Ziua Mondială a Marionetei dă startul Festivalului „Hai la teatru!”
Dimensiune font:
Festivalul de teatru școlar „Hai la teatru!”, organizat de „Teatrul Luceafărul” din Iași, una dintre primele manifestări de gen din România, care a făcut pionierat, a contribuit de-a lungul anilor la dezvoltarea unui tip de activitate extrem de utilă pe mai multe paliere.
Ediția curentă este programată pentru marți, 20 martie, Ziua Mondială a Marionetei, și 21 martie, Ziua Internațională a Teatrului pentru copii și tineret, sărbători din calendarul UNESCO, care preced Ziua Mondială a Teatrului, 27 martie. 53 de trupe din județul Iași și una, hors concours, din Focșani, vor evolua pe cele două scene ale Luceafărului, în trei secțiuni distincte, pe categorii de vârste (clasele I-IV, V-VIII și IX-XII). 727 de elevi artiști îndrumați de 80 de coordonatori își vor încânta colegii și juriile de specialitate într-o competiție la finalul căreia toată lumea va fi câștigătoare într-un fel sau altul. Participanții vor primi cărți, jucării, rechizite, grație efortului organizatorilor și Asociației Club Rotary Iași 2000. Trupele provin din toate colțurile județului: Iași, Românești, Victoria, Mogoșești, Țibănești, Tg. Frumos, Dobrovăț, Valea Lupului, Prisăcani, Pașcani, Belcești, Fântânele, Costuleni, Covasna.
Deschiderea oficială va fi marți, ora 12,45, cu spectacolul „ED”, al trupei „Lotus”, de la Colegiul Național din Iași, iar festivitatea de premiere va fi joi, ora 13, în Sala Mică.
„O noutate a acestei ediții sunt atelierele de teatru coordonate de actorul George Cocoș (Teatrul Luceafărul – n.r.), cu liceeni din trupele participante. Intitulate SuperActor Teen Training, atelierele se axează pe actorie, improvizație, rostire scenică”, a spus Oltiţa Cîntec, directorul artistic al teatrului. Festivalul a ajuns în acest an la cea de-a XII-a ediție.
Maura ANGHEL
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau