Teoria generală a ocupării forţei de muncă, a dobânzii şi a banilor

Autor: John Maynard Keynes
Rating:
Editura: Publica
Anul apariţiei: 2008
Traducător: Corina Mădălina Haita
487 de pagini
cartonată
ISBN:978-973-1931-02-9
 

Am şi eu micile mele capricii imprevizibile. De exemplu, fie refuz să citesc o carte într-un anumit loc, fie citesc alta cu Wikipedia şi Google în faţă, alteori mă încăpăţânez să nu citesc nimic în plus despre autor. Nu am observat un model încă şi nu este o hotărâre pe care o iau înainte să mă apuc de citit ci pur şi simplu se întâmplă. Cam la fel am păţit şi cu Teoria...

Experienţe economice

Citind prefaţa scurtă dar cuprinzătoare (şi la obiect!) a Crenguţei Nicolae - trebuie să recunosc că m-am mirat că am reuşit să termin una- m-am hotărât să nu mă documentez asupra vieţii/muncii lui Keynes. Cele n prefeţe oricum nu mi-au fost de ajutor, pentru că erau prea multe, prea lungi şi de câte ori începeam vreuna aveam impresia că va spune cam aceleaşi lucruri.

Însă din informaţiile care mi-au sărit în ochi am ajuns totuşi la concluzia că Keynes e un fel de guru al acestui domeniu pe care eu îl găsesc oarecum dificil. Cam cum a fost Adam Smith atunci când a început să scrie despre economie. Am putea ajunge la concluzia asta chiar şi numai dacă ne gândim că este cineva care chiar depune eforturi considerabile pentru a aduna toată munca lui, inclusiv corespondenţa cu diverşi economişti, pentru a o publica în 25 de volume.

Cum a apărut cartea

Keynes a scris la un moment dat o carte care se numea Tratat despre bani, însă la scurt timp a realizat că de fapt lucrurile în economie stăteau altfel decât le expusese el acolo. Aşa că a scris Teoria... pentru a îşi corecta ideile. Lucru firesc, ba chiar lăudabil, însă, aşa cum observă şi unul din mulţii prefaţatori- nu se ştie ce s-ar fi ales de teorie dacă Keynes nu murea.

Ce e cert este că la vremea aceea cartea a creat multă vâlvă, inclusiv în mediul politic, nu numai în cel academic. Rămânând în sfera acestuia din urmă, un lucru important de menţionat este acela că teoria lui Keynes nu aduce lucruri noi în domeniul economic. Sunt lucruri care astăzi par banale pentru economişti, însă în perioada de criză în care a apărut Teoria generală... ele erau un fel de SF.

Huh?

Acestea sunt cele trei litere pe care le-am rostit măcar o dată pe pagină în timpul lecturii mele. La ele se adaugă cele cinci care formează cuvântul "adică", iar rezultatul este exact imaginea unei persoane de formaţie umanistă încercând să dezlege misterele unei cărţi de economie pur tehnice. Drept urmare, deşi am depus un efort demn de luat în seamă pentru a îl înţelege pe Keynes, părerea pe care mi-o expun aici nu este nici pe departe cea a unui specialist.

Deşi ar putea părea o lamentare, ţin să precizez că a fost mai degrabă vorba despre încăpăţânare. De altfel, în prefaţa pe care am citit-o, Crenguţa Nicolae chiar spune: "Privită din unghiul cititorului nespecialist, Teoria... nu e simplu de citit; ba chiar face referire la faptul că însuşi Keynes a scris că această carte este în special pentru colegii lui. M-am încăpăţânat însă să încerc să înţeleg, iar rezultatul a fost acelaşi ca în cazul tuturor cărţilor de economie pe care le-am citit în ultimul timp: am vrut să ştiu mai mult.

Ideile lui Keynes

Lăsând la o parte definiţiile şi formulele, din câte am înţeles eu, Keynes vrea să demonstreze două lucruri: primul ar fi ca şomajul involuntar apare ca o tendinţă naturală a economiei de a suferi de scăderi ale cererii. Al doilea ar fi acela că este nu numai normal, dar şi de dorit ca instituţiile guvernamentale să se implice în stimularea cererii pentru a reduce şomajul.

Simplu ca bună-ziua veţi spune, însă aceste două idei sunt susţinute în mod profesionist cu patru sute de pagini de definiţii şi explicaţii la explicaţiile definiţiilor. De exemplu, "putem defini venitul întreprinzătorului ca fiind valoarea în exces peste costul de producţie a producţiei finale vândute de-a lungul perioadei considerate." Şi dacă încă vi se pare simplu, staţi să vedeţi formula pe care o explică aceste câteva rânduri.

Keynes a greşit

Undeva pe la început aflăm şi cu ce a greşit autorul în expunerea lui- evident nu am să vă spun decât că este vorba de unele din premisele lui. Însă în contextul actual, argumentul principal al "cârcotaşului" prefaţator pică, ceea ce înseamnă... specialiştii de pe aici, ajutaţi-mă puţin: Keynes e din nou noul negru?

Sursa: http://www.bookblog.ro/