Tom Hodgkinson – Ghidul lenesului. Mic tratat pentru lenesi rafinati

Mulţi ani, după evenimentele din decembrie 1989, am auzit, am citit şi, mai ales am văzut la televizor tot felul de indivizi, unii chiar bine intenţionaţi, care afirmau că românii sunt un popor leneş. Din acest motiv, economia merge prost, pentru simplu motiv că românul nu este ca neamţul, să muncească conştiincios şi nici ca japonezul, să refuze să îşi ia concediul de odihnă de dragul  şi plăcerea muncii. Şi, sincer să fiu, chiar am crezut acest lucru câţiva ani, până am avut ocazia să ies în occident şi să văd că lucrurile nu stau chiar aşa. Şi ei, ca şi noi, încearcă prin toate metodele să fure cât mai multe zile lucrătoare într-o lună şi, culmea, chiar sistemul lor infailibil capitalist îi ajuta să realizeze acest lucru mult mai uşor ca la noi.

Când am văzut la Editura Nemira, titlul Ghidul leneşului, cu subtitlul Mic tratat pentru leneşi rafinaţi, scrisă de Tom Hodgkinson, mi-am spus, ca un bun român ce suferă de sindromul ”lenea la români” că aceasta este o carte foarte nimerită pentru a studia problema ştiinţific. Cartea nu este nici pe departe un simplu “studiu de caz” al lenei, cu exemple ştiinţifice şi mai ales medicale. Această carte este chiar un ghid al persoanelor leneşe care doresc să transforme comoditatea într-un stil de viată şi să ridice lenea la rang de virtute şi chiar artă.

Inainte de a continua prezentarea acestei cărti este bine să delimităm foarte clar noţiunea de lene de cea de puturoşenie, cele doua fiind diferite. Prima este o expresie a victoriei spiritului în fata muncii fizice, pe când cea de-a doua reprezintă o formă de legumizare a fizicului dar şi a spiritului uman.

Cartea este construită pe ideea că revoluţia industrială în cadrul societăţii umane este cea care ne-a transformat şi ne transformă în continuare în nişte maşini umane care muncesc cu unicul scop de a acumula cât mai multe bunuri materiale. Până la introducerea maşinilor în sistemul de producţie şi a ceasului ca reper al timpului, omenirea trăia şi muncea după un ritm mult mai natural şi mai firesc, care nu semăna aproape deloc cu ceea ce trăim noi în ziua de astăzi.

Multă vreme, lenea a fost apanajul nobililor, celor bogaţi şi al artiştilor. Statul nu a văzut niciodată cu ochi buni leneşii, nu pentru motivul că leneşii nu produceau taxe şi impozite la stat, cum s-ar crede la prima vedere, ei erau mult mai mult: suspecţii care stăteau în spatele tuturor comploturilor şi revoluţiilor, care nu erau deloc rare în secolele XVI şi XVII. În felul acesta, lenea a fost transformată dintr-o virtute a artiştilor într-un delict moral, condamnat de o societate în care dacă nu te mişti după ritmul ei de mecanism de ceas mecanic, devii paria.

Ca o culme a lenei, sau o frondă împotriva ceasului care îţi ticăie ritmul fizic al vieţii, indiferent de poftele sufletului, Tom Hodgkinson şi-a redactat cartea nu pe capitole, ci chiar pe orele zilei, ca pe un suprem afront împotriva muncii organizate. Pentru leneşul cu pretenţii, orice oră din zi sau noapte reprezintă un moment de lene creativă, cu condiţia să ştii să te organizezi puţin. Pentru că lenea rafinată nu este altceva decât o comoditate bine organizată.

 Sursa: http://nemirabooks.ro