Un martir al creştinătăţii – Mitropolitul Visarion Puiu

 În rândul marelui sobor de Ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române care au suferit în timpul dictaturii comuniste, se înscrie figura Mitropolitului Bucovinei, Visarion Puiu. Mare cărturar, ctitor de biserici, mănăstiri, şcoli bisericeşti, predicator şi organizator al vieţii monahale, Visarion Puiu este o personalitate de excepţie a neamului românesc.

S-a născut pe 27 februarie 1879, la Paşcani, într-o familie de răzeşi. A fost botezat cu numele Victor. A urmat şcoala primară în oraşul natal, după care a frecventat cursurile seminariilor teologice din Roman şi Iaşi. Absolvent al Facultăţii de Teologie din Bucureşti (1904), în anul următor este călugărit la Catedrala din Roman, primind numele de Visarion. În perioada 1907-1908 a urmat cursurile Academiei Teologice de la Kiev. Întors în ţară, a fost hirotonit preot pe seama Catedralei din Galaţi (1908) şi ridicat la rangul de arhimandrit (1909). La 1 aprilie 1909 a fost numit director al Seminarului Teologic din Galaţi, unde a funcţionat până la 1 septembrie 1918, când a trecut, tot ca director, la Seminarul Teologic din Chişinău, iar la 1 noiembrie a fost numit exarh al mănăstirilor din Basarabia.

Ridicat la rangul de episcop al Hotinului, la 28 februarie 1923 (în care intrau judeţele Bălţi, Soroca şi Hotin), sub conducerea sa a fost înălţată la Bălţi Catedrala episcopală „Constantin şi Elena”, schitul episcopiei, Seminar teologic şi altele. Pentru merite deosebite, la 10 noiembrie 1935 a fost ales mitropolit al Bucovinei. Evenimentele din preajma celui de-Al Doilea Război Mondial, l-au determinat pe Visarion Puiu ca la 9 mai 1940 să părăsească scaunul mitropolitan de la Cernăuţi. De aici începe calvarul marelui Ierarh.

Între 1942 şi 1944 a fost numit mitropolit misionar în Transnistria, cu reşedinţa la Odessa. După această ultimă misiune, în 1944 este nevoit să se refugieze în apusul Europei (Austria, Italia, Elveţia, iar din 1949, în Franţa). Prin decizia „Tribunalului Poporului” din România, nr.11 din 20 februarie 1946 a fost condamnat la moarte, în contumacie. Din 1949 până în 1958 a condus o eparhie românească, având drept Catedrală biserica românească din Paris.

Existenţa lui în exil a fost plină de lipsuri şi suferinţe. S-a stins din viaţă, bătrân şi bolnav, la 10 august 1964, în Franţa. Mitropolitul Visarion Puiu a fost reabilitat post-mortem da către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, pe 25 octombrie 1990.