Teatru „prin vizor”, în Japonia

2teatru

Dimensiune font:

| 04-03-2021 14:35

 

Un teatru din Japonia propune o modalitate inovatoare de vizionare a reprezentaţiilor sale de dans, printr-o fantă asemănătoare celei cu care sunt prevăzute cutiile poştale, iniţiativă prin care compania niponă speră să aducă din nou publicul la spectacole avangardiste, respectând în acelaşi timp distanţarea socială. Spectatorii sunt aşezaţi pe scaune înalte, în mai multe cabine separate care înconjoară scena, fiecare fiind prevăzută cu propria uşă şi o fantă asemănătoare celor ale cutiilor de scrisori, prin care pot urmări dansatorii.
Am creat în mod intenţionat mici deschizături şi fante care se aseamănă unor cutii poştale, a spus Nobuyoshi Asai, coregraf şi director artistic al companiei japoneze Moonlight Mobile Theatre, explicând că prin limitarea razei vizuale, spectatorii participă mai intens la spectacol.
Compania teatrală a demarat spectacolele vizionate astfel în decembrie, după ce majoritatea reprezentaţiilor sale de anul trecut au fost anulate din cauza pandemiei de coronavirus. Începând cu decembrie, toate cele 12 reprezentaţii prin vizor au fost jucate cu casa închisă.
Deşi reacţia publicului a fost încurajatoare, doar 30 de persoane pot viziona spectacolul la fiecare reprezentaţie. Astfel, nu sunt acoperite costurile spectacolului, care includ şi măsuri sanitare suplimentare precum dezinfectarea spaţiului. Subvenţiile guvernamentale abia dacă ajung pentru plata cheltuielilor de bază ale companiei.
Deşi recunoaşte dificultăţile, Asai este convins de avantajele ideii sale.
Dacă nu o punem în practică, artiştii vor pierde şansa de a dansa şi de a urca pe scenă, a spus acesta. Vrem să propunem acest model ca modalitate de a aduce înapoi spectatorii în sălile de teatru, a adăugat directorul artistic al companiei japoneze.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

06:02

Subscrisa EUROBUSINESS LRJ S.P.R.L., cu sediul în Iaşi, Str. Zorilor, nr. 11, Jud. Iaşi, în calitate de lichidator judiciar al AYA SPORTS S.R.L., desemnat prin Sentinţa Comercială nr. 585/25.05.2010 de Tribunalul Iaşi – Sectia a II - a Civilă - Faliment în dosarul nr. 1970/99/2009 (nr. format vechi 96/2009), în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006, privind procedura insolvenţei, coroborat cu prevederile CPC si hotărârea Adunării creditorilor din 17.06.2021, organizează în ziua de 16.12.2021,ora 11:00, licitaţie publică competitivă cu strigare, pentru valorificarea următorului bun imobil: Denumire activ: Preț de pornire a licitației (EUR, fără TVA) Proprietate rezidențială, tip “casă de locuit cu regim de înălțime P+1E+M, cu teren aferent”, situată în Sat Răsboieni, Com. Țibănești, Jud. Iași, compusă din: 8.298,00 Teren intravilan categoria de folosință curți construcții, în suprafață de 962,26 mp, nr. cad. 392, CF nr. 237/UAT Țibănești 1.100,00 Corp clădire C1 cu destinație casă de locuit, în stare de degradare, P+1E+M, nr. cad. 392 - C1, CF nr. 237/ UAT Țibănești,Sc = 258,18 mp; Scd = 516,36 mp;Su parter = 170,48 mp;Su etaj = 172,84 mp;Su mansardă = 66,78 mp și Su totală = 410,1 mp 7.198,00 Prețurile nu includ TVA.Urmează a fi făcută aplicabilitatea dispozițiilor art. 292, (alin. 2), lit. F, din Codul Fiscal, în măsura aplicabilității. Persoanele care pretind vreun drept asupra activului ce urmează a fi scos la vânzare,au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 15.12.2021, ora 16:00, la sediul lichidatorului judiciar.În conformitate cu prevederile art. 53, din Legea nr. 85/2006, bunurile înstrăinate de administratorul judiciar sau lichidator, în exerciţiul atribuţiilor sale, sunt dobândite libere de orice sarcini, precum ipoteci, garanţii reale mobiliare sau drepturi de retenţie, de orice fel, ori măsuri asiguratorii.Modalitatea de valorificare a activului este licitaţie publică, cu strigare, competitivă, conform hotărârilor adoptate în Adunarea Creditorilor din data de 17.06.2021. Pasul de licitaţie stabilit este de 5% din preţul de pornire al licitaţiei.Înscrierea la licitaţie se face cel târziu cu o zi lucrătoare, ora 16:00, înainte de data fixată pentru începerea licitaţiei prin depunerea tuturor documentelor prevăzute în Regulamentul de organizare al licitaţiei.Garanţia de participare la licitaţie este în valoare de 5% din preţul de pornire a licitaţiei, sumă ce va fi depusă în contul de lichidare al debitoarei,nr.:RO64BUCU1032235342764RON,deschis la Alpha Bank.În cazul câştigării licitaţiei garanţia se constituie avans, iar în caz contrar se va restitui licitantului. Vizitarea şi prezentarea activului se poate face în conformitate cu prevederile legale în vigoare, cu acceptul lichidatorului judiciar. Lichidatorul judiciar va permite accesul ofertanţilor care vor achiziţiona caietul de sarcini, doar în prezenţa unui reprezentant al acestuia şi la solicitarea scrisă prealabilă însoţită de o programare în acest sens. Reprezentanţii lichidatorului vor furniza toate informaţiile suplimentare disponibile către cei care au achiziţionat caietul de sarcini. Vizualizarea bunului imobil reprezintă o condiție obligatorie pentru participarea la licitații.În caz de neadjudecare, licitația se va amâna la un alt termen, pentru care se vor îndeplini din nou formalitățile de publicitate prevăzute de art. 838 Cod de procedura civilă. În cazul în care nu este oferit nici preţul la care imobilul a fost evaluat, vânzarea se va amâna la un alt termen, de cel mult 30 de zile, pentru care se va face o nouă publicaţie, în condiţiile art. 838. La acest termen, licitaţia va începe de la preţul de 50% din preţul de pornire al primei licitaţii. Dacă nu se obţine preţul de începere a licitaţiei şi există cel puţin 2 licitatori, la acelaşi termen, bunul va fi vândut la cel mai mare preţ oferit, dar nu mai puţin de 30% din preţul de pornire al primei licitaţii. Vânzarea se va putea face chiar dacă se prezintă o singură persoană care oferă preţul de la care începe licitaţia.Detaliile privind documentaţia necesară în vederea participării la licitaţia publică şi modul de organizare a licitaţiei, precum şi descrierea bunului imobil supus procedurii de valorificare sunt expuse în Caietul de Sarcini care include Regulamentul de vânzare şi de organizare a licitaţiei şi care poate fi achiziţionat on–line, de la lichidatorul judiciar. Potenţialii ofertanţi au obligaţia achiziţionării caietului de sarcini, aceasta fiind condiţie obligatorie privind participarea la licitaţie. Preţul caietul de sarcini este de 595,00 lei, TVA inclus, plătibili în contul lichidatorului judiciar,nr:RO93BUCU1031215949892RON, deschis la Alpha Bank Iaşi.Informaţii suplimentare se pot obţine pe:www.lrj.ro, 0733.683.701, 0733.683.702, mail: vanzari@lrj.ro, anabella.padurariu@lrj.ro, office.is@lrj.ro.
„EuroBusiness LRJ”S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei”FANYON”S.R.L., conform Hotărârii nr.120/02.04.2018, pronunțată în dosarul nr.2172/113/2017, de către Tribunalul Brăila, organizează în zilele de 16.12.2021, 06.01.2022, 20.01.2022, respectiv 03.02.2022, ora 14:00, la sediul ales al lichidatorului judiciar din Bucuresti, Bd.Magheru, nr.31,et.1, cam.25, Sector, licitații în vederea valorificării următoarelor bunuri imobil și mobile, proprietatea debitoarei: BUN IMOBIL PREȚ DE PORNIRE LA LICITAȚIE (EUR,fără TVA) Proprietate imobiliară, teren,căsuțe de vacanță și anexe, situată în Sat Dragosloveni, Com.Soveja, Jud. Vrancea, înscrisă în CF nr. 50048 a Com. Soveja, compusă din: Teren intravilan în suprafață de 2.438,00 mp, amplasat în Sat Dragosloveni, Com.Soveja, Jud.Vrancea, CF nr.50048 a Com.Soveja, nr.cad.50048, Construcția C1-magazie, nr.cad.50048-C1Sc=67,00 mp, Construcția C2-anexă, nr.cad.50048-C2, Sc=170,00 mp, Construcția C3-magazie, nr.cad50048-C3, Sc=12,00 mp, Construcția C4-grup sanitar, nr.cad.50048-C4, Sc=17,00 mp, Construcția C5-bucatarie, nr.cad.50048-C5,Sc=24,00 mp, Construcția C6-umbrar lemn, nr.cad.50048-C6,Sc=9,00 mp, Construcția C7-umbrar lemn, nr.cad.50048-C7,Sc=9,00 mp, Construcția C8-casă de vacanță, nr.cad.50048-C8,Sc=15,00 mp,Construcția C9-casă de vacanță,nr.cad.50048-C9,Sc=14,00 mp,Construcția C10-club,nr.cad.50048-C10,Sc=64,00 mp,Construcția C11-casă de vacanță,nr.cad.50048-C11,Sc=15,00 mp, Construcția C12-casă de vacanță, nr.cad.50048-C13,Sc=15,00 mp, Construcția C13-casă de vacanță, nr.cad.50048-C13,Sc=65,00 mp, Construcția C14-casă de vacanță, nr.cad.50048-C14, Sc=15,00 mp, Construcția C15-casă de vacanță, nr.cad.50048-C15, Sc=15,00 mp, Construcția C16-casă de vacanță, nr.cad.50048-C16,Sc=65,00 mp, Construcția C17-casă de vacanță, nr.cad.50048-C17,Sc=15,00 mp, Construcția C18-casă de vacanță, nr.cad.50048-C18,Sc=15,00 mp, Construcția C19-casă de vacanță, nr.cad.50048-C19, Sc=65,00 mp, Construcția C20-casă de vacanță, nr.cad.50048-C20,Sc=28,00 mp, Construcția C21-magazie, nr.cad.50048-C21, Sc=145,00 mp, Construcția C22-casă de vacanță, nr.cad.50048-C22,Sc=51,00 mp, Construcția C23-casă de vacanță, nr.cad.50048-C23, Sc=35,00 mp și Construcția C24 - wc, nr.cad.50048-C24, Sc=17,00 mp. 50.085,00 BUNURI MOBILE PREȚ DE PORNIRE LA LICITAȚIE (EUR, fără TVA) CARUCIOR +CUVA 5,59 MASINA GLAZURAT CIOCOLATA 2.489,43 Masina cernut faina 35,76 CARUCIOARE CU NIVELE pt cuptor 162,73 CUPTOR POLINI MOD.80100 162,73 CUPTOR POLINI MOD.8080190 162,73 CUPTOR ROTATIV ROTO 6080SR.200SC 1.946,93 CUPTOR WERNER REA 1280 162,73 CUPTOR WERNER REA 1280 162,73 MASINA ROTATIVA ROTOFORM 3.453,58 Moara ptr. Preg. Probelor 590,46 Balanta analitica 317,40 Echip. Ptr. Determ. Aciditatii 438,89 Etuva 165,84 Balanta tehnica 135,62 Sist. Automat ptr. Determ. Azot 2.123,99 Sist. Autom. Ptr. Determ. Gras. 1.972,29 Distilator apa 423,71 Aparat perf. Pt.Deter. Cant. De z 1.234,67 Incinta termostatare probe 362,96 Sistem aut. Amb. Prod. Gr.IP600 16.358,42 Aparat de realiz. Mixuri pt. Ret 2.327,90 Malaxor spiral cuva rabatabila 3.709,14 Linie pentru obtinere covrigi 44.167,83 Camera racire semifabricat 2.651,43 Cuptor rotativ 5.422,00 Cuptor rotativ 5.422,00 Cuptor rotativ 5.422,00 Cuptoar rotativ 5.422,00 Cuptor rotativ 5.422,00 Cuptor rotativ 5.422,00 Cuptor rotativ 5.422,00 Masina de glazurat si uscat turta dulce 6.792,90 DEDURIZATOR FD-25 321,54 LINIE PENTRU OBTINEREA CROCHETE 80.961,71 LINIE PENTRU OBTINERE COVRIGI 57.216,37 MALAXOR 5.403,07 Oala fierbere 179,77 DULAP FRIGORIFIC 293,25 AGENT FRIGORIFIC 59,24 ECHIPAMENT MIXER PLANETAR 6.313,34 MASINA PADO PT FURSEC SI TURTA 9.470,01 Masina taiat foi nap -Doina 202,70 Masina taiat nuga 339,37 Cuptor rotativ 1.598,65 CUPTOR FOI 9.409,99 Toate condiţiile de participare la licitaţie şi condiţiile de adjudecare se regăsesc în caietele de sarcini care pot fi procurate on-line de la lichidatorul judiciar, contravaloarea acestora fiind de 2.380,00 RON,TVA inclus, pentru bunuri mobile și 2.380,00 RON, TVA pentru bunul imobil/caiet de vanzare, dovada achiziţiei acestora fiind obligatorie pentru participarea la licitaţie, plata acestora efectuându-se în contul lichidatorului judiciar, nr.:RO93BUCU1031215949892RON, deschis la Alpha Bank Iaşi. Persoanele care doresc să se înscrie la licitaţie au obligaţia de a depune garanţia de participare la licitaţie de 10% din preţul de pornire al licitaţiei, plata acesteia efectuându-se în lei, la cursul BNR din data plății în contul de lichidare al ”FANYON”S.R.L., nr.: RO76BUCU1032235342465RON, deschis în lei la Alpha Bank S.A. Înscrierile la licitație se pot face până în preziua licitaţiei (zilele de miercuri), ora 14:00, scrisoarea de participare la licitaţie, împreună cu toate documentele menţionate în caietele de sarcini, urmând a fi trimise on-line pe adresele de e-mail :vanzari@lrj.ro și stefania.nitu@insolvency.ro.Vizitarea şi prezentarea activelor se poate face doar în conformitate cu prevederile legale în vigoare, în fiecare zi de luni până vineri, cu acceptul lichidatorului judiciar, la locul în care acestea se află. Lichidatorul judiciar va permite accesul ofertanţilor care vor achiziţiona caietul de sarcini, doar în prezenţa unui reprezentant al acestuia şi la solicitarea scrisă prealabilă însoţită de o programare în acest sens. Reprezentanţii lichidatorului judiciar vor furniza toate informaţiile suplimentare disponibile către cei care au achiziţionat caietul de sarcini.Vizualizarea activului imobil, respectiv a bunurilor mobile, este o condiție obligatorie pentru participarea la licitații. Informaţii suplimentare se pot obţine de pe site-ul lichidatorului judiciar.:www.lrj.ro,telefon:0733.683.702,0729.292.746,email:vanzari@lrj.ro,manuel.stoica@lrj.ro,office.is@lrj.ro,telefon:0737.242.544,e-mail:stefania.nitu@insolvency.ro,telefon:0747.012.820,email:paula.stoian@fanyon.ro
George Clooney a refuzat 35 de milioane de dolari pentru o zi de muncă: 'Am vorbit cu soția și am hotărât că nu merită'/FOTO
03/12/2021 21:12

Actorul şi regizorul George Clooney a declarat, intr-un interviu publicat vineri de The Guardian, că a refuzat 35 de milioane de dolari pentru o zi de muncă. Era vorba despre o reclamă pentru o companie ...

Doliu în lumea muzicală după ce un celebru compozitor s-a stins din viață.
03/12/2021 08:45

Alvin Lucier, compozitorul ale cărui explorări ale proprietătilor fizice ale sunetului l-au făcut o figură importantă in avangarda americană, a murit la varsta de 90 de ani. Fiica sa a spus că tatăl s ...

Actorul Marius Manole a înapoiat decoraţia Ordinul
22/11/2021 11:25

Actorul Marius Manole a inapoiat, luni, la Palatul Cotroceni decoraţia Ordinul "Meritul Cultural" in grad de Cavaler primită in anul 2016 de la preşedintele Klaus Iohannis.   "Mie mi ...

Actorul Marius Manole anunță că returnează decorația primită de la Iohannis: 'Președintele României pentru mine este un trădător'
21/11/2021 18:07

Actorii care sustin USR se dezic rand pe rand de presedintele Iohannis. Acuzandu-l pe presedinte că aduce PSD la putere si că este un trădător, actorul Marius Manole, de la Teatrul National, anuntă că ret ...

Cel mai popular vlogger din Franța are un succes uriaș cu o parodie cântată în română VIDEO
21/11/2021 10:19

 Piesa lansată de Squeezie este in topul celor mai ascultate pe Deezer in Romania şi pe Spotify in Franţa. Melodia „Time Time”, o parodie după muzica anilor 2000, are ca temă fericirea de ...

„Babardeală cu bucluc sau porno balamuc”, propunerea României pentru nominalizare la Oscar, rulează la New York
21/11/2021 09:40

„Babardeală cu bucluc sau porno balamuc”, regizat de Radu Jude, marele caştigător al Berlinalei de anul acesta, va rula incepand cu 19 noiembrie in două dintre cele mai importante instituţii ...

Benone Sinulescu a murit. Ionuț Pavel, fostul său impresar, rupe tăcerea: Nu am decât un singur cuvânt!
19/11/2021 18:35

Benone Sinulescu a murit joi după-amiază din cauza unei pneumonii ce ar fi apărut cu 2-3 zile in urmă. Artistul avea 84 de ani, iar colegii săi de breaslă il plang acum. Laura Lavric a vorbit despre pie ...

Moment BIZAR la înmormântarea lui Petrică Mîțu Stoian. Ce au descoperit groparii, semnele care-ți dau FIORI
19/11/2021 18:33

Petrică Mitu Stoian a murit in 6 noiembrie 2021, la doar 61 de ani, in urma unui soc septic, după ce a urmat o procedură de recuperare medicală post-COVID, specializată in terapie hiperbară. Acesta s-a in ...

Benone Sinulescu a murit. Dan Negru și Elena Merișoreanu: E prima dată când îmi
18/11/2021 21:22

Marii artisti publică mesaje de adio pentru Benone Sinulescu. Benone Sinulescu a murit in această după-amiază din cauza unei pneumonii ce ar fi apărut cu 2-3 zile in urmă. Artistul avea 84 de ani, iar ...

A încetat din viaţă Dorli Blaga, fiica marelui poet Lucian Blaga
18/11/2021 15:46

Dorli Blaga, fiica marelui poet Lucian Blaga, a incetat din viaţă la varsta de 91 de ani, luni, 15 noiembrie. Aceasta va fi inmormantată la Lancrăm. Datorită strădaniilor sale, opera poetului luminii a ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei