Richard Wagner – Opera si drama

Wagner este una din personalitatile culturale arhi-cunoscute, la nivel global, si nu doar drept compozitor de opera sau muzician, ci si ca poet, dramaturg si teoretician al artei, chiar critic de arta. Orice pasionat al muzicii si operei trebuie sa recunoasca valoarea unor lucrari precum Tristan si Isolda, Parsifal, Tannhauser, Lohengrin ori tetralogia Inelul nibelungilor.

Richard Wagner (1813-1883), prieten cu Nietzsche si apropiat de filosofia acestuia, ca si de gandirea schopenhaueriana, se incadreaza la categoria artistilor romantici, urmarind o schimbare profunda a artei (in muzica si teatru, in special) si intoarcerea la originile dramei, adica la tragedia Greciei antice, insa in spiritul mitologiei germane. Idealul sau consta in crearea dramei muzicale, ori a dramei absolute, expresie a operei de arta totala. Opera si drama (1851) este o scriere fundamentala despre muzica, poezie, teatru si drama, abordand si genuri ca dansul si cantul popular, romanul istoric samd. Esenta mesajului transmis de Wagner rezida in simbioza rafinata dintre muzica si poezie, rezultatul fiind drama, opera de arta totala.

Cuvantul inainte, al lui Vasile Morar, contine anumite aprecieri cat se poate de concise si exacte referitoare la Richard Wagner : “[...] structura subiectivitatii sale corespunde tipului tumultuos, navalnic, nestapanit, dar si idealist, hotarat, incapatanat.[...] el apartine tipologiei romanticului: este un spargator al canoanelor si al oricaror prejudecati;”.

Lucrarea lui Wagner este structurata in trei parti, exceptand o scurta Prefata: Opera si specificul muzicii, Spectacolul si specificul poeziei dramatice, Poezia si muzica in drama viitorului .

In prima parte autorul identifica slabiciunile si minusurile operei de arta moderne, printr-o analiza a trasaturilor si drumului parcurs de muzica, poezie, drama si opera de la inceputuri pana in prezent. Astfel, Wagner ‘descopera’ o greseala fundamentala: “[...] eroarea in genul numit opera porneste de la felul in care un mijloc de expresie (muzica) a fost transformat in scop, in timp ce scopul expresiei (drama) a fost transformat in mijloc.” O alta concluzie ar fi acel raport nefiresc, in viziunea autorului, intre poet si muzician, in sensul ca primul era un simplu slujitor al celui de-al doilea, neavand un rol echivalent, ca influenta, in crearea operei dramatice-muzicale, fapt care a putut genera creatii monstruoase si lipsite de substanta ori de inalta valoare artistica.

Opera lui Rossini este considerata ca una de succes prin prisma talentului compozitorului de a prelua si prelucra melodia gasita in popor, creand astfel din aceasta o arta, indiferent de forma si continutul ei; mai mult, Wagner considera ca muzicianul italian se adresa doar publicului, consecinta fiind aceea ca publicul devenea factorul determinant al operei. In fata publicului de opera contemporan autorului acestei lucrari, Rossini este definit ca un reactionar, iar Gluck si urmasii lui revolutionarii metodici (chiar daca au dat gres in tentativele lor). Alte directii din analiza autorului duc la constatarea faptului ca “Tragediile lui Shakespeare se ridica [...] deasupra celor grecesti, pentru ca, prin procedeele sale artistice, dramaturgul a facut ca existenta corului sa nu mai fie neaparat necesara. La Shakespeare, corul se topeste si este absorbit de personajele individuale participante direct la actiune,” sau “Beethoven lasa impresia unui om care are ceva de spus, dar nu poate destainui asta limpede. Urmasii lui moderni sunt oameni care, intr-un mod fermecator, ne comunica vestea ca nu au a ne spune nimic.”

“Cineva a numit, pe buna dreptate, opera italiana moderna o ‘curtezana’.[...] Muzica franceza de opera este considerata, pe buna dreptate, o cocheta.[...] pudica, denumire care corespunde asa-numitei muzici de opera ‘germane’.”

Partea a doua se refera la jocul scenic, actori, ‘granitele’ dintre arte, elementele definitorii ale poeziei dramatice…
“Organul cel mai vechi, autentic si frumos al muzicii, cel caruia aceasta ii datoreaza exclusiv existenta, este vocea umana.”
“Originea dramei moderne este dubla:o origine naturala, specifica evolutiei noastre istorice, romanul, si una straina, introdusa in evolutia noastra prin reflectie, respectiv teatrul grec, conceput dupa regulile lui Aristotel,”
“Omul este poet in doua feluri: prin contemplare si prin impartasire. Darul natural al poeziei reprezinta capacitatea de a condensa intr-o imagine interioara fenomenele prezentate de simturile exterioare. Darul artistic al poeziei este capacitatea de a impartasi aceasta imagine cu altii.”
“Muzica este inceputul si sfarsitul limbajului vorbit, la fel cum simtirea este inceputul si sfarsitul intelectului, mitul, inceputul si sfarsitul istoriei, iar lirica, inceputul si sfarsitul artei poetice. Si cea care face legatura intre inceput si punctul central, ca si intre punctul central si punctul de iesire, este fantezia.”

Partea a treia este cea in care Wagner analizeaza anumite componente ale spectacolului de opera, si, mai ales, traseaza unele directii pentru poezia si muzica viitorului, astfel incat drama rezultata in urma imbinarii celor doua sa fie cat mai apropiata de conceptul de opera de arta totala. Sunt abordate, de exemplu, trasaturi precum ritmica (masura versului) ori melodicitatea (rima poetica).
“[...] viitorul nu poate fi altfel inchipuit decat determinat de trecut.”
” [...] opera de arta profetica, plina de nostalgia artistului prezentului, se va insoti cu marea vietii viitorului. [...]”
“Creatorul operei de arta a viitorului este tocmai artistul prezentului, acela care presimte viata viitoare si isi doreste sa fie parte din ea. Cel care hraneste o asemenea nazuinta duce deja o viata mai buna. Insa doar o singura fiinta poate infaptui toate acestea: Artistul.”

In Postfata, intitulata Richard Wagner sau Noua ordine teatrala, Victor Ioan Frunza aduce unele completari in analiza acestei lucrari teoretice, in care Wagner isi exprima punctele de vedere referitoare la Arta, modalitatile de progres in sfera culturii si a creatiei artistice, Artist si opera de arta totala, specifica viitorului.
“Opera wagneriana este dependenta de Natura.”
“Mistica operei lui Wagner este, de fapt, magia proportiilor.”
“Simplitatea este unul din paradoxurile creatiei lui Richard Wagner.”

Richard Wagner este unul din compozitorii care au revolutionat lumea muzicii si nu numai, tinzand chiar spre calitatea de artist complet, un fel de ‘Artist total’, daca ne referim cu precadere la muzica si spectacolul de opera, altfel spus la drama muzicala pe care a elaborat-o. Opera si drama, cartea recenzata, cuprinde o serie de trimiteri ‘bibliografice’, referitoare la diversi compozitori, scriitori si muzicieni care au avut o importanta mai mica ori mai mare in dezvoltarea muzicii, a spectacolului de opera si a teatrului, indeosebi a teatrului liric. In acelasi timp, se evidentiaza si caracterul poetic si idealizator al lui Wagner, atunci cand utilizeaza diverse comparatii intre natura, om si elemente ale artei (fie ele muzica, poezie, ori alte forme ale expresiei artistice), sau in clipa in care critica diversele modalitati de exprimare ale unor artisti contemporani. In pofida subiectivismului inerent si a unor ‘aspecte’ redate, poate, intr-un mod prea transant sau dur, nu se pot nega, la rece, anumite adevaruri si reflectii cu rol de revelatie, iar consecinta este elaborarea unei scrieri foarte importante in planul teoriei muzicale, operei de arta si dramei moderne.

In concluzie, Opera si drama, de Richard Wagner, este una din acele carti din categoria must-read si must-have, avand certe calitati instructive si de ‘reimprospatare’ intelectuala, culturala si sociala. O lectura demna de parcurs, mai ales ca beneficiile sunt superioare ‘costurilor’, in opinia mea, iar cei pasionati de arta, muzica, poezie, teatru si opera nu au cum sa rateze o astfel de oportunitate, precum cea oferita de editura Nemira!

Sursa: http://www.cartidecitit.ro/