Walter Benjamin: Jurnalul moscovit

Walter Benjamin, Jurnalul moscovit, traducere de Alexandru Suter, Editura Idea Design & Print, Cluj, 2008, 120 pagini, 23 lei

 

In perimetrul stangii, Walter Benjamain e printre referintele cele mai fetisizate. Exagerand, s-ar putea spune ca in materie de ganditori leftisti, toti viseaza sa fie Walter Benjamin, nu Karl Marx. Calitatea de Benjamin este echivalabila cu cateva zeci de pagini mai mult sau mai putin obscure (Critica violentei, Opera de arta in epoca reproducerii mecanice, Despre conceptul de istorie), intrate intr-un mecanism al interpretarii & citarii care nu ramane niciodata fara benzina, dupa cum nici t-shirturile nu mai termina odata cu Che Guevara.

 

Cazul Benjamin ar putea fi un capitol intr-o lucrare despre fetisizarea referintelor in marxism (o mecanica teologica si prea putin marxista, aceasta fetisizare. Conform datelor lui interne, marxismul ar trebui sa lucreze cu referintele anonime).

 

Jurnalul moscovit este mult mai putin utilizat. Nu pentru ca e, ca orice jurnal, mai mult anecdotic decat teoretic, ci si pentru ca de aici e greu de izolat o intentie si o morala. Jurnalul are o clara componenta kafkiana, a redundantei ineficiente care descrie vizita lui Benjamin.

Benjamin sta la Moscova doua luni, intre inceputul lui decembrie 1926 si sfarsitul lui ianuarie 1927. Vine aici pentru a o vedea pe Asja Lacis, o „letona bolsevica din Riga”, „o revolutionara rusoaica din Riga, una dintre cele mai remarcabile femei pe care le-am cunoscut” (o cunoscuse in 1924). Bejamin a trecut la stanga si sub influenta ei si, in timpul „Jurnalului”, una dintre intrebarile lui e daca sa intre in Partidul Comunist German.

Mai tarziu Walter si Asja vor fi amanti, dar nu acum, la Moscova. De fapt Benjamin petrece mai mult timp cu Bernhardt Reich, legatura oficiala a femeii, decat cu Asja care sta internata intr-un sanatoriu. Jurnalul ofera traseul deceptiv al unui love story ratat: intalnirile dintre cei doi sunt setate e sablonul redundantei ineficiente (cum am spus deja).

 

Mai interesant decat acesta parte este felul in care Benjamin receptioneaza Moscova (aflata in fuleu regresiv postrevolutionar, dar neintrata inca decisiv in dogmatismul paranoid stalinist – fata de care Benjamin nu a luat niciodata atitudine). Ceea ce rezulta nu este o imagine utila nici dreptei, nici stangii (desi s-ar puea accepta ca imaginea intermediata de Benjamin este mult mai putin catastrofala decat o prezinta distopiile curente ale dreptei).

 

Sunt utile insa barfele ideologice ale momentului, gen: „In unele discutii purtate cu Reich am vorbit despre cat de ambivalenta este starea Rusiei in acest moment. In exterior, guvernul cauta paea, pentru  a putea derula contracte comerciale cu statele imperialiste; in interior insa cauta, inaite de toate, sa suspende comunismul militant, tinzand sa instaureze o pace de lunga durata intre clase si sa depolitizeze viata civica, in masura in care acest lucru este posibil.” ( p. 42).

 

De asemenea, pot fi gasite cateva pasaje exemplare pentru unghiul dizarmonic in care umanul si ideologicul intra in tatana sistemului: „Poti vedea aici [intr-o fabrica de „elastice, ata infasurata pe papiota, sfoara, fireturi argintii si podoabe pentru pomul de Craciun”] cum in aceeasi incapere se realizeaza unul si acelasi produs atat manual, cat si cu ajutorul masinilor. In dreapta o masina infasoara lungi fire de ata pe papiote, in stanga o lucratoare invarte cu ajutorul unei manivele o roata mare de lemn; acelasi proces in ambele cazuri. Cea mai mare parte a lucratoarelor sunt taranci, iar dintre acestea putine sunt membre de partid. Nu sunt imbracate in uniforme, nu au nici macar un sort de lucru, ci stau la locul lor de munca de parca de parca ar trebalui in casa. Isi apleaca capul imbrobodit peste ceea ce au de facut asemeni unor gospodine. Sunt insa inconjurate de pancarte care descriu toate ororile ce decurg din lucrul cu masinile.” (p. 49).  

 

Nota: Evident ca Benjamin a scris mult mai mult decat cele cateva eseuri amintite de mine. De-as aminti doar de molozul intins pe o mie de pagini ramas in urma santierului Passagen-Werk, si tot ar fi ceva. M-am referit insa doar la operatorul activ al identitatii Benjamin (care cuprinde putine texte), si nu la catalogul operelor sale complete.

 

Sursa: http://revistacultura.ro