Un român ca el se naște o dată la 500 de ani! Ce capacitate era Nicolae Iorga, „fenomenul naturii”? Cum memora sute de pagini?

11

Dimensiune font:

| 18-11-2022 15:12

Unul dintre cei mai bravi și mai culți români care au trăit vreodată a fost, cu siguranță, și istoricul Nicoale Iorga. Acesta nu a fost doar un istoric desăvârșit, ci a jucat și un rol important în politica națională, ocupând la un moment dat funcția de premier. Iată o serie de superlative marca Nicolae Iorga:

Iorga, românul care se naște o dată la 500 de ani

Nicolae Iorga s-a născut pe 18 iunie 1871 la Botoșani. Acesta era atât de inteligent, încât la vârsta de șase ani citea în original literatură franceză. La vârsta de 9 ani, profesorii i-au permis lui Iorga să le predea colegilor „Istoria României”.

Nicolae Iorga a terminat facultatea într-un singur an. În 1888, după un an de studii la Facultatea de Litere de la Iași, acesta a primit o dispensă de la Ministerul Educației al Regatului României, care i-a permis să dea examenele pentru cel de-al treilea, pe care le-a și trecut. La sfârșitul anului a dat examenul de licență pe care l-a luat cu magna cum laude.

Cu toate că era „academician”, N. Iorga a ţinut cel mai mult la titlul de profesor, considerându-se un dascăl al naţiunii sale. Acesta nu a semnat niciodată pe documente cu „academician N. Iorga”.

17 limbi străine a învățat Nicolae Iorga. Acesta vorbea atât de bine limba franceză, încât la Sorbona era profesor de limba franceză.

De-a lungul carierei, Nicolae Iorga a scris 1.003 volume, 12.755 articole şi studii, 4.963 recenzii, culminând cu Istoria Românilor, scrisă în 10 volume. Cum a fost posibil să redacteze atât de mult? Ei bine, Nicolae Iorga avea la un moment dat și trei secretari personali care țineau rolul de redactori. Istoricul le dicta acestora simultan, de multe ori în limbi diferite.

„Ai crede că este vorba de o muncă de secole şi nu de produsul unei singure vieţi” (sociologul Dimitrie Gusti)

Nicolae Iorga a primit acceptul Vaticanului pentru a intra în subsolurile cu arhivele antice și medievale. Totuși, nimeni nu avea voie să intre în arhive cu vreun instrument de scris. Iorga intra dimineața și ieșea de la Vatican iar apoi trascria, aproape cuvânt cu cuvânt tot ce citea într-o singură zi, acest lucru demonstrând ce capacitate de memorare fabuloasă avea istoricul.

Nicolae Iorga a fost ales membru corespondent al Academiei Române în 1897, la vârsta de 26 de ani, acesta fiind cel mai tânăr membru din istoria Academiei, scrie wikipedia.org.

Nicolae Iorga a susţinut prelegeri la unele dintre cele mai prestigioase Universităţi din lume, a primit titlul de Doctor Honoris Causa a Universităţilor din Paris, Roma, Oxford, Varşovia, Cracovia, Bratislava, Vilnius, Stockholm, Strasbourg, Geneva, Alger, Santiago de Chile ş.a, scrie art-emis.ro.

Un episod fabulos care-l are în prim plan pe Iorga a fost faptul că a învățat limba turcă într-o singură noapte. Acesta avea o întâlnire cu Principele moştenitor al Sultanului. În trenul de la București la Constanța, cu ajutorul unui dicționar, savantul a învățat limba turcă, astfel că a fost capabil să ţină o cuvântare de bun sosit, bine chibzuită din punct de vedere diplomatic, în limba turcă.

Iorga, recompensat substanțial de statul albanez

În perioada 1934-1939, România a avut un teritoriu (exclavă) la Marea Adriatică, în Sarandë, Albania (atunci Zogai, apoi Santa Quaranta, Porto Eda, în albaneză Saranda), care era situat pe malul Adriaticii, în dreptul Insulei Corfu, potrivit anonimus.ro.

Regele Albaniei din perioada 1928-1939, Ahmet Zogu, a donat acest teritoriu lui Nicolae Iorga drept recunoștință pentru contribuția adusă de acesta la istoria Albaniei. Prim-ministrul de atunci al României a donat apoi statului român 50% din suprafață și, astfel, țara noastră a dobândit ieșire la cea de-a doua mare.

Iorga a cedat respectivul teren statului român în anul 1934, însă a pus o condiţie, și anume ca acolo să se construiască o clădire care să servească drept institut de studii arheologice. Statul român s-a conformat și a construit la Sarandë un institut care a funcționat până în 1940. Terenul şi clădirea Institutului de la Saranda deveneau proprietatea statului român prin așa-numita Lege de înființare

Ulterior, România a fost deposedată de această proprietate, aceasta fiind naționalizată după instaurarea regimului comunist din Albania.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
ICR a deschis o nouă galerie de artă la Veneția
19/04/2024 11:07

Ministrul Culturii, Raluca Turcan, a participat la inaugurarea atelierului de mozaic din cadrul Noii Galerii a ICR Veneţia, proiect din cadrul celebrei Bienale din oraş, prilej cu care a remarcat că acest sp ...

De ce a dinamitat Armata Română cel mai frumos pod din ţară, construit de Anghel Saligny
17/04/2024 13:53

Construit de marele inginer Anghel Saligny, podul de la Cosmesti a fost o demonstratie de inginerie care a avut, insă, un destin dramatic. A fost la acea vreme considerat cel mai frumos pod din tară, iar mate ...

370 de ani de la moartea „celui mai mare ctitor de lăcașuri sfinte”. Nu este vorba despre Ștefan cel Mare
11/04/2024 08:57

La 9 aprilie 2024 s-au implinit 370 de ani de la moartea domnitorului căruia ii sunt atribuite cele mai multe ctitorii ale neamului romanesc. Voievodul a carmuit Tara Romanească, nu Moldova. Este vorba despr ...

Palatul Cantacuzino, competiţie de orgoliu cu Peleşul Regelui Carol I
10/04/2024 18:41

Gheorghe Grigore Cantacuzino, zis Nababul, a lăsat posteritătii cea mai frumoasă si durabilă operă a sa, Palatul Cantacuzino de la Busteni, terminat in 1911, o splendoare arhitecturală comparabilă cu Pel ...

A murit un mare prezentator TV din România. Drum lin, maestre! Avea peste 50 de ani de carieră în televiziune
10/04/2024 15:48

A murit un mare prezentator TV din Romania. Avea peste 50 de ani de carieră in televiziune. Generatii intregi l-au văzut pe micile ecrane. Dumnezeu să-l ierte! Doliu in TV! Florin Brătescu a murit Florin ...

Actriţa Rodica Mandache, Premiul pentru întreaga carieră la Gala Premiilor Gopo
10/04/2024 11:48

Actriţa Rodica Mandache va fi distinsă cu Premiul pentru intreaga carieră la cea de-a XVIII-a ediţie a Galei Premiilor Gopo. "Cariera de peste şase decenii a actriţei Rodica Mandache va fi recompens ...

Ce se ascunde pe bancnota de 5 lei cu George Enescu. Detaliul nu este deloc întâmplător!
10/04/2024 00:05

Zilele acestea, Antonio Satira a dezvăluit care este secretul de pe bancnota de 5 lei. Cel mai inalt roman a arătat detaliul pe care multi l-au văzut si credeau că este intamplător. Cei de la BNR nu au pus ...

Vas de bronz unicat la nivelul Provinciei romane Dacia, descoperit într-un mormânt din Alba Iulia
09/04/2024 14:51

Un vas de bronz unicat la nivelul Provinciei romane Dacia, descoperit anul trecut intr-un mormant de incineraţie din Alba Iulia, anticul Apulum, a fost expus marţi, in cadrul unei mini-expoziţii, la Muzeul N ...

Targul de Carte LIBREX 10-14 aprilie,  cea de-a 29 editie la PALAS MALL Iasi
08/04/2024 11:31

 COMUNICAT DE PRESĂ Cea de-a 29-a editie a Targului de Carte LIBREX - “Primăvara cărtilor la Iasi” - se va desfăsura in perioada 10–14 aprilie 2024 in Palas Mall Iasi, Atrium, sub mo ...

Maia Sandu bate cu pumnul în masă după o emisiune de la PRO TV: 'Guvernul să găsească cât mai rapid un spațiu nou!'
07/04/2024 18:35

Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, i-a invitat la Preşedinţie pe dansatorii din Ansamblul „Hecenii”, după succesul din emisiunea "Romanii au talent" de vineri. Tinerii dansatori au fost trimişi ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei