Sanctuarul – Marion Zimmer Bradley

Sanctuarul reuseste sa aduca trecutul aproape de noi fara a fi o banala lectie de istorie, ci o poveste a unor destine zbuciumate de trairi intense, in care nu exista implinire fara sacrificiu si dragoste fara durere, insa exista mereu speranta unei noi vieti. Impresioneaza acuratetea prin care Marion Zimmer Bradley prezinta Britania in perioada de suprematie a Romei antice asupra Europei – o Britanie insufletita de personaje complexe, cu care cititorul simpatizeaza cu usurinta, transpunandu-se alaturi de ele intr-o lume in care credinta si dragostea deveneau mai importante decat politica si conflictele religioase.

Este descrisa o epoca in plina schimbare, in care oamenii oscilau intre pastrarea traditiilor druidice si adoptarea obiceiurilor romane, intr-un moment in care si crestinismul incepea sa aiba din ce in ce mai multi adepti:
„De jos, se auzea cantecul fecioarelor care vegheau fantana sacra si de dincolo de aceasta, strabatea sunetul clopotelor din spatele albului ghimpe sfant. Nu au fost ei cei dintai oameni care au cautat un sanctuar pe aceasta insula de la capatul lumii, dincolo de marile inguste, dupa cum presupun ca nu vor fi nici ultimii. Multi ani s-au scurs de cand a pierit Insula Sfanta si, cu toate ca in visurile mele glasuri din strabuni continua sa ceara razbunare, o intelepciune cu greu dobandita imi spune ca, atata vreme cat vechea cunoastere nu este pierduta, o rasa este intarita prin amestecul sangelui.”

Sanctuarulnu este un basm si nici o feerie delicata, ci un roman care infatiseaza realist o lume dura, unde binele si raul devin greu de deosebit. Iar prezentarea este atat de convingatoare, incat uiti sa te intrebi daca e posibil sa nu fi fost asa – si ai impresia ca personajele doamnei Marion Zimmer Bradley au aceeasi forta ca figurile istorice.  Insa pe langa toate acestea domina o atmosfera de vraja datorata ritualurilor vechilor britoni, vraja pastrata din generatie in generatie de preotesele Avalonului.

Aici cititorii vor gasi femei frumoase, seducatoare, puternice; barbati indrazneti, care au facut istoria cu arma in mana; privelisti de vis sau de cosmar; fapte de eroism, razbunari, dar si scene de dragoste; zbuciumul dintre sentimente, datorie si interes; si – nu in ultimul rand – un amestec neobisnuit de realism si misticism. Iar pentru iubitorii literaturii victoriene – un final demn de Thomas Hardy.

Stilul autoarei are o energie aparte, impresioneaza, il determina pe cititor aproape sa vibreze impreuna cu eroii cartii, sa se puna in locul lui Eilan, britona blonda din neam de barzi si de druizi, sau al lui Gaius, romanul brun care tanjeste la convietuirea pasnica a neamurilor, fiind el insusi fiul unui roman si al unei britone. Povestea lor de dragoste si sacrificii intr-o lume zbuciumata, potrivnica, impresioneaza profund  orice suflet sensibil, in timp ce riguroasa munca de cercetare stiintifica intreprinsa de scriitoare va impresiona orice spirit pragmatic, cu pasiuni in domeniul istoric. Prin urmare iata un roman care se adreseaza mai multor categorii de cititori in egala masura.

Pentru ca dincolo de poveste staruie ideea sperantei, a continuitatii, a regenerarii de-a lungul secolelor:
„Este posibil, oare, ca fiul lui Eilan, care reprezinta doua neamuri puternice care s-au unit pentru a da nastere poporului nostru, sa fie intemeietorul liniei din care se va ridica, intr-o zi, salvatorul lor? (…)Exista, probabil, un tipar. Stiu doar ca din Vultur si din Dragon, nu din Corbul razbunarii, se va naste un aparator al acestui pamant si, poate, Merlinul se va intrupa pentru a-l ajuta pe acel erou, la vremea lui.”

Poate am avea si noi, romanii, nevoie de o astfel de literatura, care sa invie legendele legate de perioada romanizarii, sa le faca actuale, pasionante, si sa dea un nou suflu constiintei nationale.

Sursa: http://www.cartidecitit.ro/