Un pas mic pentru Clarke, un pas urias pentru omenire

Cand am vazut pentru prima oara “2001: A Space Odyssey” in regia celui pe care il numim geniul cinematografiei, si anume Stanley Kubrik, am fost complet derutat. Am inteles cu siguranta intriga de baza, insa nu si diferitele mistere nuantate. Fiind un mare fan Kubrik, eram constient ca acest filosof , sa-i zicem asa, al artei cinematografice se joaca cu perceptia puerila a bietului spectator si creeaza pe fundalul oricarei povestiri un nou univers paralel si independent fata de cel initial. Pentru a-mi intelege afirmatiile va recomand sa urmariti filmul “The Shining” in regia aceluiasi artist. O sa fiti loviti de o groaza de teorii mascate. Kubrik s-a detasat excelent de povestea lui Stephen King, a creat o noua imagine a raului si a binelui cu Portocala Mecanica si uimeste cu Odiseea Spatiala.

Unii vor spune ca filmul este extrem de confuz si prea deschis diferitelor interpretari. Altii vor zice ca opera lui Arthur C. Clarke, de la care a pornit acest ghem urias de contraziceri, va lumina chiar si colturile cele mai intunecate ale universului creat de Kubrik.

Dar, dupa mine, cu totii se inseala. Kubrik, dupa cum afirmam si in randurile de mai sus, creeaza un univers independent de cel initial. Kubrik si-a atins scopul si a aruncat spectatorul intr-un colt intunecat in care la randul sau poate da nastere unui nou univers.

Acum, ca am vorbit destul de mult despre un titan al cinematografiei, propun sa vedem ce se gaseste in spatele sau poate chiar in fata peliculei pline de savoare a lui Kubrik.

Arthur C. Clarke, este imposibil sa nu fi auzit despre acest nume chiar si in anii “fericitii” dinainte de eficienta revolutie de la 1989 si sa nu mai vorbim de savuroasele SF-uri sub semnatura acestuia ce au umplut tarabele de ziare in anii ce au urmat. Nu a scris mult (in comparatie cu alti pionieri ai genului), insa il putem urca pe podiumul celor mai cititi si cu siguranta a celor mai controversati creatori de SF.

2001: Odiseea Spatiala, fara nici o indoiala a vindecat unele parti canceroase ale peliculei cinematografice si pe langa aceasta a catapultat in acest univers chiar si unele teorii neintalnite in opera lui Kubrik.

Premisa cartii este una extraordinara. Intalnirile fata in fata cu extraterestrii des curtati de alti creatori de SF sunt inlocuite cu descoperirea unui monolit negru. Clarke il aduce in centrul atentiei pe Priveste-Luna, un om-maimuta care o sa descopere Noua Stanca.

„Apoi se facu auzit un sunet pe care Priveste-Luna n-avea cum sa-l identifice, caci se rostogolea intiia oara pe intinderile Terrei: impactul dintre piatra si metal.”

Cu cat se incearca a se descoperi originile monolitului raspunsurile sar ca din palaria unui magician si sa nu uitam ca un magician are intotdeauna un as in maneca. Pe masura ce raspunsurile apar, alte intrebari se contureaza.

„Rotile incepura sa se contopeasca, spitele fuzionara, micsorindu-se incet in departare.”

Intriga este unica si chiar daca personajele sunt subdezvoltate, acestea sunt foarte credibile. Imaginile conturate de cuvintele aliniate pe paginile marginite de coperti sunt de exceptie.

„Chiar de la treizeci de milioane de kilometri departare, Jupiter era deja obiectul cel mai proeminent de pe cer. Planeta prezenta un disc palid, roz-portocaliu, cam de jumatatea marimii Lunii vazuta de pe Pamint, cu benzile paralele si intunecate ale formatiunilor noroase clar vizibile.”

Jupiter, Saturn si satelitii planetelor ne sunt propagate in spatele retinei cu o adevarata grandoare in timp ce citim.

„Prin telescop, Jupiter oferea o priveliste glorioasa: un glob patat si multicolor ce umplea intreaga bolta.”

Descrieri grozave cu o acuratete de geniu, multe teorii si ipoteze care se gasesc astazi pe mesele astronomilor le intalnim  si in cartea lui Clarke si sa nu uitam sa luam in considerare clipa in care a luat nastere romanul si momentul viitorului care pluteste in jurul nostru chiar acum, “2001: Odiseea Spatiala” ramane in inimile cititorilor pururea tanara. Este plina de speranta, are un o frumusete si o stralucire interioara de neuitat si revarsa abundent din paginile sale teme care ne definesc ca umanitate.

Evolutia este probabil cea mai puternica si importanta tema exploatata de Clarke de la bun inceput cand primitivii gasesc monolitul, invata conceputul de unealta si infiltreaza subtil ideea ca evolutia acestor creaturi a fost probabil ghidata de o interventie extraterestra. Apoi, cand umanitatea capata puterea de a-si autodistruge planeta, aceeasi extraterestri hotarasc sa-i ajute pe urmasii acelor creaturi primitive sa faca un salt urias catre urmatorul pas.

De o intelepciune profunda, Clarke, strecoara in mintile cititorului o idee socanta. Tehnologia noastra, care dealfel o consideram de varf, poate fi privita de “altii” asa cum privim noi simpla idee a supravietuirii cu ajutorul focului imbratisata de primitivi.

Aproape toate actiunile ce apar dupa fiecare intalnire a maimutelor cu monolitul sunt brodate cu ceva ca: “Acesta este un lucru ce nu va fi vazut pentru inca un milion de ani” sau “Aceasta este prima dovada din toata istoria omenirii”. Cateodata poate deveni putin suparator infiltrarea acestor mici fraze terminale deoarece noi deja stim ca lucrurile se petrec cu mult timp in urma, insa Clarke vrea totusi sa se faca inteles si sa fluture in fata ochilor nostri importanta timpului.

In 2001, echipajul imbarcat pe Discovery este format din cinci membri plus computerul care detine controlul intregului sistem. Un computer fara sentimente sau ganduri specifice rasei umane si care urmeaze comenzile cu exactitate. Sau cel putin asa credeam cu totii.

„Avansatul computer HAL 9000 constituia creierul si sistemul nervos al vasului.”

Rutina locuitorilor imbarcati pe Discovery este una discordanta si seamana mult cu programul unei santinele. Un om sta treaz pe durata unei zile in timp ce altii dorm, apoi altii se trezesc, iar el se duce la culcare. Nu exista dimineata, nu exista zi, nu exista seara si cu fara nici o indoiala nu o sa te intalnesti cu o un program intalnit sau notat pe un jurnal aruncat pe sub pat.

„Ofiterul de serviciu raminea pe puntea de control, in vreme ce ajutorul sau se ocupa de menajul general, inspecta nava, rezolva problemele neasteptate ce se iveau continuu, ori se relaxa in cuseta sa.”

Si, sa mentionez cateva incompatibilitati dintre filmul lui Kubrik si carte lui Clarke. De exemplu, romanul fixeaza misiunea Discovery in drum spre Saturn, iar Kubrik o redirectioneaza spre Jupiter.

„Discovery avea sa mearga in continuare catre Jupiter, insa nu se va mai opri acolo. Nici macar nu avea sa incetineasca in sistemul jupiterian, ci din contra, urma sa foloseasca campul gravitational al gigantului pentru a-si face vant si mai departe de Soare. Asemeni unei comete, va atinge marginile Sistemului Solar catre tinta ei finala, gloria inelata a lui Saturn. Si fara a se mai intoarce vreodata.”

Mesajul care mi-a fost transmis de Clarke prin intermediul acestei carti este acela ca gandirea noastra este inca foarte limitata si pana cand nu o sa mai depasim o noua etapa a evolutiei o sa ne sfarmam capetele de o bariera invizibila a creativitatii.

Cartea este excelent scrisa si foarte captivanta, dar trebuie, din pacate, sa indure titlul de “roman al deslusirii misterului lui Kubrik”.

Filmul cat si cartea sunt doua opere de exceptie a unor granzi ai cinematografiei si literaturii. Insa ceea ce ma determina sa aleg cartea sa-mi acopere bratele in timp ce alunec usor in alt univers este prezenta unei explicatii mai solide si mai revelatoare a adevaratului scop al pasului evolutionar ce o sa-l faca omul.

Recomand aceasta carte fanilor SF care nu prezinta interes pentru violenta razboaielor si ciocnirilor spatiale des intalnita in alte romane ale genului. Si pot sa afirm cu mana pe inima ca este o carte potrivita, daca nu chiar cea mai potrivita, pentru cei interesati de partea tehnica a stiintei si care doresc sa descopere adevarata astronomie din spatele eclipsei.

Sursa: http://www.cartidecitit.ro/