Sfidarea – Suzanne Collins

Cum de regula cartile care continua povestea unor romane de succes sunt dezamagitoare, m-am temut ca asa va fi si in cazul romanului Sfidarea, continuarea de la Jocurile Foamei. M-am convins inca de la inceputul lecturii ca retinerea mea a fost lipsita de sens pentru ca  Suzanne Collins reuseste sa povesteasca noile aventuri ale tinerei Katniss fara sa devina plictisitoare, fara sa devina  previzibila si fara sa impinga actiunea dincolo de limita credibilitatii.

Ce se intampla in Sfidarea? Ei bine…nu va spun. Sa va dau, totusi, un indiciu: nimic nu va fi cum va asteptati, iar ceea ce la sfarsitul primului volum avea probabilitate zero sa se intample va deveni dintrodata realitatea groaznica a supravietuitorilor sadicului joc.

Citind Sfidarea am constatat surprins ca scriitoarea reuseste prin unele detalii sa-mi aminteasca de vremurile trecute cand comunistii luau masuri drastice prin care doreau mentinerea unei atmosfere tensionate. Aceasta tensiune obliga masele sa fie obediente si sa accepte la nesfarsit un trai inuman. Sunt sigur, totusi, ca  Suzanne Collins nu a cunoscut pe propria piele efectele vreunei dictaturi.

Altfel spus, detaliile povestirii vorbesc despre munca de documentare depusa de  Suzanne Collins pentru a cunoaste viata sociala din regimurile dictatoriale. Felul in care se comporta, vorbesc si actioneaza Aparatorii Pacii, de exemplu, aminteste foarte mult de fosta Securitate ceausista.

Astept sa citesc si ultimul volum din aceasta trilogie, dar chiar si pe baza celor deja citite, as face din cartea  Suzannei Collins lectura obligatorie pentru elevii de scoala. Este exact genul de carte care reuseste sa capteze atentia oricui, dar mai ales transmite un mesaj puternic cititorilor. Copiii care citesc Jocurile Foamei cu siguranta vor dori sa citeasca si Sfidarea, apoi si ultimul volum al trilogiei si imi permit sa presupun ca acest lucru ii va forma ca viitori consumatori inraiti de literatura.

Nu spun ca celelalte carti din programa scolara nu ar fi valoroase in felul lor, dar sustin ca nu fac nici un bine unor copii care trebuie mai intai sa deprinda dragul de lectura. Insa la noi deocamdata accentul nu se pune pe scopuri, ci pe mijloace. Avem profesori specializati in Mara, Morometii si Ion, asa ca vom obliga copiii sa citeasca aceste carti, chiar daca astfel ratam atingerea telurilor, dar ne consolam cu gandul ca macar ne-am folosit mijoacele aflate la indemana si ne miram apoi ca nu mai citesc tinerii. Incercam sa facem operatii pe cord deschis cu lama de la plug pe motiv ca instrumentele medicale nu sunt de fabricatie proprie…

Nu pot schimba nimic la acest capitol, tot ce pot face este sa recomand cartile Suzannei Collins tuturor parintilor si mai ales copiilor care vor descoperi ca lectura poate fi o placere.

Sursa: http://www.cartidecitit.ro/