Trecutul virtual vs. Trecutul concret

Avertisment: următoarea recenzie nu vă va dezvălui nici un detaliu despre acţiunea sau mozaicul evenimentelor, ca umare, dacă doriţi să o citiţi pentru a afla ce se desfăşoară intre frumoasele ei coperţi am să dezamăgesc, deşi sunt convins că pe nemirabooks.ro sunt alte recenzii care vorbesc despre acest aspect. Dar am să încerc să ţin o mică prelegere despre dificultatea în a scrie un roman istoric, bineînţeles alături de din păcate, eu nu am scris, dar observ măsurile dependente ce leagă autorul de autorii cărţilor de specialitate, adică contactul cu realitatea trecută a istoriei. Este pusă în discuţie arhitectura ei, ceea ce consider că este la fel de importantă ca şi, despre episodul temporal evocat, dacă nu şi mai mult de atât; rămânem uimiţi de frumuseţea şi înălţimea unor catedrale gotice, cum au pornit o cursă spre cerul deasupra, dar uităm pe ce fundaţii se bizuie.

Sarah Bower, scriitoarea suţine: „Aceasta este o lucrare de ficţiune, aducând împreună fiinţe imaginare, dar şi vieţile închipuite ale unor personalităţi din istorie. Cartea nu are pretenţia de a da dovadă de acurateţe istorică.“ Cred că inţeleg ce afirmă, aducându-mi aminte de o referinţă care sună în felul următor: absenţa dovezilor nu înseamnă dovada absenţei. Iată ce susţine cititorul. Expunerea acţiunilor trecutului concret şi ale trecutului virtual se pot ilustra printr-un eveniment binecunoscut istoriei colective, cum ar fi scufundarea Titanicului. Modul concret în care s-a petrecut catastrofa se cufundă în obscuritate din ce în ce mai mult, pe măsură ce martori oculari se stong, documentele se distrug iar epava navei se dizolvă în mormântul de apă, Atlanticul. În schimb, scufundarea virtuală a Titanicului, construită din amintiri recuperate, din hârtii, din zvonuri, din imaginaţie, pe scurt, din credinţă, devine din ce în ce mai adevărată.

Trecutul concret este fragil, tot mai şters, tot mai problematic de accesat, reconstituit, în schimb trecutul virtual este tot mai maleabil, proaspăt şi tot mai dificil de ignorat, dovedit ca fiind fraudulos. În această carte, şi în multe altele, avem un model tridimensional al trecutului: istorie, roman istoric şi scenariu al istoriei. Poate fi catalogat ca un demers ce nu este luat în vizorul subiectiv al subiectului şi faptului istoric, dar mai ales accesibilitatea unei astfel de lucrări (beletristică) care încearcă să depăşească frontierele şi limitele unei categorii aflate în conul de umbră al rigorii ştiinţifice. În final rostul istoriei, presupune o înţelegere asupra trecutului care reiese din dovezile fizice, materiale ale ei suprapuse cu teoriile elaborate de diverşi autori bazate şi pe surse diferite, ajungând la un compromis acceptat, cunoscut ca istoria oficială. Pentru a servi autorii de romane istorice dar în special pentru ai proteja de micile licenţe artistice doresc să aduc un memento, la incipit istoria şi povestea au fost aceaşi, dar datorităă progresului şi a ecoului adus de el s-au separat, şi totuşi încă după divorţ vorbesc despre om surprins în diverse ipostaze şi evenimente.

Norman Mailer a înţeles perfect arhitectura nouă a scrierii, formula lui celebră despre dinamismul trecutului e prezentă şi aici, în „Borgia.Păcatele familiei“ – romanul ca istorie şi istoria ca roman. Regret foarte rău şi sunt mâhnit dacă nu am surprins puţin din proiectul unui roman de gen, dar poate nu sunteţi de acord, poate aveţi argumente mai ascuţite decât mine la această înţelegere personală în legătură cu subiectul, şi mă rog să aveţi o altă opinie contrară la a mea, dar trebuie să admiteţi un lucru, literatura vorbeşte despre suferinţa individuală iar istoria despre suferinţa colectivă. Şi încă ceva… Poftă la lectură.

Sursa: http://nemirabooks.ro