Robert Charles Wilson, Turbion

Robert Charles Wilson, Turbion, traducere de Ana-Veronica Mircea, Editura Nemira, 2008, 760 pagini, 36, 90 lei

 

Intr-o povestire pe care a dezvoltat-o ulterior într-un roman (Caderea noptii), Isaac Asimov imagina o planeta pe a carei suprafata nu este niciodata noapte: pentru locuitorii ei, stelele nu exista. Cerul e doar o circumstanta diurna, aprinsa de numerosii sori ai sistemului. Consecinta, pentru o civilizatie care nu are idee de astronomie, este retardul fizicii: punctul de maxim la care s-a ajuns este legea gravitatiei a lui Newton. In momentul în care, în urma unei eclipse extrem de rare, toti sorii se sting simultan si, în noaptea care se lasa, pe cer apar stelele, cei care vad acest spectacol – înfiorator pentru ei – înnebunesc în masa.

 

Turbion imagineaza o fictiune simetrica: pentru locuitorii Pamantului, cerul cu stele dispare într-o noapte, definitiv. Oamenii nu înnebunesc, sau cel putin nu o fac asa de spectaculos ca la Asimov: prefera sa se converteasca la religii milenariste care apar spontan, speculand momentul. Dar nu asta e tema lui Wilson, desi subiectul se opreste în numeroase randuri asupra religiei.

 

Tema este „cum asteptam sfarsitul lumii?” E o întrebare laica: sfarsitul lumii nu are de-a face aici cu sfarsitul inevitabil din naratiunile religioase, ci cu tehnologia. O supercivilizatie extraterestra acopera Pamantul cu o membrana în interioru careia timpul se scurge mult mai lent. O secunda terestra masoara sute de mii de ani extraterestri. Membrana Turbionara, care are si rolul de a proteja Pamantul de uriasa radiatie solara si cosmica (amintiti-va: radiatia a sute de mii de ani varsata într-o secunda), duce planeta catre sfarsitul ei, respectiv catre sfarsitul sistemului solar: asta se va întampla, calculeaza oamenii, peste aproximativ cincizeci de ani de la înfasarea în Membrana.

 

In cofrajul acestei metafizici pe suport hitech, Wilson toarna un action bine desenat si condus si un repertoriu de personaje coordonate de formatia centrala, Tyler (povestitorul) si gemenii Diane si Jase Lawton. Un love story aritmic si liniile vii ale personajelor fac desigur la fel de mult pentru tema cartii ca partea de speculatie hard SF.

 

Sursa: http://revistacultura.ro