Virtuţi complementare: ascultarea şi smerenia
Dimensiune font:
Între cele treizeci de capitole ale lucrării „Scara”, cel cu numărul 4 se numeşte „Despre ascultare”, iar cel cu numărul 25 „Despre minunata smerenie”. Virtuţile ascultării şi smereniei sunt strâns legate între ele, complementare şi, în esenţă, ele constituie fundamentul oricărui raport social civilizat, întrucât omul este, înainte de toate, creatură raţional-afectivă cu vocaţia comuniunii cu Dumnezeu şi cu semenii săi. Iar raportul de comuniune nu se poate stabili în afara unei decente limitări a ego-ului (smerenie) şi a supunerii sale faţă de anumite norme din afara sa (ascultare).
Ce înseamnă însă, din perspectivă creştină, „ascultarea”, ce înseamnă „smerenia”? Ascultarea este supunerea omului faşă de voia lui Dumnezeu. Ea începe cu acceptarea existenţei unui Creator unic întreit în Persoane (Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh), Care l-a creat pe om după ce a creat tot universul spiritual şi material, în scopul de a-l avea ca partener de dialog-comuniune în iubire reciprocă. După ce omul crede, acceptă acest adevăr, el se supune în mod implicit „normelor” stabilite de către Cel Care l-a creat, iar după neascultarea adamică l-a restaurat, prin întruparea, jertfa şi învierea Fiului Său. Începutul ascultării omului este, deci, credinţa în Creatorul său.
Smerenia este virtutea, atributul persoanei umane care imită acelaşi atribut al Dumnezeirii. Căci din iubire, Dumnezeu S-a micşorat pe Sine, făcându-Se El Însuşi Om, atunci când L-a trimis pe Fiul Său în lume să ia trup în pântecele Fecioarei Maria, să se nască, să trăiască printre muritori, iar la final să accepte chiar respingerea dură a muritorilor, moartea, înviind însă, şi dăruind prin aceasta iertarea finală tuturor celor născuţi din Adam care vor fi voind s-o primească, asumându-şi-o.
Acestea fiind fundamentele creştine ale ascultării şi smereniei, omul şi le poate însuşi corect doar privind la Dumnezeu. Supunerea faţă de Dumnezeu şi micşorarea ego-ului propriu în favoarea înmulţirii şi a triumfului iubirii de Dumnezeu şi de semeni în suflet, în viaţă, înseamnă dobândirea virtuţilor ascultării şi smereniei. Rostul lor este restaurarea şi aprofundarea comuniunii iubitoare cu Dumnezeu şi cu semenii-sensul profund al omului. Orice alte forme de tiranie şi /sau umilinţă impuse sau asumate nu sunt ascultare şi smerenie creştine, ci devieri aberante de la vocaţia reală a omului.
Maria Mihaela Stan
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau