenţii la distanţă şi aşa ar fi ajuns la fără soţ, la vârsta de 26 de ani.

Întâlnirea cu Carol I n-a fost dragoste la prima vedere. I-au unit aceleaşi principii şi Elisabeta a fost atrasă de misiunea cu care Carol urca pe tronul României.

"Atâta vreme cât era aici şi îmi vorbea despre măreţia misiunii sale şi despre greutăţile avute, totul mergea bine, mă molipsisem de entuziasmul lui şi eram pregătită să fac orice mi-ar fi cerut. Fiindcă datoria era pentru mine cel mai important lucru din lume şi mi se părea că niciodată nu primeam de lucru îndeajuns", scria regina în memoriile sale despre căsătoria cu Carol.

Şi-a pierdut unicul copil la vârsta de 4 ani

Pe 8 septembrie 1870, la un an de la căsătorie, regina Elisabeta a adus pe lume o fetiţă pe care a botezat-o Maria. La patru ani, copilul Elisabetei a murit de scarlatină şi regina a trăit drama vieţii ei. În ciuda încercărilor, nu a mai putut avea copii. Faptul că nu a mai putut rămâne însărcinată a fost cea mai mare durere a reginei, care povestea: "Când mă gândesc că de şaptesprezece sau optsprezece ori am pierdut sarcinile, de multe ori nu mai îndrăzneam să vorbesc despre asta, ştiind deja că - deşi erau mereu semne şi mi-era rău, un rău de care, spre deosebire de alte femei, n-aveam dreptul să mă plâng, el fiind semnul sigur că pot spera - la mine iar nu va fi nimic!".

Mama răniţilor, prietena artiştilor

Regina cu origini în Germania a fost atrasă, imediat după venirea în România, de cultura şi obiceiurile româneşti. A introdus portul popular românesc la curtea regală şi şi-a îndemnat doamnele din suita regală să poarte cu mândrie straiele tradiţionale româneşti. A transformat Castelul Peleş de la Sinaia, locul care i-a fost cel mai drag, într-un adevărat centru de promovare a meşteşugurilor populare. În timpul rãzboiului din 1877, Regina Elisabeta a înfiinţat spitale şi a cumpărat medicamente pentru răniţii români. A înfiinţat Societatea Regina Elisabeta care a ajutat mii de pacienţi nevoiaşi cu medicamente şi asistenţă medicală şi a patronat peste 20 de societăţi de caritate.

A iniţiat un sistem de burse prin care a sprijinit tinerii talentaţi în domeniul artelor. Salonul reginei a fost un loc de promovare a tinerilor artişti români. Elena Văcărescu, domnişoara de onoare a reginei Elisabeta, pictorul Nicolae Grigorescu, compozitorul George Enescu şi poetul Vasile Alecsandri făceau parte din anturajul reginei iubitoare de artă.

Poeta Carmen Sylva

Regina Elisabeta a României a devenit scriitoarea Carmen Sylva în 1880, odată cu debutul în literatură, făcut după vârsta de 30 de ani. A început cu traduceri. "Deşi trecusem deja de treizeci de ani, n-aveam nici cea mai mică noţiune clară despre artă poetică. Cel mai bine am învăţat-o traducând", scria regina în memorii.

Pseudonimul (carmen-cântec/poezie, silva-pădure) şi l-a ales cu gândul la poezie şi la locurile natale.

”Carmen este viersul, Sylva e pădurea, Viersul de la sine e menit să sune Şi de-aş fi născută şi creşteam aiurea, Cântecele mele n-ar avea ce spune. Le-am furat în treacăt de la păsărele, Freamătul pădurii mi-a vorbit de ele- Inima-mi pe urmă ritmul le-a adaos, viersul şi pădurea sunt al meu repaos."

A ales să-şi publice scrierile sub pseudonim de teamă că prejudecăţile vremii nu vor aprecia o regină scriitoare. Primele opere literare le-a publicat în limba germană, în 1880, încurajată de poetul Vasile Alecsandri. Bardul de la Mirceşti a fost cel care i-a văzut primele scrieri şi a încurajat-o să le publice. Doi ani mai târziu, după debutul literar din Germania, sub numele de Carmen Sylva, regina dezvăluie identitatea pseudonimului său şi operele încep să fie publicate şi în România.

"Când îmi vine o idee, indiferent că vreau sau nu, trebuie să mi-o exprim şi s-o strecor în versurile mele; doar cu acest preţ îmi regăsesc linistea", mărturisea regina-scriitoare în memorii, despre dragostea sa pentru scris. Pe lângă propriile sale poezii, regina a tradus în limba germană poeziile lui Alecsandri şi Mihai Eminescu. Opera sa a fost apreciată şi premiată de Academia Franceză.

A scris peste 1000 de poezii

Regina Elisabeta a României, scriitoarea Carmen Sylva, a fost cea mai prolifică regina din Europa în domeniul literar. Peste 1.000 de poezii, 90 de nuvele, 30 de opere dramatice şi patru romane a lăsat scriitoarea regină moştenire literaturii. Scrierile sale cuprind poeme, basme, povestiri, memorii. A tradus în limba română din opera lui Pierre Loti şi a fost co-autor al unui roman, scris împreună cu Mite Kremnitz, cumnata lui Titu Maiorescu, care a făcut parte din anturajul său.

Cartea cea mai cunoscută a reginei-scriitoare este ”Povestirile Peleşului”, volum în care regina şi-a exprimat dragostea faţă de ţara a cărei regină a fost. Regina Elisabeta a completat veniturile casei regale a României, una dintre cele mai sărace din Europa, cu bani câştigaţi din publicitate. Ea a apărut în prima reclamă publicitară din lume de tip testimonial pentru o companie producătoare de maşini de scris.

Scrieri dispărute

Se spune că unele dintre scrierile Elisabetei şi unele dintre scrisorile sale au dispărut. Unii istorici susţin că vinovat pentru dispariţia unor scrieri ar fi însuşi soţul scriitoarei, regele Carol, care a considerat că publicarea acestora ar fi compromiţătoare pentru monarhie.

Se vorbeşte despre existenţa unui volum numit „Cartea sufletului", o cronică în care regina îşi însemnase trăirile şi observaţiile făcute în timpul unor şedinţe de spiritism ţinute la Peleş. După unii istorici, o astfel de carte a existat, dar a fost distrusă.

Admiratoare a lui Eminescu

Regina Elisabeta a fost o mare admiratoare a poetului Mihai Eminescu. L-a recompensat cu ordinul Bene Merenti şi a vrut să îl ajute cu o importantă sumă de bani, însă poetul a refuzat să ridice premiul, cunoscută fiind atitudinea sa opozantă faţă de regele Carol I. Regina a ajuns să îi cunoască scrierile lui Eminescu prin intermediul lui Mite Kremnitz. Când poetul amorezat i-a dedicat lui Mite poezia ”Atât de fragedă”, muza i-a citit-o reginei, iar Elisabeta a rămas impresionată.

Regina a vrut să îl cunoască pe poet şi l-a invitat la curte. ”Ne apărea neliniştit şi răvăşit, ca venit dintr-o altă lume; îmi amintea de Manfred şi de Faust, de chipurile palide şi răvăşite ale marilor romantici... Mi-a sărutat mâna, privindu-mă cu o privire potolită, dar pătrunzătoare, ce voia parca a-mi secătui spiritul, spre a rămâne pentru el un subiect de curiozitate sau interes, mă compătimi că nu cunoşteam îndeajuns Moldova sa natală. Privirile-i căutau departe, dincolo de ziduri... Trăsăturile feţei trădau oboseala unei tinereţi trăite fără bucurie. Degetele-i erau lungi şi îngheţate, gura foarte expresivă, cu buze fine, îi traducea toate emoţiile. Avea vocea răguşită, dar duioasă, ca a turturelelor toamna... Când i-am laudat versurile, a înălţat din umeri: «Versurile se desprind de noi ca frunzele moarte de copaci»”, a suspinat el, povesteşte Elisabeta despre întâlnirea cu Eminescu.

Pus să citească o poezie a reginei, Eminescu nu s-ar fi arătat impresionat.

”Se povesteşte că în timpul audienţei, regina i-a dat o poezie de-a ei să o citească şi să-şi dea părerea. Poetul a citit-o cu atenţie, a recitit-o, apoi cu «originala lui sinceritate», cum scria Delavrancea într-un articol, i-a spus: «Majestate! În forma actuală cred că ar fi bine să nu fie publicată... » Regina, obişnuită să nu i se refuze nimic, îi spune: «Uiţi că vorbeşti cu regina României?». «Da, dar nu cu regina poeziei!», evocă Gheorghe Eminescu, nepotul poetului, întâlnirea lui Eminescu cu Regina Elisabeta.

Nu s-a amestecat în politica ţării, dar a vrut să o facă pe Elena Văcărescu regina României

Preocupată mai mult de artă, decât de politică, regina Elisabeta nu s-a amestecat niciodată în treburile lui Carol I. A fost la un pas însă să schimbe istoria, încurajând relaţia amoroasă dintre urmaşul la tron, Ferdinand, şi domnişoara sa de onoare, Elena Văcărescu. Elisabeta a fost cea care a încurajat şi a sprijinit relaţia celor doi, vâzând posibilă căsătoria lui Ferdinand cu Elena. Se spune chiar că cei doi s-au logodit sub privirile reginei, în biblioteca acesteia.

Consiliul de miniştri şi regele Carol au pus însă capăt idilei celor doi amorezi, Elena Văcărescu fiind trimisă în exil. Aşa s-a spulberat visul reginei Elisabeta care văzuse în Elena fiica de care nu avusese parte.

Regina fumătoare

Potrivit articolelor apărute în presa străină din secolul trecut, regina-scriitoare ar fi avut un viciu: fumatul. Regina Elisabeta a României era menţionată, alături de Sissi, împărăteasa Austro-Ungariei, şi alte feţe încoronate drept fumătoare. „Împărăteasa Austriei obişnuieşte să îndepărteze gândurile negre cu ajutorul ţigărilor, regenta Spaniei găseşte în ţigări o alinare a problemelor ei, în vreme ce «Carmen Sylva», talentata regină a României, îşi scrie poeziile sub inspiraţia lor“, scria pe 25 februarie 1899 cotidianul „Evening Post“. Aceeaşi informaţie apare şi în ”The Star” din 7 februarie 1908: „Regina României fumează în mod continuu. E o femeie cu tensiune nervoasă crescută şi a declarat în mod public că ţigările au asupra ei un efect calmant, mai mult decât soluţiile oferite de medici”.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

Societatea ADVENTURE GROUP CONSTRUCT SRL in faliment, in bankruptcy, en faillite, prin lichidator judiciar C.I.I. DOBOS BERNARD anunta scoaterea la vanzare prin licitatie publica cu strigare, a bunurilor mobile/mijloace auto apartinand societatii: Lot 1: BMW 520D, fabricatie 2003, 1995 cm3, 163 CP, Euro 4, serie sasiu WBANJ31010CP78550, rulaj 355.000 km, val. de piata estimata(lei)= 13.435,00; val. de incepere a licitatiei (lei)= 13.435,00; Lot 2: Mercedes Sprinter 311 CDI, fabricatie 2005, 2148 cm3, 110 CP, Euro 3, serie sasiu WDB9036632R849466, rulaj cca. 200.000 mile /321.868 km, val. de piata estimata(lei)= 11.942,00; val. de incepere a licitatiei (lei)= 11.942,00; Lot 3: Mercedes Vito 108 CDI, fabricatie 2002, 2148 cmc, 82 CP, Euro 3, serie sasiu WDF63809413457036, rulaj 277.971 km, val. de piata estimata(lei): 5971,00, val. de incepere a licitatiei (lei)= 5971,00; Lot 4: Mercedesl Sprinter, fabricatie 2007, 2148 cmc, 150 CP, Euro 4, serie sasiu WDB9066351S232649, rulaj 367.850 km; val. de piata estimata(lei)= 19.904,00, val. de incepere a licitatiei (lei)= 19.904,00. Activele se vand individual, pe loturi de active. Pretul de pornire a a licitatiilor este reprezentat de 100% din valoarea de lichidare stabilita prin Raportului de evaluare nr.230/20.01.2025, respectiv sumele mentionate in coloana 4 din tabelul de mai sus, la care se adauga TVA. Licitatia va avea loc la data de 24 Februarie 2025 ora 11.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iasi, str. A. Panu nr.1, bl.A2, mezanin, spatiu comercial, corp 1A, jud. Iasi, si se va desfasura dupa regulile stabilite prin regulamentul aprobat de creditori, ce poate fi consultat in integralitate la sediul lichidatorului judiciar, pe internet la adresa www.insolventaiasi.ro, sau poate fi comunicat prin e-mail, la cerere, persoanelor interesate. In caz de neadjudecare, licitatia publica se va repeta in aceleasi conditii in datele de: 03 Martie 2025 ora 11.00, 10 Martie 2025 ora 11.00, 17 Martie 2025 ora 11.00, respectiv 24 Martie 2025 ora 11.00. Inscrierea la licitatie, si constituirea garantiei de participare de 10% din pretul de pornire a licitatiei se fac cel mai tarziu pana in preziua licitatiei, ora 16.00. Informatii suplimentare se pot obtine la tel: 0745366885, ori prin e-mail: office@insolventaiasi.ro.
Viața lui Mircea Badea, salvată în ultima clipă: La limită am fost. Exact ca pe 10 august
03/02/2025 12:34

Mircea Badea a devenit in ultimele zile tinta a numerosi internauti de pe TikTok, din cauza unei singure remarci pe care a făcut-o in emisiunea sa. Prezentatorul TV a fost amenintat cu moartea si a fost supus ...

„Am ajuns să mă bucur că s-a furat coiful”. Directorul Bibliotecii din Sibiu, ironie dură: „Au aflat că România are patrimoniu cultural”
01/02/2025 10:17

Răzvan Pop, directorul Bibliotecii ASTRA din Sibiu, sustine că furtul pieselor de patrimoniu de la Muzeul Drents a determinat ca „societatea romanească, in intregul ei, să discute serios pentru prima oar ...

Un tablou de Modigliani, cumpărat dintr-un târg de vechituri, în Franța
31/01/2025 19:53

O pictură realizată de un artist aparent anonim, cumpărată de un colectionar italian dintr-un targ de vechituri din Franta in urmă cu 15 ani, a fost atribuită maestrului modernist de la inceputul secolulu ...

Restul pieselor din aur expuse în Olanda au ajuns în România
31/01/2025 19:01

Piesele din cadrul expozitiei Muzeului National de Istorie a Romaniei de la Muzeul Drents din Assen, cu exceptia celor patru artefacte de tezaur furate, au sosit, vineri, in Romania. 'Au aterizat, incă nu au ...

Unul dintre cei mai bine vânduți artiști la nivel mondial, Adrian Ghenie, va expune la Muzeul Brukenthal
29/01/2025 13:23

Pentru prima dată, picturi semnate de Adrian Ghenie, din colectia lui Zenoviu Haiduc, vor fi expuse in toamnă la Muzeul National Brukenthal, in cadrul SCAF - Sibiu Contemporary Art Festival, a anuntat miercur ...

Mihai Tîrnoveanu: Ochii din coif
28/01/2025 13:02

Ochii acestui coif de luptă identitară trebuiau să fie priviti de elevii scolilor romanesti, nu de muzeele "progresiste" ale unei tări inamice. Tezaurul Mostenirii Nationale trebuia dus in fiecare liceu mar ...

Florin Piersic împlinește 89 de ani. O viață închinată teatrului și filmului românesc. La Mulți Ani!
27/01/2025 12:43

Actorul Florin Piersic implineste azi 89 de ani. La Multi Ani! Florin Piersic s-a născut la 27 ianuarie 1936, la Cluj, din părinti bucovineni (mama - originară din Valea Seacă, tatăl - medic veterinar, or ...

Jaful din Olanda: Ce știm până acum despre furtul comorilor de aur din tezaurul dacic / Ultimele informații din Olanda, reacțiile din România
26/01/2025 20:32

 Furtul comorilor de aur din tezaurul dacic expus la un muzeu din Olanda a starnit reactii puternice atat in Tările de Jos, cat si in Romania. Premierul Ciolacu a anuntat că face o celulă de criză, iar ...

Aurul dacilor, o poveste a descoperirii, pierderii și recuperării
26/01/2025 11:50

În inima Muntilor Orăstiei, printre ruinele cetătilor dacice, istoria ascunde comori care au traversat milenii. Tezaurul dacic, un simbol al măretiei si rafinamentului mestesugăresc al strămosilor ...

Cea mai mare temere după jaful de la muzeu
25/01/2025 20:28

Istoricul Adrian Cioroianu spune, legat de furtul unor piese de tezaur dacic de la muzeul din Olanda, că valoarea in sine a obiectelor furate este „mult mai mare” decat valoarea propriu-zisă a aur ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei