Scriitorul Alecu Leonard
Dimensiune font:
Semnatar permanent, vreme de peste un deceniu al recenziilor de duminică ale ziarului „Le Temps”, bun amic cu Balzac, Hugo, Dumas, Musset, Alfred de Vigni sau Delacroix, Alecu Leonard era una din personalităţile vieţii literare ale epocii.
Într-o autobiografie începută prin 1871 şi rămasă neterminată, Alecu Leonard menţiona: „Deşi am studiat, am muncit şi am trăit în Franţa, deşi am scris într-o limbă străină plaiurilor natale, obârşia mea este român moldovean născut în Iaşii începutului de veac. De la străbunii mei cu inima îndrăzneaţă care, cu spada în mână au servit ţara şi pe Ştefan voievod, am moştenit mândria, curajul şi iubirea pentru glia neamului”.
Fiu al serdarului Vasile Leonard (1770-1851), Alecu Leonard s-a născut la 10 mai 1804 în Tătăraşii Iaşului. Până la vârsta de 10 ani primeşte învăţătură în familie, apoi pleacă la Paris pentru studii. În capitala Franţei urmează liceul, pe care îl absolvă ca şef de promoţie şi Facultatea de Litere a Universităţii Sorbona. După absolvirea facultăţii, devine profesor de limba şi literatura franceză la Liceul „Louis le Grand” din Paris. La 15 ani, debutează cu poezia „Cântec crud” în revista „Le Globe”. Debutul editorial a avut loc în 1829, cu romanul „Copilul nimănui”, după care i-au mai apărut volumele: „Reîntâlnire cu viaţa” (roman, 1829), „Elemente folclorice în opera lui Jean de La Fontaine” (1831, teza de doctorat), „Regăsire” (roman 1834), „Fiul contelui Tons” (roman, 1845), „Călugărul Daniil” (roman 1847) al căror izvor de inspiraţie este dragostea şi prietenia. Drept omagiu adus luptătorilor paşoptişti moldoveni, Alecu Leonard publică în 1849 romanul Tiranie şi suferinţă, iar în 1851, în semn de prietenie pentru Vasile Alecsandri, îi dedică volumul de proză „Inimă şi dor”.
Începând din anul 1850, în lucrările lui Alecu Leonard apare obsesia pământului românesc. Se remarcă, în această privinţă romanele istorice „Hotar de sânge” (1853) şi „Sabia prinţului Hangerli” (1855), ambele având ca sursă de inspiraţie istoria zbuciumată a Moldovei şi Munteniei. Pătruns de aceleaşi sentimente nobile faţă de oameni şi locurile natale, scrie romanul „Legenda Siretului” (1857), urmat de volumul „Pribegie” (1857). Ultima apariţie editorială a lui Alecu Leonard este romanul „Un petec de ţară” (1867).
Semnatar permanent, vreme de peste un deceniu al recenziilor de duminică ale ziarului „Le Temps”, bun amic cu Balzac, Hugo, Dumas, Musset, Alfred de Vigni, Delacroix, Alecu Leonard era una din personalităţile vieţii literare ale epocii, un apreciat scriitor. În 1877, el părăseşte Parisul şi se stabileşte la Besanҫon, la fiul său Costache Leonard, unde îşi găseşte sfârşitul la 26 iunie 1886.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau