Un cântec al amintirii
Dimensiune font:
Câteva ceasuri înainte de plecare hoinăresc prin Rostock şi împrejurimi. Un film de o jumătate de oră, imprimat pe o videocasetă, îmi îngăduie o călătorie rapidă, dar cuprinzătoare. Este una dintre realizările Centrului de Informaţii înfiinţat cu doi ani în urmă. Personalul, alcătuit din 15 specialişti şi funcţionari, are misiunea să organizeze excursii în grup sau individual, să tipărească ghiduri, pliante, să realizeze materiale de promovare şi să pună la dispoziţia turiştilor sau a altor persoane, contra unui onorariu modest, informaţii privitoare la Rostock.
Însăşi clădirea Centrului de Informaţii este o mărturie a bogatei istorii a oraşului. Datează din 1795. Se află situată în zona portului vechi, reconstruită în ultimii an şi transformată într-un cochet cartier de locuinţe moderne, ce au păstrat însă ecouri ale arhitecturii tradiţionale. În clădire a fost cu mulţi ani în urmă un depozit de grâne. Casă solidă, din bârne groase de stejar, cioplite cu barda, ce alcătuiesc schelăria. Până şi în pereţii exteriori grinzile groase din lemn se împreună ca nişte aripi de la morile de vânt. Lemnul nu e acoperit cu mortar şi var, e lăsat la vedere, haşurând pereţii, creând volumetrii originale, expresive, armonii între alb şi negru, ori alte felurite culori, după gustul omului.
Intri şi păşeşti parcă spre un început de lume. Nu miroase a hambar plin de grâu. Domneşte mai degrabă izul de chilie. Simplitate. Alb, cafeniu, negru. Albul pereţilor, cafeniul mobilelor şi negrul grinzilor din lemn, ce susţin clădirea de trei nivele. Fotografii, machete, diorame te poartă prin veacurile de existenţă a Rostockului. Jur împrejur, clădiri împovărate de ani, readuse la viaţă, ori altele impregnate de atmosfera timpurilor trecute. Aşadar, construcţii refăcute sau ridicate din nou de la temelie, respectând însă cu rigoare arhitectura burgului de odinioară. Această fidelitate se bizuie pe stampe de epocă şi pe cele 127 de tablouri cu imagini de Ev Mediu păstrate în Arhivele oraşului, ce-au constituit un nepreţuit fond documentar pentru arhitecţi şi constructori.
Undeva, din apropiere, se aude bătaia de argint a ceasului din Turnul de pe Lange strasse. Ne vesteşte că se apropie ora plecării. O face de veacuri, din 1472, când a fost montat în Turn. De atunci funcţionează fără întrerupere, fiind singurul orologiu din Europa ce nu şi-a oprit o clipă bătaia. Sunetul lui de argint se va reverbera multă vreme în sufletul nostru.
Bing-bang!, bing-bang!
Un cântec al amintirii.
Sursa foto: wikimedia.org
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau