Se decide soarta Teatrului Național București. Cine va fi noul director

23

Dimensiune font:

| 25-07-2022 12:51

Cel mai important teatru din România, Teatrul Național București, se pregătește să aibă un nou director, urmând să se încheie astfel perioada de interimat ce a urmat decesului fostului manager, regretatul Ion Caramitru.

Săptămâna aceasta, pe 18 iulie 2022 a fost ultima zi în care mai puteau fi depuse dosarele pentru concursul de proiecte de management pentru Teatrul Național din București (TNB), concurs organizat de Ministerul Culturii. Potrivit surselor Cultura la dubă, din cadrul Ministerului Culturii și din TNB, la concurs s-au înscris patru oameni de teatru, personalități cunoscute în lumea culturală națională. Actorul Mircea Rusu, actualul director interimar al TNB, este unul dintre cei patru candidați. Și rectorul Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale”, Liviu Lucaci, a decis să participe la concursul pentru postul de manager al TNB. De asemenea, actorul Adrian Găzdaru s-a înscris în concurs. El este fostul manager general al Teatrului Excelsior, unde, după un mandat de 4 ani nu a mai putut rămâne în funcția de conducere, primind nota 7.18. Singura femeie care s-a înscris în concursul pentru postul de manager al TNB este Ada Hausvater, regizoare și manager general al Teatrului Național din Timișoara din 2005 până în prezent.

Numele candidaților nu a fost anunțat oficial încă Menționăm că, până în acest moment, numele candidaților nu au fost comunicate public de către Ministerul Culturii. De asemenea, actorul Adrian Titieni a fost vehiculat în lumea teatrului ca un posibil candidat, însă acesta a declarat pentru sursa citată că nu s-a înscris la concurs. Despre concursul de la TNB se spune că ar fi unul unul dintre cele mai așteptate concursuri din ultimii 25 de ani, din instituțiile publice de cultură. Teatrul Național București trebuie să scoată în evidență ceva valoros pentru România, instituția ar trebui să fie condusă de cineva care a dovedit capacitate de a conduce. Timp de 16 ani la conducerea instituției s-a aflat regretatul regizor și actor Ion Caramitru. Concursul vine după ce a trecut perioada de șase luni de interimat asigurată de actorul Mircea Rusu.Conform programului concursului, până pe 21 iulie, are loc selecția dosarelor. Între 22 iulie și 2 august vor fi analizate proiectele de management – prima etapă, iar între 3 și 4 august va avea loc proba interviurilor. Pe 5 – 6 august ar urma să fie anunțate rezultatele.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:36

Primăria Comunei Vlădeni, județul Iași, organizează licitație pentru concesionarea următoarelor suprafețe de teren: teren situat în extravilan sat Borșa, are o suprafață de 1691 mp, identificat cadastral cu nr. 61340, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 337.00 lei/an; teren situat în extravilan sat Borșa, are o suprafață de 1948 mp, identificat cadastral T59 p 938/8, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 294.00 lei/an; teren situat în intravilan sat Borșa, are o suprafață de 1318 mp, identificat cadastral cu nr. 61397, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 338.00 lei/an; teren situat în intravilan sat Borșa, are o suprafață de 1318 mp, identificat cadastral cu nr. 61394, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 338.00 lei/an; teren situat în intravilan/extravilan sat Borșa, are o suprafață de 1500 mp, identificat cadastral cu nr. 61486, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 385.00 lei/an; teren situat în intravilan sat Vlădeni, are o suprafață de 1347 mp, identificat cadastral cu nr. 61509, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 1535.00 lei/an. Concesionarea se face conform O.U.G nr. 57/2019 și H.C.L nr. 50/30.06.2021, H.C.L nr. 74/29.09.2021 H.C.L. H.C.L nr. 73/28.09.2021 H.C.L. 63/30.09.2020, H.C.L. 84/22.11.2021. Ofertele se depun la sediul Primăriei Comunei Vlădeni, județul Iași, până la data de 13.06.2023, ora 14.00. Sedința de deschidere a ofertelor în data de 14.06.2023, ora 10.00. Relații la sediul Primăriei și la telefon: 0233299690 și 0740122165.
Cine a fost de fapt coana Chiriţa, care l-a inspirat pe Vasile Alecsandri
03/06/2023 05:18

Coana Chiriţa, una din cele mai hazoase eroine din dramaturgia romanească, descrisă de Vasile Alecsandri drept intruchiparea parvenitismului şi a infatuării, a existat in realitate. Scriitorul s-a inspirat ...

Recunoşti fetiţa blondă cu pampoane?
01/06/2023 05:55

Fetiţa din fotografie, cu păr blond şi pampoane mari, albe, imbrăcată in rochiţă roşie şi inconjurată şi păpuşi, a ajuns azi o cantăreaţă apreciată. Vedeta se bucură de mare succes datorită ...

Recunoşti băieţelul care a dat cămăşuţa pe tricou şi a făcut istorie în fotbal?
01/06/2023 05:54

Băieţelul cu ochi mari şi părul creţ din fotografie a dat cămăşuţa pe tricou şi a ajuns azi să facă istorie in fotbal, devenind un bărbat de succes. "Atunci imi doream să fie ca acum. Acum m ...

Recunoşti băieţelul cu guleraş alb din dantelă?
01/06/2023 05:53

Băieţelul cu ochi mari şi bluză albă cu guleraş din dantelă, un nume cunoscut in lumea muzicii, şi care spunea despre sine că este "cinci intr-unul", este cunoscut pentru patriotismul său. ...

Recunoşti băieţelul durduliu, blond cu ochii verzi? E un român cunoscut de toţi elevii | Ultimele sale cuvinte au fost:
01/06/2023 05:51

Băieţelul blond şi durduliu, cu ochii verzi, care stă in braţele mamei sale, este un roman celebru, cunoscut de toţi elevii. Chipul romanului celebru, reconstituit şi colorizat de artistul Florin Roşta ...

Recunoşti fetiţa cu pampoane, vocea unei generaţii?
01/06/2023 05:50

Este o artistă care isi păstrează prospetimea si candoarea intr-o lume zbuciumată, in care avem nevoie de repere si de emotie autentică şi a fost prezentă, recent, in studioul Antena 3 CNN. Născută pe ...

Recunoști fetița din imagine? Astăzi este nelipsită de pe ecranele TV din România
01/06/2023 05:48

Fetita veselă din imagine care isi tine cu drag tatăl de după gat este astăzi o adevărata celebritate in Romania, cu o multime de aparitii TV, dar mai ales in filme si piese de teatru. S-a născut in Bucu ...

Recunoşti copilul care râde cu poftă? Astăzi a ajuns un cântăreţ îndrăgit cu un repertoriu de peste 650 de piese
01/06/2023 05:44

Copilul zambitor din imagine a ajuns astăzi un bărbat in toată firea, un artist iubit de multă lume, care a primit şi discuri de platină pentru vanzările albumelor sale. Are 46 de ani, este născut pe 2 ...

Recunoşti fetiţa cu baticuţ şi ochi migdalaţi? Azi a ajuns una din cele mai apreciate prezentatoare TV, model pentru multe femei
01/06/2023 05:42

Acum se apropie de varsta de 50 de ani, este una din cele mai apreciate prezentatoare de televiziune de la noi din ţară şi un model pentru multe femei. Este frumoasă, are succes, o carieră de circa 30 de ...

Recunoşti fetiţa bosumflată din imagine? Azi e printre cele mai celebre actriţe de la noi din ţară
01/06/2023 05:41

S-a născut la data de 18 ianuarie 1961, la Ploiesti si este actrită de film, radio, teatru, televiziune si voce. Actriţa a urmat cursurile Institutului de Artă Teatrală si Cinematografică din Bucuresti, ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei