Sfântul Maxim Mărturisitorul: omul cunoscător de Dumnezeu

 Calendarul ortodox îl comemorează anual, pe data de 21 ianuarie, pe unul dintre cei mai complecşi şi prolifici Părinţi ai Bisericii: Sfântul Maxim Mărturisitorul.
Născut în Constantinopol, dintr-o familie nobilă, în jurul anului 580, Maxim a avut parte de o educaţie de excepţie, ajungând posesorul unei culturi şi erudiţii rare. Aceste lucruri l-au făcut remarcat de către Împăratul Heraclie, care şi l-a luat de secretar. Nu a rămas multă vreme în această funcţie, în anul 614 alegând să se retragă din viaţa tumultuoasă a capitalei bizantine, la Mănăstirea Chrysopolis - Scutari, de pe cealaltă parte a Bosforului. În anul 626, perşii au invadat Constantinopolul, iar mulţi monahi s-au refugiat din calea lor în Egipt. Astfel a ajuns şi monahul Maxim la Cartagina, unde a rămas pentru mai multă vreme. Acolo, către mijlocul secolului al VII-lea, el s-a lansat într-o controversă teologică cu fostul patriarh al Constantinopolului, Pyrrhus, care, alături de alţi adepţi şi de curtea bizantină susţineau erezia monotelită.
Dogmatizarea învăţăturilor referitoare la Fiinţa, Natura lui Dumnezeu, la Creaţie, la om, s-au făcut în urma multor dispute cu promotori ai diverselor învăţături greşite, numite erezii. Iar Sfântul Maxim a fost unul dintre combatanţii foarte curajoşi ai unei astfel de erezii. Netăcând asupra unor adevăruri de credinţă pe care împăraţii bizantini ai timpului, în cooperare cu unele personalităţi bisericeşti dispuse la compromisuri pentru a dobândi funcţii, le alteraseră, făcând pact cu ereticii, Sfântul Maxim a fost arestat, în anul 653, iar în anul 655 judecat şi exilat la Bizya, în Tracia. În 656 a fost rejudecat, şi refuzând orice retractare a afirmaţiilor sale, a fost exilat la Perberis. În 662 a fost reaudiat, la Constantinopol. Refuzând tăcerea care i se impunea, asupra problemei teologice dezbătute, a fost biciuit şi i s-au tăiat limba şi mâna dreaptă, pentru a nu mai putea vorbi şi scrie. Urmarea acestor chinuri sfâşietoare, Maxim s-a stins, la 13 august 662, în ultimul loc de exil, pe coasta de răsărit a Mării Negre.
Foarte bun şi fin cunoscător al filosofiei antice greceşti şi al teologiei Sfântului Grigorie Teologul, Sfântul Maxim a lăsat moştenire un complex de scrieri dintre cele mai valoroase în toată teologia creştină, un adevărat „sistem teologic”, care explică în mod inegalabil noimele omului, ale Cosmosului şi logica, Logosul Divin al acestor realităţi. În epoca crizelor de tot felul pe care umanitatea le traversează, lectura operelor sale oferă explicaţii şi soluţii pe cât de logice, pe atât de inaccesibile omului prins în mrejele lui „a consuma”, „a devora”, în detrimentul lui „a fi”, „a deveni”.