Turbion – Robert Charles Wilson
Dimensiune font:
Ipoteză: într-o noapte, stelele dispar dar Pamântul şi oamenii continuă să existe.
Sigur că m-ar interesa de ce aşa ceva s-ar putea întâmpla, ce fenomen natural sau ce imitator inteligent al naturii ar putea provoca asta. Ar fi interesantă dezvoltarea ipotezei într-un tratat scris de un om de ştiinţă dar aş înţelege prea puţine de acolo şi ar fi rece, ar fi doar calcul. Aş reţine, probabil, doar cine-le şi de ce-ul rezultat din munca celui ce l-a scris. Şi mai mult m-ar interesa o desfăşurare din punct de vedere psiho-sociologic,o încercare de răspuns la întrebarea “ce ar face oamenii în această situaţie?” dar probabil că m-ar obosi tonul şi termenii.
Dar dacă cineva ar răspunde doleanţelor mele scriind o poveste… sigur aş fi fascinată de ea. Dacă acel cineva ar fi un excepţional povestitor aşa cum este Robert Charles Wilson, sunt sigură că m-aş afla citind “Turbion”, n-aş putea fi în niciun alt loc. De ce spun “loc”? Pentru că pe mine o poveste excepţional spusă într-o carte mă duce “în carte”.
Am mers, aşadar, pe acel Pământ imaginar separat de restul Universului, am cunoscut un om de afaceri ce a reuşit să se reorienteze rapid precum un scallawag în vreme de război, trei copii, fiecare excepţional în felul său, două mămici, fiecare cu bunele şi relele sale. Am urmărit copiii crescând, muncind şi iubind în acea lume în care Apocalipsa le statea oamenilor în coaste. L-am îndrăgit pe Jason Lawton, copilul devenit om de ştiinţă, acel fel de om de ştiinţă care, dacă nu poate ţinti suficient de departe cu arcul, se transformă în săgeată pentru ca apoi să poată transforma săgeata în orice îl ajută să afle cine, de ce şi cum. Mintea umană se foloseşte de situaţia excepţională pentru a travesa situaţia exceptională, un surfer “călăreşte” un val enorm pentru a ajunge undeva, la un mal, oriunde ar fi malul acela.
Îmi şi plac poveştile de dragoste, mai ales cele cu tânara rebelă ce se caută pe sine însăşi şi cu tânărul timid, îndrăgostitul-prieten de nădajde.
Şi-mi mai place ca, în timp ce personajele evoluează, să ştiu ce mai face lumea din afara micii lor lumi, pentru că, pătrunzând în carte, am trecut şi eu de o Arcadă şi am nevoie să aflu ultimele ştiri, cum aş putea să nu fiu la curent cu sosirea omului-marţian-cvadru?
Ce-aş mai avea de spus? Sper că am descris, cu cuvintele mele, “mult aşteptata uniune între hard SF şi romanul literar”, între ghilimele fiind un citat (Washington Post) ce l-am găsit pe coperta a doua a cărţii “Axa”, continuarea “Turbion”-ului şi o altă Arcadă de traversat. Mai sper că am scris o pledoarie pentru lecturarea acestor cărţi.
Încă ceva, dar nu în ultimul rând, chiar dacă închei cu asta: mulţumim, doamnă Ana-Veronica Mircea, pentru excepţionala traducere. Aşteptăm “Vortex” în limba română.
Sursa: http://www.cartidecitit.ro/
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau