Barza alba - Emil Todorov

Dimensiune font:

"Uite, barza! 2020" ia azi startul

| 09-06-2020 22:32

Ediţia din 2020 a proiectului "Uite, barza!" va debuta anul acesta mai devreme decât în precedenţii 3 ani. Astfel, din 10 iunie, cu ajutorul aplicaţiei, utilizatorii de smartphone-uri pot participa la numărarea berzeloralbe. Proiectul este implementat de Societatea Ornitologică Română (SOR), cu sprijinul companiilor Enel din România.

„Anul acesta am decis să schimbăm puţin perioada în care numărăm berzele albe cu ajutorul aplicaţiei Uite, barza! şi să dăm startul mai repede. Astfel, recensământul berzelor va avea loc în perioada 10 iunie – 5 iulie 2020. Schimbarea datei a fost determinată de faptul că berzele se întorc mai repede la cuib şi se modifică puţin şi perioada de cuibărire. Până acum, cu ajutorul aplicaţiei şi a voluntarilor care au folosit-o, am reuşit să facem inventarul cuiburilor de berze şi să creştem gradul de protecţie a acestei specii”, a declarat coordonatorul proiectului derulat de SOR, Valentin Marin.

Oricine are un smartphone poate descărca aplicaţia "Uite, barza!", disponibilă atât pentru Android, cât şi pentru IOS. Când utilizatorul se află în imediata apropiere a cuibul de barză, trebuie să pornească aplicaţia şi GPS-ul telefonului. Apoi, este necesară completarea câtorva informaţii: număr de păsări prezente, pe ce fel de construcţie se află cuibul şi dacă acesta este sau nu în pericol.

Aplicaţia solicită şi efectuarea unei fotografii a cuibului. Precizia localizării este foarte importantă. Astfel, poziţia cuibului trebuie marcată prin intermediul GPS-ului cât mai aproape de stâlp sau de suportul pe care se află cuibul. Datele salvate în aplicaţie pot fi trimise şi ulterior dacă nu există conexiune la internet. De asemenea, berzele albe şi puii trebuie număraţi numai la cuib. Diferenţa dintre păsările adulte şi pui este simplă: adulţii au ciocul roşu, iar puii au ciocul negru.

Specialiştii biologi vor verifica şi confirma apoi datele încărcate în aplicaţie. Pe baza informaţiilor obţinute, la finalul campaniei de monitorizare, companiile Enel din România urmează să amplaseze noi suporturi pentru cuiburile de barză, pe baza unui plan realizat împreună cu specialiştii SOR, în zonele unde companiile sale de distribuţie de energie electrică activează (Muntenia Sud, Dobrogea şi Banat).

De asemenea, şi în acest an, datele colectate prin aplicaţia "Uite,barza!" vor ajunge şi la ceilalţi distribuitori de energie electrică din România. Societatea Ornitologică din România îşi exprimă speranţa ca şi aceştia să se implice în protejarea berzelor albe.

În afaranumărării berzelor şi a cuiburilor, utilizatorii aplicaţiei pot semnala şi incidente în care sunt implicate berzele albe, cum sunt, spre exemplu, electrocutările sau coliziunile. Aplicaţia permite preluarea datelor GPS şi realizarea unei fotografii cu incidentul. Informaţiilecolectate vor fi introduse în baza de date a SOR, urmând apoi să se realizeze o hartă de senzitivitate. Pe baza acesteia, distribuitorii de energie electrică pot afla cu precizie care sunt liniile unde este nevoie de teci izolatoare sau de semnalizatoare, pentru a se evita în viitor coliziunile şi electrocutarea păsărilor.

În 2020, proiectul "Uite, barza!", intră în cel de-al patrulea an în care implică voluntari din toată ţara în protejarea berzelor albe. Datorită volumului semnificativ de informaţii înregistrate de către utilizatori începând cu anul 2017, aplicaţia reprezintă un instrument important pentru ornitologi şi efortul lor de protejare a berzelor albe.

Din 2017 până în prezent, aplicaţia "Uite, barza!" a avut peste 9.000 de utilizatori, iar în iulie 2019 a fost pe primul loc în categoria „Călătorii şi aplicaţii locale” din Google Play.

Societatea Ornitologică Română (SOR) este cea mai importantă organizaţie independentă de conservare a păsărilor din România. Un ONG premiat, SOR lucrează pentru a proteja păsările sălbatice şi habitatele lor în România de 30 de ani. Misiunea noastră este să ne asigurăm că populaţiile noastre unice de păsări sunt protejate, iar locurile naturale minunate ale României nu sunt exploatate şi distruse de evoluţiile dăunătoare. Dorim să îi inspirăm pe oameni să contribuie la protejarea păsărilor şi a habitatelor din România şi, cu ajutorul lor, să ne asigurăm că şi generaţiile noastre viitoare se vor bucura de acestea. Maura ANGHEL

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<<Click pe locatie pentru detalii>>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

„EuroBusiness LRJ” S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei ”FANYON”S.R.L., conform Hotărârii nr. 120/02.04.2018, pronunțată în dosarul nr. 2172/113/2017, de către Tribunalul Brăila, organizează în zilele de 20.08.2020, 10.09.2020, 24.09.2020, 08.10.2020, 22.10.2020, respectiv 05.11.2020, ora 14:00, la sediul ales al lichidatorului judiciar din Bucuresti, Bd. Magheru, nr. 31, et. 1, cam. 25, Sector, licitații în vederea valorificarii următoarelor bunuri imobil și mobile, proprietatea debitoarei: BUN IMOBIL, PREȚ DE PORNIRE LA LICITAȚIE (EUR, fără TVA). Proprietate imobiliară, teren, căsuțe de vacanță și anexe, situată în Sat Dragosloveni, Com. Soveja, Jud. Vrancea, înscrisă în CF nr. 50048 a Com. Soveja, compusă din: Teren intravilan în suprafață de 2.438,00 mp, amplasat în Sat Dragosloveni, Com. Soveja, Jud.Vrancea, CF nr. 50048 a Com. Soveja, nr. cad.50048, Construcția C1-magazie, nr. cad.50048-C1Sc=67,00 mp, Construcția C2-anexă, nr. cad.50048-C2, Sc=170,00 mp, Construcția C3-magazie, nr. cad50048-C3, Sc=12,00 mp, Construcția C4-grup sanitar, nr. cad.50048-C4, Sc=17,00 mp, Construcția C5-bucatarie, nr. cad.50048-C5, Sc=24,00 mp, Construcția C6-umbrar lemn, nr. cad.50048-C6, Sc=9,00 mp, Construcția C7-umbrar lemn, nr. cad.50048-C7, Sc=9,00 mp, Construcția C8-casă de vacanță, nr. cad.50048-C8, Sc=15,00 mp, Construcția C9-casă de vacanță, nr. cad.50048-C9, Sc=14,00 mp, Construcția C10-club, nr. cad.50048-C10, Sc=64,00 mp, Construcția C11-casă de vacanță, nr. cad.50048-C11, Sc=15,00 mp, Construcția C12-casă de vacanță, nr. cad.50048-C13, Sc=15,00 mp, Construcția C13-casă de vacanță, nr. cad.50048-C13, Sc=65,00 mp, Construcția C14-casă de vacanță, nr. cad.50048-C14, Sc=15,00 mp, Construcția C15-casă de vacanță, nr. cad.50048-C15, Sc=15,00 mp, Construcția C16-casă de vacanță, nr. cad.50048-C16, Sc=65,00 mp, Construcția C17-casă de vacanță, nr. cad.50048-C17, Sc=15,00 mp, Construcția C18-casă de vacanță, nr. cad.50048-C18, Sc=15,00 mp, Construcția C19-casă de vacanță, nr. cad.50048-C19, Sc=65,00 mp, Construcția C20-casă de vacanță, nr. cad.50048-C20, Sc=28,00 mp, Construcția C21-magazie, nr. cad.50048-C21, Sc=145,00 mp, Construcția C22-casă de vacanță, nr. cad.50048-C22, Sc=51,00 mp, Construcția C23-casă de vacanță, nr. cad.50048-C23, Sc=35,00 mp și Construcția C24 - wc, nr. cad.50048-C24, Sc=17,00 mp. 65.110,50 BUNURI MOBILE PREȚ DE PORNIRE LA LICITAȚIE (EUR, fără TVA) CARUCIOR + CUVA 7,27, MASINA GLAZURAT CIOCOLATA 3.236,26, Masina cernut faina 46,49, CARUCIOARE CU NIVELE pt cuptor 211,55, CUPTOR POLINI MOD.80100 211,55, CUPTOR POLINI MOD.8080190 211,55, CUPTOR ROTATIV ROTO 6080SR.200SC 2.531,01, CUPTOR WERNER REA 1280, 211,55, CUPTOR WERNER REA 1280, 211,55, MASINA ROTATIVA ROTOFORM, 4.489,66, Moara ptr. Preg. Probelor, 767,59, Balanta analitica, 412,62, Echip. Ptr. Determ. Aciditatii, 570,56, Etuva, 215,59, Balanta tehnica 176,30, Sist. Automat ptr. Determ. Azot 2.761,19, Sist. Autom. Ptr. Determ. Gras 2.563,97, Distilator apa 550,82, Aparat perf. Pt.Deter. Cant. De z 1.605,07, Incinta termostatare probe 471,85, Sistem aut. Amb. Prod. Gr.IP600 21.265,94, Aparat de realiz. Mixuri pt. Ret 3.026,27, Malaxor spiral cuva rabatabil 4.821,88, Linie pentru obtinere covrigi 57.418,17, Camera racire semifabricat 3.446,86, Cuptor rotativ, 7.048,60 Cuptor rotativ 7.048,60, Cuptor rotativ 7.048,60, Cuptoar rotativ 7.048,60, Cuptor rotativ 7.048,60, Cuptor rotativ 7.048,60, Cuptor rotativ 7.048,60, Masina de glazurat si uscat turta dulce 8.830,77, DEDURIZATOR FD-25, 418,00, LINIE PENTRU OBTINEREA CROCHETE 105.250,22, LINIE PENTRU OBTINERE COVRIGI 74.381,28, MALAXOR 7.023,99, Oala fierbere 233,69, DULAP FRIGORIFIC 381,22, AGENT FRIGORIFIC 77,01, ECHIPAMENT MIXER PLANETAR 8.207,35, MASINA PADO PT FURSEC SI TURTA 12.311,02, Masina taiat foi nap -Doina 263,51, Masina taiat nuga 441,19, Cuptor rotativ 2.078,25, CUPTOR FOI 12.232,98. Toate condiţiile de participare la licitaţie şi condiţiile de adjudecare se regăsesc în caietele de sarcini care pot fi procurate on-line de la lichidatorul judiciar, contravaloarea acestora fiind de 2.380,00 RON, TVA inclus, pentru bunuri mobile și 2.380,00 RON, TVA pentru bunul imobil/caiet de vanzare, dovada achiziţiei acestora fiind obligatorie pentru participarea la licitaţie, plata acestora efectuându-se în contul lichidatorului judiciar, nr.:RO93BUCU1031215949892 RON, deschis la Alpha Bank Iaşi. Persoanele care doresc să se înscrie la licitaţie au obligaţia de a depune garanţia de participare la licitaţie de 10% din preţul de pornire al licitaţiei, plata acesteia efectuându-se în lei, la cursul BNR din data plății în contul de lichidare al ”FANYON”S.R.L., nr.: RO76BUCU1032235342465 RON, deschis în lei la Alpha Bank S.A. Înscrierile la licitație se pot face până în preziua licitaţiei (zilele de miercuri), ora 14:00, scrisoarea de participare la licitaţie, împreună cu toate documentele menţionate în caietele de sarcini, urmând a fi trimise on-line pe adresele de e-mail : vanzari@lrj.ro și stefania.nitu@insolvency.ro. Vizitarea şi prezentarea activelor se poate face doar în conformitate cu prevederile legale în vigoare, în fiecare zi de luni până vineri, cu acceptul lichidatorului judiciar, la locul în care acestea se află. Lichidatorul judiciar va permite accesul ofertanţilor care vor achiziţiona caietul de sarcini, doar în prezenţa unui reprezentant al acestuia şi la solicitarea scrisă prealabilă însoţită de o programare în acest sens. Reprezentanţii lichidatorului judiciar vor furniza toate informaţiile suplimentare disponibile către cei care au achiziţionat caietul de sarcini. Vizualizarea activului imobil, respectiv a bunurilor mobile, este o condiție obligatorie pentru participarea la licitații. Informaţii suplimentare se pot obţine de pe site-ul lichidatorului judiciar.: www.lrj.ro, telefon: 0733.683.702, e-mail: vanzari@lrj.ro, telefon: 0737.242.544, e-mail: stefania.nitu@insolvency.ro, telefon: 0747.012.820, e-mail: paula.stoian@fanyon.ro.
„EuroBusiness LRJ ”S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei ”FANYON”S.R.L., conform Hotărârii nr. 120/02.04.2018, pronunțată în dosarul nr. 2172/113/2017, de către Tribunalul Brăila, organizează în zilele de 20.08.2020 și 10.09.2020, ora 14:00, la sediul ales al lichidatorului judiciar din Bucuresti, Bd. Magheru, nr. 31 ,et. 1, cam. 25, Sector 1, licitații în vederea valorificarii următorului bun imobil, proprietatea debitoarei: BUN IMOBIL, PREȚ DE PORNIRE LA LICITAȚIE (EUR, fără TVA) ,,Fabrica de dulciuri FATA MOȘULUI”, proprietate compusă din teren și construcții cu destinație nerezidențială, împreună cu bunurile mobile integrate, mijloacele fixe, obiectele de inventar și activele necorporale, situată în Sat Baldovinești, Com. Vădeni, Jud. Brăila, CF nr. 70378 a Com. Vădeni, astfel: 962.727,20. 1. Teren și construcții cu destinație nerezidențială 727.711,20. a. Teren intravilan, în suprafață de 4.507,00 mp, amplasat în Sat Baldovinești, Com.Vădeni, Jud. Brăila, nr. cad.70378, CF nr. 70378 a Com. Vădeni 30.720,00. b. Construcția C1, cu destinație secție producție, nr. cad.70378-C1, CF nr. 70378, a Com. Vădeni, cu Sc la sol=278,30 mp, cu regim de înălțime P+1E 42.613,60. c. Construcția C2, cu destinație secție producție, nr. cad.70378-C2, CF nr. 70378, a Com. Vădeni, cu Sc la sol=278,45 mp, cu regim de înălțime P+1E 42.644,00. d. Construcția C3, cu destinație depozit ambalaje, nr. cad.70378-C3, CF nr. 70378, a Com. Vădeni, cu Sc la sol=501,10 mp, cu regim de înălțime P 17.497,60. e. Construcția C4, cu destinație pavilion administrativ, nr. cad.70378-C4, CF nr. 70378, a Com. Vădeni, cu Sc la sol=149,75 mp, cu regim de înălțime P+1E 39.305,60. f. Construcția C5, cu destinație depozit produse finite, cu nr. cad.70378-C5, CF nr. 70378, a Com. Vădeni, cu Sc la sol=130,75 mp, cu regim de înălțime P 5.312,80. g. Construcția C6, cu destinație anexă depozitare, nr. cad.70378-C6, CF nr. 70378, a Com. Vădeni, cu Sc la sol=294,00 mp, cu regim de înălțime P 5.279,20. h. Construcția C7, cu destinație de spații de producție și depozitare, nr. cad.70378-C7, CF nr. 70378, a Com. Vădeni, cu Sc la sol=449,00 mp, cu regim de înălțime P+1E 74.085,60. i. Construcția C11, cu destinație hală producție, nr. cad.70378-C11, CF nr. 70378, a Com. Vădeni, cu Sc la sol=530,00 mp și Sc desfășurată=2.120,00 mp, cu regim de înălțime D+P+1E+M 359.211,20. j.Construcția C12, cu destinație anexă tehnologică, nr. cad.70378-C12, CF nr. 70378, Com. Vădeni, cu Sc la sol=155,00 mp și Sc desfășurată=620,00 mp, cu regim de înălțime D+P+1E+M 111.041,60 2. Bunuri mobile integrate (lista completă poate fi vizualizată pe site-ul lichidatorului judiciar www.lrj.ro) 102.312,00. 3. Bunuri mobile constând în mijloace fixe și obiecte de inventar (lista completă poate fi vizualizată pe site-ul lichidatorului judiciar www.lrj.ro) 98.304,00. 4.Active necorporale: mărci, desene și modele 34.400,00. Activul imobil, ”Fabrica de dulciuri FATA MOȘULUI” se vinde doar în bloc, ca activ funcțional. Prețurile nu includ TVA. Urmează a fi făcută aplicabilitatea dispozițiilor art. 292, (alin.2), lit. F, din Codul Fiscal, în măsura aplicabilității. Toate condiţiile de participare la licitaţie şi condiţiile de adjudecare se regăsesc în caietul de sarcini care poate fi procurat on-line de la lichidatorul judiciar, contravaloarea acestuia fiind de 2.380,00 RON, TVA inclus, dovada achiziţiei acestuia fiind obligatorie pentru participarea la licitaţie, plata acestuia efectuându-se în contul lichidatorului judiciar, nr.:RO93BUCU1031215949892RON, deschis la Alpha Bank Iaşi. Persoanele care doresc să se înscrie la licitaţie au obligaţia de a depune garanţia de participare la licitaţie de 10% din preţul de pornire al licitaţiei, plata acesteia efectuându-se în lei, la cursul BNR din data plății în contul de lichidare al ”FANYON”S.R.L., nr.:RO76BUCU1032235342465RON, deschis în lei la Alpha Bank S.A. Înscrierile la licitație se pot face până în preziua licitaţiei, ora 14:00, scrisoarea de participare la licitaţie, împreună cu toate documentele menţionate în caietul de sarcini, urmând a fi trimise on-line pe adresele de e-mail: vanzari@lrj.ro și stefania.nitu@insolvency.ro.Vizitarea şi prezentarea activului se poate face doar în conformitate cu prevederile legale în vigoare, în fiecare zi de luni până vineri, cu acceptul lichidatorului judiciar, la locul în care acestea se află. Lichidatorul judiciar va permite accesul ofertanţilor care vor achiziţiona caietul de sarcini, doar în prezenţa unui reprezentant al acestuia şi la solicitarea scrisă prealabilă însoţită de o programare în acest sens. Reprezentanţii lichidatorului judiciar vor furniza toate informaţiile suplimentare disponibile către cei care au achiziţionat caietul de sarcini.Vizualizarea activului imobil este o condiție obligatorie pentru participarea la licitații. Informaţii suplimentare se pot obţine de pe site-ul lichidatorului judiciar: www.lrj.ro, telefon: 0733.683.702,e mail: vanzari@lrj.ro, telefon: 0737.242.544, mail: stefania.nitu@insolvency.ro, telefon: 0747.012.820, mail: paula.stoian@fanyon.ro.
ANUNT LICITATIE. SC TOPCAR SRL- in faliment, prin lichidator judiciar CII Burcoveanu Laura Mihaela, cu sediul in Iasi, str. A.Panu nr. 13-15, mezanin, telefon 0741232516, e-mail laura.burcoveanu@yahoo.ro, in dosarul 3299/99/2017, anunta scoaterea la vanzare prin licitatie publica cu strigare, la data de 29.07.2020, ora 10, la sediul lichidatorului judiciar din Iasi, strada Anastasie Panu nr. 13-15, mezanin, a bunului mobil AUTOTURISM MARCA BMW 740D BERLINA, culoare albastra, an fabricatie 2003, motorina, nr. locuri 5, capacitate cilindrica 3901 cmc, tapiterie scaune piele, stare buna de functionare. Bunul poate fi vazut in parcarea restaurantului La Castel. Valoarea pornire de licitatie - 22765 lei, fara TVA, reprezentand 100% din pretul de evaluare. Daca bunul nu va fi adjudecat, o a doua licitatie va avea loc la data de 30.07.2020 – ora 10.00, la acelasi sediu si la acelasi pret. Daca bunul nu va fi adjudecat, alte licitatii vor avea loc la 10.08.2020- ora 10.00 si la 11.08.2020 - ora 10.00, la 90% din pretul de evaluare, la valoarea de pornire de 20488,5 lei, iar ulterior la 31.08.2020- ora 10.00 si la 01.09.2020-ora 10.00, la 80% din pretul de evaluare, la valoarea de pornire de 18212 lei. Persoanele care pretind vreun drept real asupra bunului au obligatia, sub sanctiunea decaderii, sa faca dovada acestui fapt pana la data de 28.07.2020, ora 12, la sediul lichidatorului judiciar. Caietul de sarcini se poate procura de la sediul lichidatorului judiciar, in baza unei cereri prealabile formulate cu 24 de ore inainte, la pretul de 50 de lei. Garantia de participare este de 10% din valoarea de pornire. Informatii suplimentare la telefon 0741232516 sau la sediul lichidatorului judiciar.
VIDEO Andreea Bălan, BĂTUTĂ de George Burcea? Fanii sunt UIMIȚI! Acuzații DURE: Poți să dai cât de tare... NU mai DOARE!
07/08/2020 11:36

Andreea Bălan si George Burcea continuă războiul după despărtire. Noua piesă a artistei contine un mesaj dur si extrem de controversat la adresa fostului sot. Andreea Bălan si George Burcea s-au desp ...

06/08/2020 19:48

 La nivel global, sistemul alimentar are o influenţă enormă asupra schimbărilor climatice şi asupra migraţiei, fenomene care, la randul lor, afectează modul in care producem şi consumăm alimente.& ...

Pericol în Mont Blanc. Un ghețar riscă să se prăbușească!
06/08/2020 19:47

 Un fragment dintr-un gheţar situat pe versantul estic al piscului Grandes Jorasses, in partea italiană a masivului Mont Blanc, riscă să se prăbuşească din cauza temperaturilor ridicate, determinand ...

Paşii esenţiali în strategia de marketing pe Facebook
05/08/2020 19:58

 O strategie de marketing bine inchegată nu doar că face viata mai usoară, dar te ajută in mod direct să ai mai multi followeri, să creezi o relatie de lungă durată cu ei si&nbs ...

FestivalYA Check-Out, peste 700 de participanţi şi peste 300.000 de vizualizări
04/08/2020 20:11

 Prima ediţie FestivalYA, desfăşurată in perioada 20 - 26 iulie, s-a incheiat cu succes, după şapte zile de ateliere, concerte şi intalniri cu unii dintre cei mai indrăgiţi autori de literatu ...

Peştele cu dinţi de om
03/08/2020 20:34

 O fotografie cu un peste foarte ciudat, avand buze si dinti precum cele ale unui om, a devenit virală pe Internet. Exemplarul ciudat, care a fost postat pe Twitter de către utilizatorul Raff Nasir, n-ar ...

Socrate, drogat şi abia apoi otrăvit
03/08/2020 20:33

 Unt destui cei care ştiu cum a trecut in nefiinţă marele filozof grec Socrate. El fusese condamnat la moarte de un tribunal din Atena pentru nelegiuire şi corupere a tineretului. După ce a băut cupa ...

Efectele lipsei de încredere în sine
03/08/2020 20:29

Tezaurul urias, pe care omul il deţine, este pierdut prin mai multe metode pe care le poate observa zilnic in activităţile sale, cum spune el: importante. Acesta este format tot din anumite materiale, doar c ...

Pelerinaj la Mecca, cu doar 1.000 de credincioși
29/07/2020 19:47

Credincioşii musulmani selecţionaţi pentru hajj au inceput ieri marele pelerinaj care se desfăşoară anul acesta in format foarte restrans şi in mijlocul unor norme sanitare sporite in contextul pandemiei ...

14,5 milioane de lire sterline pentru un portret de-al lui Rembrandt
29/07/2020 19:44

Unul dintre cele trei autoportrete ale pictorului Rembrandt aflate in posesia unor colecţionari privaţi a fost vandut cu 14,5 milioane de lire sterline la o licitaţie organizată de casa Sotheby's. Opera ...

CTP IASI- Totul pentru sanatatea ta!

CTP IASI- Totul pentru sanatatea ta!