Ziua Naţională, marcată la reprezentanţele Institutului Cultural Român

1ziua

Dimensiune font:

| 24-11-2019 14:38

 


1 Decembrie va fi sărbătorită şi anul acesta printr-o serie de evenimente culturale organizate de reprezentanţele Institutului Cultural Român din străinătate. Concerte, expoziţii, proiecţii de film, spectacole de teatru sunt câteva dintre manifestările oferite publicului cu ocazia Zilei Naţionale.
Cristian Măcelaru, dirijorul care va fi din 2021 succesorul francezului Emmanuel Krivine în fruntea Orchestrei Naţionale a Franţei, şi Andrei Ioniţă, supranumit de The Times „unul dintre cei mai interesanţi violoncelişti ai lumii”, vor susţine pe 29 noiembrie şi pe 1 decembrie, două concerte la Palatul Artelor Bozar, alături de Orchestra Naţională a Belgiei, în cadrul Festivalului Artelor Europalia. În programul concertelor vor fi „Rapsodia română nr. 1 în La major”, de George Enescu, „Concertul pentru violoncel şi orchestră”, de Edward Elgar şi „Simfonia nr. 5”, de Serghei Prokofiev.
La Cazinoul din Madrid, pe 2 decembrie va avea loc
un concert susţinut de pianistul spaniol Josu de Solaun şi soprana româncă Rodica Vică, în data de 2 decembrie, la Cazinoul din Madrid.
30 de fotografii ale fotografului Sorin Onişor vor fi prezentate în cadrul expoziţiei „El pueblo rumano tradicional/ Gente y artesanias”/„Satul tradiţional românesc/ Oameni şi meşteşuguri”, la sediul Comandamentului Corpului NATO de Reacţie Rapidă sub comanda Spaniei (HQ NRDC-ESP) din Betera (Valencia). Evenimentul va avea loc joi, 28 noiembrie. Sorin Onişor, cunoscut ca un „fotograf al satului românesc”, este considerat un reper pentru fotografie şi foto-jurnalism. La Galeria ICR din Viena va fi deschisă expoziţia „Arhitecţi vienezi şi austrieci la Bucureşti (1830-1930) ”. Vernisajul va avea loc pe 27 noiembrie, în prezenţa curatorului, dr. Adrian Majuru - istoric, jurnalist, autor şi antropograf. O serie de evenimente dedicate României vor avea loc duminică, 1 decembrie, la Casa Întâlnirilor cu Istoria din Varşovia.
Pianista Sînziana Mircea şi chitarista Raisa Mihai vor concerta la Filarmonica din capitala Suediei. Concertul va avea loc joi, 28 noiembrie. O serie de evenimente se vor desfăşura și la sediul ICR Londra. Pe 28 noiembrie va avea loc un concert susţinut de naista Petruţa Kupper, violonistul Bogdan Costache şi pianista Andrada Brisc. În program se vor regăsi lucrări de George Enescu, Ciprian Porumbescu şi piese din folclorul românesc. Pe 29 noiembrie va avea loc un spectacol folcloric, susținut Ansamblul „Floricică de la munte”, din Piatra Neamţ.
Castelul Tullynally din Irlanda va găzdui un concert oferit de soprana Gabriela Iştoc şi pianista Alexandra Silocea, două binecunoscute nume ale scenei muzicale internaţionale.
Compania Azacusca şi Universitatea de Arte din Târgu Mureş aduc, pe 1 decembrie, trei proiecte culturale susţinute de ICR Paris, la Les Caves Saint Sabin, din Paris. Vor fi prezentate spectacolele „Mede/Ea sau despre fericirea conjugală”, producţie a Universităţii de Arte din Târgu Mureş, şi spectacolul de teatru-dans, „Un Roumain Ă  Paris”, producţie a Companiei Azacusca. Pe lângă cele două spectacole, va mai putea fi vizionată şi expoziţia de sculptură şi pictură a artistului plastic SIR, „Între sacru şi profan”. Un program de neratat, de înaltă clasă, susţinut de faimosul Cvartet Transilvan, în sala mare de spectacole Pera Emek - Beyoglu, va avea loc vineri, 29 noiembrie, cu ocazia Zilei Naţionale a României. Concertul este organizat de Institutul Cultural Român „Dimitrie Cantemir” de la Istanbul.
ICR Tel Aviv marchează Ziua Naţională a României printr-un concert simfonic de gală cu program integral românesc, susţinut la 1 decembrie, de solişti români acompaniaţi de Jerusalem Symphony Orchestra, la Jerusalem Theater - Henry Crown Symphony Hall din Ierusalim, sub bagheta dirijorului şi solistului român de operă Ionuţ Pascu.

Clara DIMA

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:08

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Stan si Bran  VIDEO
10/11/2019 10:56
Averea lui Mihai Constantinescu. Ce lasă în urmă marele artist
30/10/2019 18:52

  Averea lui Mihai Constantinescu. Ce lasă in urmă marele artist - Facebook Mihai Constantinescu s-a stins din viaţă la 73 de ani şi a lăsat in urmă nu doar lacrimi şi regrete, ci şi o ...

30 de adevăruri despre Ludwig van Beethoven, genialul compozitor surd
10/09/2019 11:21

 Ludwig van Beethoven a fost unul dintre cei mai influenti compozitori de muzică clasică. Acest muzician german exceptional si-a adus contributia in epoca de tranzitie dintre perioada clasică ...

Toponimia sadoveniană
31/08/2019 17:17

În „Monografia sadoveniană toponimico-literară”, Constantin Parascan inregistrează şi analizează toate numele de locuri din inteaga operă a lui Mihail Sadoveanu, insumand 12.000 de pagin ...

De ce si cum  a murit Dem Rădulescu, un actor care nu a mai putut fi înlocuit în teatru și film
30/08/2019 11:35

 S-a născut la Rimnicul Valcea in 1931, iar porecla Bibanul i se trage de la tatăl său, un mare pescar si proprietar de pescărie. Cand avea 22 de ani in oras a sosit cu trenul o trupă de actori de la ...

VIDEO Detalii ȘOCANTE de la autopsia lui Michael Jackson au fost dezvăluite după 10 ani de la moartea starului: Ce au descoperit medicii
26/08/2019 22:20

 Prea multe operaţii estetice, dependenţă de somnifere şi alte medicamente, abuzuri sexuale şi un lung şir de acuzaţii care au culminat cu lansarea pe HBO a terifiantului documentar ''Leaving Neverl ...

Mr  BEAN
22/08/2019 11:27

 

VIDEO-   Laurel and Hardy. COMEDIE
08/08/2019 10:35
VIDEO-Neversea a fost în direct.
04/07/2019 22:28

Pentru a viziona da clic 

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei